Este un lucru tare misterios cu pasiunile omeneşti, iar în cazul copiilor totul se petrece la fel ca şi în cazul celor mături. Cei copleşiţi de o pasiune n-o pot explica, iar cei ce nu au trăit niciodată ceva asemănător nu pot înţelege. Există oameni care îşi pun viaţa pentru a cuceri un pisc. Nimeni, nici chiar ei înşişi nu pot explica limpede de ce. Alţii se ruinează pentru a câştiga inima unei persoane care nici nu vrea să ştie de el. Iar alţii se distrug, fiindcă nu pot rezista plăcerilor mâncării – sau ale băuturii. Unii îşi cheltuiesc întreaga avere pentru a câştiga la jocurile de noroc sau jertfesc totul de dragul unei idei fixe ce nu se poate realiza niciodată. Alţii cred că nu pot fi fericiţi decât în altă parte de locul unde se afla şi călătoresc toată viaţa prin lume. Într-un cuvânt, există tot atâtea pasiuni, cât şi oameni.
Sursă: Povestea fără sfârşit/ENDE, Michael. – Iaşi: Polirom, 2005, p. 10.