Adesea, gândirea budistă a arătat că toate avuţiile sfârşesc prin a deveni o povară în viaţă. De asemenea, ideile şi credinţele noastre, chiar dacă se pot dovedi adaptabile într-un anumit moment, au obiceiul de a sfârşi prin a fi dăunătoare. Astfel, învăţăturile lui Buddha aveau drept obiectiv să ne arate căile eliberării, dar el însuşi atrăgea atenţia asupra posibilităţii ca aceste învăţături să devină la rândul lor o povară în plus, pe care să o cari cu tine. La aceasta se referă o celebra parabolă a lui Buddha.
Un bărbat voia să treacă un rău, dar nu era nicio barcă în apropiere, aşa că a construit o plută din crengi şi frunze de copac. Munca a fost grea, dar a meritat efortul. Bărbatul a reuşit să treacă pe celălalt mal cu ajutorul ei. Ajuns însă acolo, el s-a gândit că pentru nimic în lume nu trebuie să renunţe la o asemenea pluta, deoarece la un moment dar ar fi putut să-i fie iarăşi de folos, aşa că s-a hotărât să o aibă mereu cu el. De atunci, omul a mers peste tot cu pluta grea în cârcă.
Sursă: Surâsul lui Voltaire şi multă filosofie pentru bufoni/GONZALES CALERO, Pedro. – Bucureşti: Nemira, 2010, pp. 57-58.