Veni?i, sunt p?rintele Alberto. M? ocup ?i de flori. Nu este u?or s? te ocupi de plan
te, pentru c? au un fel al lor de a fi t?cute, obi?nuin?ele lor, ritmurile lor ?i sufer? dac? nu sunt îngrijite…
Contactul cu natura îmbog??e?te spiritul, dar trebuie s? ne apropiem în lini?te pentru a nu o deranja. Aceasta proiecteaz? în fiecare clip? ramuri noi, frunze noi, semin?e noi.
Totul se reînnoie?te permanent, semin?ele prind form?, ies la lumin?, plantele devin puternice ?i florile se deschid.
De multe ori m-am întrebat dac? ?i o frunz? mic? sau un fir de iarba poate în?elege dragostea pe care i-o purt?m. Exist? ceva ce nu cunoa?tem ?i care ac?ioneaz? spontan. Plantele se ajut? între ele ?i probabil se iubesc. Cerul cunoa?te nevoile p?mântului, ?i norii, când str?bat zonele uscate î?i descarca apele.
Legea care guverneaz? universul nu l?sa nimic la voia întâmpl?rii, nici m?car o frunzuli??. Pentru a asista la acest miracol trebuie s? îi percepem chemarea, astfel î?i po?i da seama c? aceasta d? posibilitatea de a rena?te, tot a?a cum se întâmpl? cu semin?ele.
În timp ce p?rintele Alberto î?i urmeaz? povestirea, o pas?re mare, alb?, se a?eaz? pe cele de mai sus ramuri ale unui brad.
C?lug?rul o prive?te, mi-o arat? cu mâna ?i î?i reia spusele:
Vezi, creatura aceea nu p?r?se?te niciodat? m?n?stirea. Tr?ie?te la noi de mul?i ani ?i nimeni nu ?tie c?rei râse îi apar?ine ?i de unde vine.
Zboar? din copac în copac, ne prive?te în timp ce treb?luim, coboar? s? ciuguleasc? semin?e ?i s? bea din apa pârâului. Este o pas?re t?cut?, nu i-am auzit niciodat? trilul. Am numit-o Angelina pentru c? este pentru noi ca un înger venit din ceruri. Tr?ind într-o lume mic?, a?a cum e aceasta, înv???m s? iubim ?i o fiin?? minuscule, s? percepem cea mai u?oar? tres?rire a vie?ii.
Stând în mijlocul florilor ?i al plantelor, mi s-a întâmplat un lucru ciudat. Într-o dup?-amiaz?, pe când rupeam frunzele îng?lbenite ale trandafirilor, recitam în ?oapt? ni?te versuri care îmi veniser? în minte. Mi le repet?m mie însumi, încet-încet a?a cum se întâmpl? deseori. Aflându-m? singur în sera, m-am gândit: “cine ?tie dac? plantele ne aud vocea ?i au acelea?i sentimente ca noi”? În timp ce repet?m acele versuri, mi-am dat seama c? trandafirii se mi?cau ca ?i cum ar fi b?tut o briz? u?oar?. În realitate, nu era nici un fir de vânt, dar am avut impresia c
? în?elegeau ce spuneam.
Pentru a fi sigur, am încetat s? recit ?i am r?mas s? privesc în t?cere. Plantele s-au oprit din mi?care ?i totul în sera a fost c? mai înainte. Atunci am început iar s? vorbesc ?i plantele s-au agitat din nou. Am ridicat tonul vocii ?i toat? sera s-a pus în mi?care. Am crezut c? era o halucina?ie, de aceea m-am gândit s? mai probez în ziua urm?toare.
S-a întâmplat acela?i lucru extraordinar: plantele, ascultându-mi vocea, se mi?cau ca ?i cum ar fi în?eles ce spuneam. Unele se îndoiau, câteva se cl?tinau, altele î?i uneau ramurile.
Adesea mi se întâmpl? s? vorbesc cu copacii când sunt singur. Le recit poezii, iar seara se transform? într-un teatru; spectatorii sunt florile, frunzele, semin?ele înc? neacoperite de p?mânt, r?murelele. Sunt sigur c
? m? ascult? pentru c? în jur se l?s? o t?cere profund? ?i la sfâr?it am impresia c? aud un fâsâit înfundat, ca de aplauze înfundate.
Întotdeauna trebuie s? observi natur?, deoarece în fiecare col?, chiar ?i în cel mai îndep?rtat, po?i descoperi un mister. Vreau s?-?i povestesc o legend?. Era odat? un om, care, într-o diminea??, cu mul?i ani în urm?, a intrat în gr?dina lui ?i a sim?it mai întâi o u?oar? briza parfumat?. Apoi a auzit o voce care spunea: “Eu sunt p?mântul ?i nu valorez nimic, dar pentru mul?i ani am fost al?turi de flori ?i acel parfum pe care îl sim?i mi l-au d?ruit ele.” Omul a vorbit în diminea?a aceea cu un trandafir, ?i, v?zând c? era foarte mândru de frumuse?ea lui, i-a spus: “Este adev?rat c? e?ti cel mai frumos din gr?din?, dar asta nu-?i d? dreptul s? te sim?i atât de important.” Trandafirul îi p?ru r?u ?i r?spunse: “De ce nu-l întrebi pe Dumnezeu despre frumuse?ea mea”?
***
Adev?rata c?l?torie a descoperirii nu const? în c?utarea unor p?mânturi noi, ci a vedea cu al?i ochi. (Marcel PROUST)
Sursa: Romano BATTAGLIA. O inim? curat?. – Bucure?ti: RAO, 2008, p. 27-30.