Fiecare fiinţă umană are un EU al său, unic şi propriu, construit de-a lungul vieţii pe un schelet nativ şi social, de care ne dăm sau nu ne dăm seama. De la naştere până la moarte, în el se sedimentează particule psihosociale, rezultate din contactul nostru individual cu lumea din jur prin activitate, educaţie, cultura şi informaţie.
În general, psihicul uman, ca şi trupul fizic, se construieşte în primii ani de viaţă, după şapte ani începând procesul de dezvoltare şi perfecţionare complexă a a lui. În acest lung proces intervin forţe interioare şi exterioare, văzute şi nevăzute, cu aporturi diferite de la om la om, în funcţie de natură sa interioară dar şi de spaţiul socio-cultural şi spiritual în care acesta trăieşte.
A trăi în armonie şi respect cu cei din jur şi cu natura înconjurătoare, este cea mai mare calitate a Eului uman. Când nu ne încadrăm în limitele şi parametrii armoniei şi respectului reciproc înseamnă că facem excese, de dreapta sau de stânga. A trăi în exces înseamnă a face rău şi a aduce suferinţă celor din jur, dar şi Eului nostru interior. Dacă toţi oamenii ar trăi în armonie, echilibru, bună-înţelegere, toleranţă şi respect, nu ar mai exista excese (războaie, violenţe şi dureri), deci răul. Nu ar mai fi probleme de putere, funcţii şi onoruri. În acest caz ideal, fiecare şi-ar da seama unde îi este locul, dar şi rostul în societate, adică cât, cum şi când să lucreze, să vorbească sau să tacă…
Eul nostru nu este şi nu trebuie lăsat permanent singur. El trebuie să comunice prin diferite canale (vorbit, scris, imagine, sunet, comportament social, gesturi etc.) cu alte Euri. De la fiecare EU mai superior sau mai inferior se pot învăţa multe. Fiecare EU-OM are o experienţă şi o înţelepciune proprie. Acest contact cu cei din jur ne curăţă de defectele interioare, distructive şi nesănătoase, ne învaţă să fim mai buni cu noi înşine şi cu cei din jur, ne face să descoperim adevăratul rost pe Pământ.
Sufletul Eului uman este mediul invizibil al unui conflict permanent între lumină şi întuneric, între bine şi rău, între iubire şi ură, între înţelepciune şi prostie, între curaj şi frică, între speranţă şi disperare. Când posedă resurse interioare puternice şi stabile, atunci el absoarbe ceea ce este mai bun; când aceste resurse lipsesc, el devine slab şi este doborât de puterile întunericului malefic.
Omul are alegerea dată de Dumnezeu spre Poarta luminoasă şi bună a lucrurilor şi faptelor sale, dar şi spre cea a întunericului rău şi distrugător. Viaţa spirituală a Eului este bogată şi strălucitoare, dacă în viaţa obişnuită, de zi cu zi, ai grijă permanentă de ce, când şi cum construieşti…
PS. Un raspuns.
Aveti mai multe intrebari. 1. Cred ca unul singur, in general, el caracterizand personalitatea fiecarui om. Probabil, in anumite situatii de viata, aceasta poate sa se prezinte in mai multe fatete. 2-3. Eu-ul fiecarui om este reprezentarea sa spirituala fata de lumea exterioara si el evolueaza prin cunoastere si actiune in lumea in care traim. 4. Pentru ca ne reprezinta si ne deosebeste de semenii nostrii; unii filosofi sustin ca dupa moartea fizica, eu-l spiritual evolueaza intr-un alt trup.
As vrea si eu sa am raspuns la urmatoarea intrebare :
1. cate eu-uri sunt ?
2. ce reprezinta fiecare EU ?
3. care este scopul existentei fiecarui EU ?
De ce sunt importante eu-urile ?
Astept raspuns, multumesc anticipat si merci de post!
La un individ, deci la un om, se poate vorbi de cel putin doua euri. Ele ar fi adevaratul eu, cel care conduce omul in intrupare, adica in viata dintre nastere si moarte, dar nu ia parte la ea gasindu-se in alt plan al existentei. El este eul spiritual si din acest motiv il voi scrie de aici incolo cu majuscula. Al doilea eu este falsul eu de care se tot vorbeste, caruia putem sa-i spunem si perosnalitatea omului intrupat. S-ar mai putea vorbi de inca doua euri dar, ca sa nu complic lucrurile, ma opresc la cele doua deocamdata.
Ce este falsul eu sau personalitatea? El este constienta de sine care apare in cadrul constientei. Constienta este data omului de corpul sau astral. Constienta are si regnul animal. Deci si animalele au acest corp astral. Ceea ce nu au ele, in comparatie cu omul, este capacitatea de a ordona si de a retine impresiile care le parvin prin simturi, la nivelul acestei constiente. De unde vine aceasta capacitate? De ce omul are aceasta abilitate pe care regnul animal nu o are? Ea vine de la faptul ca, fata de regnul animal, omul are acel Eu spiritual de care vorbeam mai sus. Deci acel al doilea eu care este in fapt Eul real, luat in antiteza cu cel pe care l-am numit si personalitate. Problema este mai complicata. Eul, prin actiunea lui asupra corporalitatii da nastere sufletului. Abia acesta poseda capacitatile pe care le are omul in plus fata de animal si pe care le-am putea sintetiza in: trairi sufletesti sau sentimente, in capacitatea de a gandi si in cea de a voi.
Spuneam deci, ca falsul eu sau personalitatea, este constienta de sine in cadrul constientei. Cum se poate ajunge la aceasta constienta de sine in cadrul constientei? Numai prin interactiunea cu mediul exterior, interactiune care se traduce prin impresiile pe care le primeste omul prin simturi din lumea exterioara. Sa le spunem perceptii. Dar perceptii au si animalele doar ca la ele aceste perceptii sunt trecatoare. Daca dispare stimulul extern dispare si perceptia. La om este altfel. Toate aceste perceptii sunt transformate cu ajutorul gandirii, in ceva care-i ramane in memorie. Este vorba de procesul de cunoastere. Cunoasterea este intermdiata de gandire. la cunoastere se ajunge prin asocierea unei notiuni fiecarei perceptii. Daca nu ar exista aceasta asociere facuta prin gandire, perceptia dispare fara a lasa vreo urma imediat ce organul de perceptie nu mai este excitat de cauza. In cazul nostru, odata cu disparitia perceptiei, datorita asocierii ei cu o notiune prin gandire ramane ceva. Acest ceva est reprezentarea sau, altfel spus, ramane notiunea pe care gandirea a asociat-o cu perceptia respectiva. Aceasta reprezentarea ramane in… memorie, sa-i zicem memorie. Suma tuturor acestor reprezentari formeaza sfera de cunoastere a unui individ. Pentru a nu complica
si mai mult intelegerea, am sa spun ca toate actele de vointa, sntimentele, procesul de gandire insusi, ma refer la ratiune, se stocheaza in memorie ca reprezentari. Noi suntem suma acestor reprezentari.
Spunea cineva ca la om caracterul se formeaza pe parcursul vietii, sau ceva de genul asta. Fals! Omul se naste cu o configuratie fizica, ma refer la forma, cu un anumit temperament si cu un anumit caracter. Asa cum sunt ele pana la varsta de aproximativ 21 de ani, sunt o mostenire a unei vieti anterioare. Abia dupa aceasta varsta omul incepe lupta de a si le remodela. O sa spuneti ca ele sunt, atunci, o componenta de baza a personalitatii noastre. Asa este! Doar ca ele sunt sesizate de noi tot prin procesul cunoasterii. Faptul ca eu sunt, sau ma stiu ca avand un anumit caracter sau temperament sta in mine tot ca reperzentare.
Toate aceste reprezentari stocate in memorie, se manifesta in planul constientei generale a corpului astral. Constienta tace, nu are nimic de spus daca noi nu ne individualizam in planul ei cu aceasta sfera a cunoasterii. Aceasta individualizare devine in planul ei constienta de sine, adica eul nostru efemer cu care trecem prin viata. De ce spun efemer? Pentru ca dupa moarte, in circa patru zile, toata aceasta memorie dispare in univers. Acest eu pe care noi ne-am straduit sa il individualizam prin activitatea de cunoaste dispare pur si simplu. Ce ramane? Ramane ceva de care inca nu v-am vorbit. Ramane adevaratul eu al intruparii noastre. Cel care se va alatura Eului spiritual si care va fi cel care va conduce de sus noua intrupare. El este constituit din contraponderea spirituala a faptelor noastre din viata. Sau altfel spus, ceea ce au simtit cei din jur ca urmare a faptelor noastre. Si cand spun asta nu ma refer numai la oameni. O simpla frunza rupta, de exemplu, are un efect, lasa o urma in lumea spirituala.
Ca sa fac un rezumat, ar fi vorba de trei euri.
Eul fals reprezentat de personalitatea noastra intre nastere si moarte. Acesta dispare imediat dupa moarte, odata cu dizolvarea corpului eteric.
Eul spiritual care este construit de noi in viata si care este intr-un fel contraponderea spirituala a eului fals. Pe acesta il constientizam abia dupa moarte, el ajungand intr-un final in a se dizolva in Eul spiritual permanent.
Eul spritual, adevaratul eu, Eu care este permanent. El este Eul cu care tindem sa ne unim. Cine reuseste sa faca aces lucru, devine in viata un sfant, la propriu. In aceasta stare ciclul incarnarilor este intrerupt.
Vorbeam la inceput si de un al patrulea eu. Acesta ar fi de fapt picatura de spiritualitate pe care omul a primit-o atunci cand a devenit om, picatura care a devenit Eul spiritual permanent prin absortia dupa fiecare viata a eurilor spirituale construite in vietile in cauza.
Nu ma astept sa intelegi foarte bine ceea ce am incercat sa iti explic, dar, este un raspuns al intrebarile tale.
Seara Buna.
Adevarata, prin descrierea, scrisa , a Eu lui Anonym.
Buna Sesta.