În marile momente ale vieţii omul rămâne singur. Răscrucea, care îi cere discernământ, hotărâre şi putere, îl urcă pe crestele marilor singurătăţi. Numai marii iniţiaţi, marii reformatori rezistă pe aceste poziţii. Cei mai mulţi dintre noi ne îndreptăm paşii către semenii noştri, către oameni, cu speranţa regăsirii. Dar atenţiile lor sunt deseori formale şi aprecierile distonante prin lipsa lor de conţinut.
Omul însingurat, de teamă a fugit în cetate, s-a aruncat în lumea ei de tumult, s-a prins de formele ei efemere, a căutat în lucruri şi în alţii sprijinul ce nu-l găsise în sine; a căutat leacul tocmai acolo unde golul era şi mai mare. Unii dintre oameni au experimentat o iremediabilă singurătate în mijlocul marilor metropole.
Ernest BERNEA – Cel ce urcă muntele, 1996.