Dacă eşti fată, într-o zi te vei uita în oglindă şi vei descoperi ceva nou. Două umflături, aflate acolo unde înainte nu era nimic altceva decât un piept plat ca al unui băiat. Pentru fete, aceste umflături arată că sânii au început să crească, şi s-ar putea să le facă să fie mai ruşinoase de privirile celor din jur, până când se vor obişnui cu ei.
Sânii, înainte de toate, au un scop precis. Într-o bună zi vei avea un copil, iar sânii vor produce şi păstra laptele care va constitui prima hrană a bebeluşului.
Cu mult înainte de a avea copii, vei descoperi că sânii te ajută să arăţi mai bine. Băieţilor şi bărbaţilor le plac foarte mult. Sânii sunt o parte din ceea ce te face să arăţi diferit de bărbaţi şi să fii atrăgătoare pentru aceştia.
Când vei vedea alte femei, vei observa că sânii lor au diferite forme şi mărimi: mari, mici, ţuguiaţi, căzuţi, în formă de pepene, de pară, de măr, ascuţiţi, rotunzi, plaţi şi aşa mai departe.
Fiecare sân, indiferent de forma lui, are un sfârc. Acesta este partea mică şi mai închisă la culoare aflată în mijlocul fiecărui sân şi este, de obicei, partea cea mai sensibilă a acestuia. Fiind atât de sensibil, atingerea lui blândă îţi poate provoca senzaţii foarte plăcute. Dar nu acesta este principalul scop pentru care natura a creat sfârcurile sânilor. Prin sfârcuri iese laptele cu care se hrănesc bebeluşii.
Când încep sânii să se dezvolte? Între 8-13 ani. Sânii sunt frumoşi, şi folositori. Iar pentru bărbaţi, sunt foarte atrăgători… Trebuie să fii mândră de ei!
Selecţie şi adaptare după: Ce se întâmplă cu mine?: Ghid pentru perioada pubertăţii. Răspunsuri la cele mai stânjenitoare întrebări – Peter MAYLE.- Bucureşti: Pro Editură şi Tipografie, 2003.