„Dracula”, romanul gotic scris ?i publicat în 1897 de scriitorul irlandez Bram Stoker,
se pare c? a fost inspirat de cronicile medievale s?se?ti, adev?rate bestselleruri ale vremii lor, care-l prezentau pe Vlad ?epe? drept un personaj sângeros, de o cruzime ie?it? din comun.
Cum a ajuns scriitorul Bram (Abraham) Stoker (1847 -1912), n?scut în Dublin, s? scrie despre Dracula, personaj localizat pe teritoriul Transilvaniei, ?i de ce personajul este un vampir
? Pân? la lansarea acestui roman, autorul mai scrisese patru c?r?i, care s-au bucurat de un succes mediu la vremea lor, notorietatea câ?tigând-o mult mai târziu, dup? moartea sa, cu romanul „Dracula”. Se b?nuie?te c? lui Stoker i-a fost u?or s? consulte la Biblioteca Regal? din Londra o parte din gravurile s?se?ti din secolul al XV-lea sau cronicile medievale din colec-?iile de la British Museum, unde Vlad ?epe? era prezentat ca un domnitor monstruos, sângeros, un vampir ce bea sânge de om, un mare amator de cruzimi. De asemenea, se mai crede c? ar fi avut acces ?i la volumul „History of Moldavia and Wallachia”, scris de istoricul austriac de origine german? Johann Christian Engel, în 1804, unde prin?ul Valahiei este descris drept un tiran sângeros.
Unii istorici au venit cu ideea c? Stoker ar fi avut o rela?ie de amici?ie cu un profesor maghiar de la Universitatea din Budapesta, Arminius Vambery (Hermann Vamberger), ?i este posibil ca acesta s? îi fi dat informa?ii despre Vlad ?epe?. Ideea asta a încol?it ?i pentru c? personajul Van Helsing îl men?ioneaz? pe prietenul s?u Arminius în romanul din 1897 ca surs? a cuno?tin?elor sale despre Vlad al III-lea, supranumit ?i Dracula. Acestea ar putea fi singurele surse veridice, ne-existând o leg?tur? real? între Vlad Dr?culea din istorie (1431-1476) ?i mitul literar modern al vampiru lui reprezentat de cartea
lui Bram Stoker.
Negustorii sa?i, la originea notoriet??ii
?epe? a ajuns s? fie descris în cronici drept un tiran sângeros din cauza sa?ilor din Sibiu ?i Bra?ov. Ace?tia aveau leg?turi comerciale cu ?ara Româneasc? ?i î?i doreau drepturi privilegiate în ?ara Româneasc? fa?? de comercian?ii autohtoni, fiind sus?inu?i în acest sens de regele Ungariei, Matei Corvin. Vlad ?epe? a f?cut îns? exact invers, a m?rit obliga?iile s?-?ilor pentru a încuraja comer-cian-?ii munteni. Nerespectându-i-se legile comerciale, ?epe? i-a tras în ?eap? pe negustorii sa?i în mai multe rânduri: în 1457, 1459 ?i 1460. Despre toate aceste groz?vii, mult exagerate, au povestit negustorii ardeleni în cores-ponden?a lor cu Matei Corvin. Scrisorile s-au pierdut, dar au r?mas cronicile negu??-torilor transilv?neni care vorbesc despre domnitorul muntean în termeni foarte duri.
„Exist? un punct de plecare cu aceste cronici ale negustorilor sa?i din Bra?ov ?i Sibiu. Ace?tia erau la cu?ite cu Vlad ?epe?, dornic s? îi protejeze pe comer-cian?ii din ?ara Româneasc?. Negustorii din Bra?ov ?i Sibiu sus?ineau tot felul de preten?ii la tron, aveau o mare ciud? pe el, au fost fr?mânt?ri care s-au perpetuat pân? în 1462, când regele Ungariei a reu?it s?-l aresteze ?i s?-l bage în pu?c?rie pentru 12 ani”, explic? pentru România Liber? istoricul Dan Falcan, de la Muzeul de Istorie al Bucure?tiului.
„Între timp, Matei Corvin se folose?te de aceste tensiuni. I-a cerut Papei ajutor pentru finan-?area unei cruciade. A primit banii, îns? Corvin i-a folosit într-un r?zboi cu regele Boemiei (Cehia de ast?zi). Vaticanul a cerut socoteala banilor, iar Corvin a dat vina pe Vlad ?epe?, acuzându-l de compromiterea cruciadei prin faptul c? s-ar fi aliat cu turcii”, mai poveste?te Dan Falcan. Au urmat arestarea dom-ni-torului ??rii Române?ti de c?tre Matei Corvin ?i deten-?ia de 12 ani de la Bud?. Cu alte cuvinte, Vlad ?epe? a fost victima unei deturn?ri de fonduri papale f?cut? de regele Ungariei.
În 1475, ?tefan cel Mare a repurtat victoria de la Podul Înalt împotriva turcilor. La insisten-?ele domnitorului moldovean, Matei îl repune pe Vlad ?epe? în scaunul ??rii Române?ti pentru înt?rirea flancului dun?rean, asaltat de otomani. În luna decembrie 1476 ?epe? poart? ultima b?t?lie împotriva turcilor, ajutat ?i de un corp de oaste moldovenesc. Lupta s-a dat la nord de comun? Daia, jude?ul Giurgiu, dar chiar în momentul când românii erau pe punctul de a câ?tiga victoria este asasinat de unul dintre boieri.
Literatura gotic?, în avangarda tabloidelor de ast?zi
Epopeea scrierilor „pl?smuite” de sa?i continu? cu un mare succes, men?ioneaz? istoricul Falcan. Cronicile negustorilor sunt preluate ?i de ru?i, dar trec ?i grani?ele Europei Occidentale. „Dup? 1469 sunt reeditate în anii 1513, în 1542, în 1573, ajung ni?te bestselleruri, ni?te edi?ii de succes citite de toat? lumea, ?i moda literaturii gotice se întinde pân? la sfâr?itul secolului XIX-lea, când le descoper? ?i Bram Stoker. Lumea se plictisea – nu existau tabloide ?i nici televiziune – a?a c? era înnebunit? dup? acest gen. Îns? este clar c? Stoker nu a fost niciodat? în România, face confuzii grave în carte chiar de la început, când spune ceva de genul c? imediat dup? Varna intri în Transilvania…”, completeaz? Dan Falcan.
Pe de alt? parte, detractorii politici ai lui Vlad – în special sa?ii – se foloseau de sensul de diavol al cuvântului „drac” (de la „Dr?culea”) pentru a umbri reputa?ia voievodului.
Prima edi?ie a romanului „Dracula”
Dac? nu ar fi scris Bram Stoker romanul „Dracula” în 1897, cu siguran?? Vlad ?epe? ar fi r?mas necunoscut pentru cei din afara României. Personajul istoric Dracula este cunoscut în primul rând pentru pedeaps? „trasului în ?eap?”, de unde deriv? numele de ?epe?, al du?-ma-nilor s?i, dar ?i al cer?eto-rilor, ho?ilor etc. Nici aceste date nu sunt întru totul l?murite, multe p?rând a fi inventate de inamicii s?i ? i umflate de poster
itate. Dar de la domnitorul crud pân? la vampir tot este o cale foarte lung?…
Îns? ce fel de literatur? se scria în vremea lui Bram Stoker, înainte ca acesta s? scrie romanul „Dracula”? Stoker a ajuns în Anglia în 1878 ?i s-a stabilit la Londra pe vremea când moda vampirismului din literatur? francez? se transfera în literatura insular?.
Scriitorul credea în ?tiin??, medicin?, în progres în general, dar era pasionat ?i de ocultism, în special de hipnoz?. La mijlocul anilor 1890 a pornit zvonul potrivit c?ruia Stoker ar fi ajuns membru al Ordinului Golden Dawn, un ordin al credin?elor ?i practicilor magice care începuse s? înfloreasc? în Anglia, fiind considerat? una dintre cele mai influente organiza?ii din istoria recent?, fondat? de S.L. Mathers – p?rintele ocultismului modern. Se crede c? Stoker ar fi fost influen?at de ordin, din care f?ceau parte ?i scriitori celebri precum poetul irlandez William Butler Yeats.
Întâmpl?tor, în 1890 Stoker decide s
? abordeze tema vampirilor. Fa?? de scrierile anterioare, autorul vrea c? romanul s? par? cât mai veridic, prin stabilirea ac?iunii în prezent ?i introducerea mai multor detalii autentice.
Inspirat probabil de John William Polidori, scriitor romantic creditat drept creatorul romanelor fantastice cu vampiri (în 1819, Polidori public? primul roman de gen, sub titlul „Vampirul”), Stoker a ales ca vampir un nobil, numindu-l ini?ial Contele Wampyr, potrivit site-ului neatorama.com. În timp ce c?uta solu?ia ideal?, descoper? numele Prin?ului Vlad ?epe?, zis ?i Dracula.
Nimeni nu ?tie cum a dat de numele acestuia, dar se spune c? Stoker se afla pe malul m?rii, în Whitby, North Yorkshire, ?i probabil c? a aflat de el în biblioteca local?. Tot aici este consemnat? întâlnirea cu Arminius Vambery, care i-ar fi povestit despre domnitorul muntean, iar Stoker l-a întrebat despre Transilvania. Se mai crede c? s-a inspirat ?i din crimele teribile atribuite lui Jack Spintec?torul, care a terorizat Londra din august pân? în noiembrie 1888. Bram Stoker a f?cut cercet?ri ?i a scris la roman timp de ?apte ani, terminându-l la începutul anului 1897.
Toate sursele arat? c?, înainte de a scrie „Dracula”, Bram Stoker a petrecut mai mul?i ani documentându-se din folclorul european ?i din mitologia po-ve?-tilor cu vampiri. I-a ie?it un roman epistolar fictiv extrem de puternic prin aparen?a veridicit??ii, cu citate din pres? vremii, telegrame ?i scrisori, t?ieturi din ziare, p?rând scris în ritmul unui ziarist. La momentul public?rii, „Dracula” a fost considerat un „roman horror simplu”, bazat pe crea?ii imaginare dintr-o via?? supranatural?. Curând a devenit parte a culturii populare. În conformitate cu Enciclopedia „Biografia Lumii” (Encyclopedia of World Biography), romanul este catalogat „fic?iune horror”, poveste „gotic? roman-?at?” ?i „melodram?”. De asemenea, este clasificat drept „cea mai popular? lucrare de fic?iune” sau, potrivit istoricului Jules Zanger, o carte care „a creat un mit (myth-making) „, pentru c?, fiind mai mul?i naratori, i se induce cititorului ideea c?, dac? unul minte, nu pot min?i cu to?ii.
Noti?ele la „Dracula”, vândute cu mai pu?in de 3 lire
Înainte de a scrie „Dracula”, autorul îl cunoa?te pe Sir Henry Irving ?i ajunge s? managerieze Lyceum Theatre, celebru teatru londonez, unde Irving era proprietar ?i actor în vog? al scenei victoriene. Stoker ajunge asistentul s?u personal, îl va idolatriza ?i va lucra pentru el 27 de ani. Public? primele c?r?i – „Doamna giulgiului” (The Lady of the Shroud, 1909, o precursoare a literaturii SF) sau „Vizuina viermelui alb” (The Lair of the White Worm, 1911).
Bram Stoker spera ca Irving s? accepte s? joace o adaptare pentru scen? a romanului ?i a programat o lectur? la Lyceum Theatre. Dar se spune c? actorul a zâmbit la fragmentul ascultat ?i a refuzat oferta. Stoker spera c? romanul s? se bucure m?car de succes financiar. Nu a fost s? fie. Vânz?rile au fost mici, dar constante în timpul vie?ii autorului.
Dup? moartea subit? a lui Sir Irving, în 1905, Lyceum Theatre se închide, iar Bram Stoker s?r?ce?te. În 1911 cere un ajutor de la Fondul Regal Literar ?i ob?ine 100 de lire. Moare falit, în 1912, la 64 de ani. Un an mai târziu, v?duva Florence este for?at? s? vând? noti?ele so?ului s?u luate pentru „Dracula” la o licita?ie public?. Au fost vândute cu mai pu?in de 3 lire.
Se crede c? manuscrisul original de 541 de pagi
ni s-ar fi pierdut ?i c? ar fi fost g?sit într-un hambar din nord-vestul Pennsyl-vaniei la începutul anilor 1980. Manuscrisul era b?tut la ma?in?, cu multe corecturi ?i însemn?ri scrise de mân?. Pe prima pagin? apare ca titlu nota „The Un-Dead (Strigoiul) „, iar în partea de jos apare numele autorului, Bram Stoker. Scriitorul Robert Latham apreciaz? c? „Dracula este cel mai faimos roman horror publicat vreodat?, c?ruia i s-a schimbat titlul în ultimul moment”.
În 2009 str?nepotul lui Bram Stoker, scriitorul canadian Dacre Stoker, a publicat o continuare a romanului-cult, în colaborare cu scenaristul Ian Holt, în ideea reabilit?rii romanului original. Romanul a ap?rut ?i la editura Humanitas, sub titlul „Dracula, mortul viu”. La un an de la apari-?ia s?, romanul a ajuns s? fie publicat în peste 40 de ??ri.
„Dracula” vine de la „Ordinul Dragonului”
De unde numele de Dracula? Se ?tie c? Vlad ?epe? (foto) obi?nuia s? se semneze cu numele tat?lui s?u, „Dracul”, fapt dovedit de o prim? însemnare documentar? de la Bucure?ti, datat? 20 septembrie 1459. Termenul de Dracula este derivat din românescul Dr?culea – fiul lui Dracul, tat?l s?u, Vlad al II-lea Dracul, care a ob?inut acest titlu când a fost primit în Ordinul Dragonului de c?tre Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei. Ordinul Dragonului (în latin? Societas Draconistrarum) a fost un ordin militar asem?n?tor Ordinului Templierilor, instituit în zona central? a Europei. A fost creat în 1408 de împ?ratul Sigismund de Luxemburg, în principal pentru a proteja cre?tin?tatea de amenin?area otoman?. Patronii spirituali ai Dragonului erau Sfântul Gheorghe, Sfântul Arhanghel Mihail ?i Sfânta Margareta. Emblema acestui ordin era reprezentat? de un dragon cu bucla cozii încol?cindu-se în jurul gâtului, simbolul puterii de sacrificare a propriei vie?i.
Dracula, pe marele ecran
Prima ecranizare a romanului a fost f?cut? în Germania în 1922, filmul numindu-se „Nosferatu, Eine Symphonie des Grauens” (Nosferatu – Simfonia groazei) ?i avându-l în distribu?ie pe actorul Max Schreck.
Numele contelui Dracula este schimbat în film în contele Orlok, din cauz? c? regizorul filmului, F.W. Murnau, nu putuse ob?ine la acea vreme acordul familiei autorului pentru ecranizare. Înc? tr?ia Florence Stoker, totodat? executorul testamentar. V?duva i-a dat în judecat? pe produc?torii filmului pe motiv c? nu i s-a cerut permisiunea ecraniz?rii ?i c? nu i-au fost pl?tite drepturile de autor. Procesul s-a întins pe câ?iva ani, Florence Stoker cerând imperativ distrugerea negativelor, precum ?i tip?riturile filmului.
În cele din urm?, în 1925 procesul s-a terminat în favoarea v?duvei. Unele copii au supravie?uit îns?, i ar filmul
a devenit cunoscut. Prima versiune autorizat? a venit cu circa un deceniu mai târziu, când studiourile Universal au primit aprobarea pentru filmarea celebrului „Dracula”, în regia lui Tod Browning. În 1931 apare clasicul horror „Dracula”, cu Bela Lugosi în rolul principal, actor de origine maghiar?. Pe site-ul de specialitate IMDb.com apar nu mai pu?in de 17 filme cu numele lui Dracula, pe lâng? cele inspirate de Nosferatu, de Vampyre sau alte derivate, inclusiv parodiile pe aceea?i tem?, cea mai cunoscut? fiind „Dracula: un mort iub?re?”, cu regretatul Leslie Nielsen în rolul principal.
Cea mai fidel? ecranizare este ?i cea mai cunoscut? ast?zi: crea?ia lui Francis Ford Coppola din 1992, cu actori consacra?i: Gary Oldman – contele Dracula, Anthony Hopkins – Dr. Van Helsing, Winona Ryder ?i Keanu Reeves.
„Este clar c? Stoker nu a fost niciodat? în România, face confuzii grave în carte chiar de la început, când spune ceva de genul c? imediat dup? Varna intri în Transilvania…” – Dan Falcan, istoric.
Manuela GOLEA
Sursa: Romania libera, 13 dec. 2010; fotografii preluate de pe Internet