… Ce vreme, dar mai ales ce vremuri!
Vremuri de derut? ?i schimb?ri rapide, în care toate valorile par s? se fi întors cu capu-n jos. Ieri, la un curs, i-am întrebat pe studen?ii mei dac? ?tiu numele vreunui scriitor român cu vârsta sub treizeci de ani. V?zând c? se las? t?cerea, am coborât ?tacheta: spune?i-mi un scriitor sub patruzeci de ani. Nimic. M?car unul sub cincizeci de ani!
Incredibil: studen?i de la filologie, din ultimul an, nu cuno?teau m?car un nume de scriitor român sub cincizeci de ani! ?i v? asigur c? nu e vorba de ni?te loaze, ci de copii buni, dornici s? înve?e.
Numai c? lumea lor nu mai seam?n? cu lumea noastr?. Civiliza?ia c?r?ii se scufund? sub ochii no?tri, tragic ca o mare corabie care-a lovit un recif. Televiziunea, computerul cu posibilit??ile lui multimedia ?i virtuale, iPodul ?i iPhone-ul au erodat ?i ruinat în ultimul timp lumea bibliotecilor, atât de greu ?i mig?los construit? de zeci de genera?ii încoace, de când exist? scrierea.
În trecut, eroii unei na?iuni erau cei ce se distinseser? cu spada sau
cu pana. Mândria na?iunilor erau poe?ii. Lor li se ridicau statui, li se construiau legende, li se pronun?a numele cu pietatea datorat
? unor nemuritori. Ce ar fi Germania f?r? Goethe, Fran?a f?r? Hugo sau Baudelaire, noi f?r? Eminescu?
Pozi?ia literaturii în via?a oamenilor era una central?, chiar ?i dac? omul de rând nu citea mai mult decât cel de azi: el ?tia îns? cât de importan?i sunt cei ce modeleaz? limba unui popor: scriitorii. În regimul trecut, ca s? zicem a?a, c?r?ile au avut o importan?? mult mai mare în via?a oamenilor. Erau singurul mijloc de „entertainment” cotidian, ieftin ?i la-ndemân?, în condi?iile în care televiziunea era impracticabil?, filmele erau pu?ine ?i proaste, lumea de un cenu?iu exasperant.
Cum nu prea se publicau nici c?r?i de consum, poli?iste, umoristice sau de aventuri, oamenii consumau clasici: râdeau cu Don Quijote ?i plângeau cu Anna Karenina. Te apuc? o jale vesel? când te gânde?ti: românii au fost condamna?i, timp de patruzeci de ani, s? citeasc? numai capodopere, iar azi, când au libertatea de a alege, nu doar c? nu le mai citesc, dar nu mai citesc nimic, nici m?car c?r?i de consum.
Tot pe-atunci, chiar ?i formal ?i cu multe îngr?diri, era cultivat un anumit respect pentru scriitorii români. În jurul vârstei de treizeci de ani, Nichita St?nescu, Marin Sorescu sau Ana Blandiana erau în manualele ?colare ?i se bucurau, pe drept sau pe nedrept, de o notorietate na?ional?. Prozatori ca Marin Preda, Breban, B?l?i?? sau Buzura erau pe buzele tuturor ?i c?r?ile li se vindeau în zeci de mii de exemplare.
Am fost la libr?ria „Cartea româneasc?” în ziua când s-a lansat „Cel mai iubit dintre p?mânteni”: câteva sute de oameni, înghesui? i ca la coad
? la brânz? (era epoca nesfâr?itelor cozi), au spart vitrinele libr?riei. To?i ace?ti oameni erau relativ tineri în anii ’70, mult mai tineri, vai, decât mine acum, de pild?. ?i nu s-ar fi pus problema s? nu-i ?tie dup? nume – mai mult, s? nu-i fi citit – studen?ii de atunci de la Litere: îi ?tia toat? lumea, pân?-n creierii mun?ilor.
Sunt oare scriitorii de azi mai pro?ti decât cei de atunci? Ar fi ciudat ca talentul s? fie apanajul doar al unor epoci.
Din câteva mii de scriitori români care tr?iesc azi, câteva sute sunt buni ? i foarte bun
i. Unii extraordinari. Dar lumea c?r?ii, care-i sus?inea ?i-i în?l?a alt?dat?, ast?zi s-a restrâns ?i s-a marginalizat, pia?a c?r?ii e mic? ?i semifalimentar?, nu mai sunt ?tiri despre scriitori în ziare (afar? dac? nu moare vreunul), iar la ?coal? literatura se face arbitrar ?i superficial.
Nimic nu-l mai încurajeaz? pe scriitor s? mearg? înainte, în afar? de un anumit soi de nebunie care e bunul s?u cel mai pre?ios. Crede?i-m?, personal n-am nicio frustrare. Dar uneori, când viscole?te î n martie, m
? apuc? ?i pe mine, ca pe Topârceanu, o triste?e… iremediabil?.