Nebunul: Eu sunt neştiutor, dar am citit oarece cărţi… Tu n-ai să crezi, dar tot ce se afla pe lume e bun la ceva. Uite… piatra aceea, de exemplu… (Gelsomina îl întrerupe şi îl întreabă mâhnită:)
Gelsomina: (voce pierdută) Care?
Nebunul: Ei… asta, oricare… (Nebunul se apleacă şi culege de pe jos o pietricică, apoi o arata Gelsominei). Şi asta e bună la ceva… şi pietricică asta.
Gelsomina: (privind cu atenţie pietricică din mâna Nebunului) La ce e bună?
Nebunul: E bună la… ce ştiu eu? Dacă aş şti, ştii cine aş fi?
Gelsomina: (voce pierdută) Cine?
Nebunul: Dumnezeu Tatăl, care ştie tot. Când te naşti. Când mori. Cine poate ştii? (Nebunul se apropie mai mult de Gelsomina) Nu… nu ştiu la ce e bună pietricică asta, dar la ceva trebuie să folosească… pentru că dacă asta e nefolositoare, atunci totul e zadarnic… (priveşte cerul)… şi stelele. (Aruncă pietricică în aer şi o prinde.) Cel puţin aşa cred. (se aşează lângă Gelsomina şi continuă duios) Şi tu… şi tu eşti bună la ceva… cu capul tău de ridiche…
PS. Scenă din filmul „Strada” de Federico FELLINI, 1954