CHESTIE DE PSIHOLOGIE ELEMENTARĂ
Un psiholog faimos cumpărase o fermă ca să aibă o ocupaţie distractivă. De fiecare dată când arunca grăunte pe ogorul arăt, o armată de ciori negre se năpustea şi-I înghiţea grăuntele. În cele din urmă, călcându-şi pe mândrie, psihologul a apelat la vechiul lui vecin, Nastratin Hogea.
Hogea a intrat pe ogor şi a început să facă toate gesturile semănatului, însă fără să folosească vreo sămânţă. Ciorile s-au năpustit, au protestat scurt şi au zburat. Hogea a repetat procesul şi a doua zi şi în următoarea, de fiecare dată expediind ciorile dezorientate şi flămânde. În sfârşit, în cea de-a patra zi, a însămânţat ogorul cu seminţe; nici o cioară nu s-a mai sinchisit să vină.
Când psihologul a dat să-i mulţumească lui Hogea, acesta a mormăit. “Chestie de psihologie elementară”, i-a zis el. “Ai văzut vreodată de aşa ceva?”
Sursă: Trăieşte în felul tău: Ce înseamnă cu adevărat să fii rebel/OSHO.- Bucureşti: Literă, 2013, pp. 193-194.
ESENŢIALUL
Motto: Esenţialul este să faci ca esenţialul să rămână esenţial. (Anonim)
Aventurierul Nastratin Hogea stătea pe puntea corăbiei lângă un intelectual arogant, care a început să-i pună întrebări legate de educaţia lui.
“Ai studiat vreodată astronomia?”, l-a întrebat profesorul. “Nu pot spune că am făcut-o”, i-a răspuns misticul. “Înseamnă că ţi-ai irosit mai toată viaţa. Cunoscând constelaţiile, un căpitan priceput poate face înconjurul Pământului cu corabia sa”.
Apoi a întrebat: “Ai studiat meteorologie?” “Nu”, i-a răspuns Nastratin. “Ţi-ai irosit viaţa”, a spus intelectualul indignat. “Dacă ştii cum să captezi forţa vântului, poţi face corabia să meargă cu o viteză incredibilă”.
După care l-a întrebat: “Dar oceanografie ai studiat?” “Nu, deloc.” “O! Câtă pierdere de vreme! Prin cunoaşterea curenţilor oceanici, marinarii reuşesc să găsească mâncare şi adăpost.”
După câteva minute, Nastratin a pornit încet către pupa vasului. Înainte să plece, l-a întrebat pe profesor, cu nonşalanţă: “Ai învăţat vreodată să înoţi?” “N-am avut timp”, i-a răspuns acesta dispreţuitor. “Înseamnă că ţi-ai irosit toată viaţa – ne cufundăm.”
[Comentariul lui Alan COHEN]: “Fiecare dintre noi atingem un punct din viaţa când trebuie să decidem ce e adevărat important şi să ne ghidăm existenta după cele mai înalte valori ale noastre. Trebuie să renunţăm la lucrurile care nu ne interesează, în favoarea a ceea ce ne aduce cu adevărat satisfacţie. În cele din urmă, ne vom aduce aminte doar de momentele pline de iubire şi de bunătate, iar toate celelalte se vor destrăma. Să nu te abaţi de la adevărata menire a sufletului tău. Fă ceea ce-ţi aduce împlinire şi ai încredere că tot restul se va rezolva de la sine.”
Sursă: O porţie zilnică de înţelepciune: 365 de inspiraţii zilnice, pentru o viaţă centrată în inimă. Vol. 2/COHEN, Alan. – Bucureşti: For You, 2013, pp. 37-38.