Un ?oim micu?, un vânturel, lenevea la soare pe stâncile care se în?l?? pe malurile râului, când ?ireat? Vulpe ro?cat? se n?pusti asupra lui pe nea?teptate ?i, cât ai clipi, pas?rea se zb?tea în strânsoarea f?lcilor nemiloase.
– Oh! Cru??-m?, te rog, se milogi vânturelul; dac?-mi dai drumul, am s?-?i d?ruiesc un ou enorm, cât capul t? u de mare!
Vulpea rânji satisf?cut?, gândindu-se c? a dat lovitura ?i c? a pus laba pe cea mai groza
v? pas?re din lume; gr?bit? s? intre cât mai repede în posesia minun??iei promise, sl?bi strânsoarea de pe gâtul delicat al p?s?rei. Cât ai clipi, vânturelul fâlfâi din aripi ?i zbur? pe ramur? unui copac stufos, de unde, sim?indu-se în siguran??, începu s? se amuze de credula Vulpe:
– N
-am s? fac un ou mare cât capul t?u pentru c? a?a ceva nu se poate, hohoti pas?rea. Dar î?i ofer trei sfaturi care, dac? le bagi la cap, mult bine î?i vor aduce în viitor.
Primul: s? nu dai crezare nicioda
t? unei povesti ce pare cusut? cu a?? alb?, mai ales când e spus? de un neica nimeni. Al doilea: s? nu-?i pui niciodat? speran?e prea mari într-un lucru oarecare. ?i al treilea – pas?rea arunc? o privire spre Vulpea înfometat? ?i f?cu o pauz? – al treilea: când pui lab? pe ceva, ?ine-l strâns ?i nu l?sa s?-?i scape.
Acestea fiind zise, pas?rea zbura în treaba ei, l?sând-o pe Vulpe cu buzele umflate.
Sursa: Basme ?i legende sco?iene repovestite de Barbar? Ker WILSON.- Bucure?ti: ALLFA, 2007, pp.. 101-102