Trei definiţii ale încrederii sunt:
– siguranţă în propriile abilităţi;
– credinţa în corectitudinea sau competenta altei persoane;
– acordul că informaţia nu va fi divulgata, că în formularea am încredere că nu se va…
Prin definiţie, oamenii cu un grad înalt de încredere în propriile forţe sunt mai capabili să fie stăpâni pe sine şi să se bizuie pe propriile abilităţi. Astfel de persoane, deşi trebuie să fie atente să nu devină excesiv de încrezătoare, se vor simţi rareori nesigure sau preocupate de gânduri negative despre ele însele. Şi nici nu-şi vor face, mai mult ca sigur, autocritica.
Întrucât cei care se încred în sine nu simt nevoia de a se conforma pentru a fi acceptaţi, nu depind de alţii pentru a se simţi bine în propria lor piele, ba chiar sunt dispuşi să rişte dezaprobarea altora, din cauza încrederii pe care o au în ei înşişi şi a capacităţii de a se accepta aşa cum sunt.
Pentru a ne spori încrederea în noi înşine, este necesar să ne examinăm în mod realist. Drept urmare, unii oameni pot avea încredere totală în anumite aspecte ale vieţii lor, de pildă în realizările lor intelectuale, dar nu şi în alte aspecte, despre care nu sunt la fel de încrezători, de pildă în abilităţile lor practice. Prin urmare, încrederea în sine nu trebuie să se aplice la toate aspectele stilului de viaţă al unui individ.
Aşadar, dacă avem încredere în noi înşine nu înseamnă că suntem capabili să facem orice. Înseamnă totuşi că atunci când, uneori, aspiraţiile nu le sunt împlinite, persoanele încrezătoare în sine continua să adopte o atitudine pozitivă, caută să obţină rezultatele cele mai bune din majoritatea situaţiilor şi întotdeauna îşi păstrează simţul realităţii.
Ca atare, sunt de obicei capabile să-şi dezvolte o atitudine prin care reuşesc, în mare măsură, să preia controlul propriei lor vieţi şi să-şi susţină drepturile şi aspiraţiile, menţinând în acelaşi timp realiste aspiraţiile respective.
Persoanele lipsite de încredere în sine trebuie să se gândească la adoptarea unor strategii specifice pentru dezvoltarea încrederii în propriile puteri. Aceasta implica în primul rând analizarea motivelor pentru care ele nu posedă încrederea în sine a altora. Bineînţeles, motivul poate face parte integrantă din personalitatea lor. Unii oameni au o fire agitată, pe când alţii sunt atât de exagerat de modeşti în privinţa posibilelor realizări sau talente, încât tind să treacă în plan secundar aceste trăsături pozitive.
Cei lipsiţi de încredere în sine tind să facă unele supoziţii negative despre propria persoană. Care pot fi însă abordate în mod constructiv. Dintre trăsăturile şi atitudinile care distrug încrederea în sine fac parte:
Ř convingerea că sunt nişte rataţi;
Ř eşecul de a recunoaşte pe deplin aspectele pozitive ale vieţii lor;
Ř adoptarea atitudinii pesimiste potrivit căreia dezastrul pândeşte întotdeauna după primul colţ şi chiar atunci când situaţia pare să meargă bine, nu este decât un preludiu al schimbării sale în mai rău;
Ř amplificarea ieşită din comun a oricărui eveniment negativ;
Ř privirea cu admiraţie şi invidie spre alţi oameni, dublată de impresia că aceia s-au descurcat în viaţă mai bine decât ei.
În continuare sunt enumerate o serie de strategii care pot fi adaptate pentru dezvoltarea unui grad mai ridicat de încredere în sine:
Ř Evaluaţi-vă talentele şi exploataţi-vă punctele forte.
Ř Consideraţi fiecare eşec sau dezamăgire că pe o experienţă din care puteţi învăţa şi un mijloc de dezvoltare personală.
Ř Cine nu risca nu câştigă! Nu vă temeţi să vă asumaţi riscuri calculate. Consideraţi asumarea unor asemenea riscuri ca pe o posibilă oportunitate, nu ca pe o acţiune al cărei rezultat va fi probabil dezamăgitor.
Ř Nu vă temeţi de schimbare.
Ř Nu lăsaţi că trecutul să vă conducă viaţa. Dezvoltaţi-vă încrederea de a merge mai departe şi de a face alegeri atunci când o dictează situaţia.
Ř Chiar dacă nu vă realizaţi aspiraţiile, acordaţi-vă credit pentru tot ce încercaţi să realizaţi.
Ř Perfecţiunea nu există, aşa că nu vă îngrijoraţi când n-o atingeţi.
Ř Echilibraţi nevoia pentru îmbunătăţirea continua cu abilitatea de a vă accepta aşa cum sunteţi.
Ř Concentraţi-vă asupra sentimentelor pe care le aveţi despre propria dumneavoastră persoană, despre stilul de viaţă şi despre propriile aspiraţii, nu asupra aspiraţiilor pe care le pot avea alţii, de exemplu părinţii, pentru dumneavoastră.
Ř Luaţi singuri deciziile care vă privesc! Învăţaţi să vă evaluaţi singur, în loc să-i lăsaţi pe alţii s-o facă pentru dumneavoastră.
Ř Nu încercaţi să le faceţi plăcere tuturor simultan.
Ř Dezvoltaţi-vă propriile standarde, care nu depind de aprobarea altora.
Ř Preluaţi controlul asupra propriei vieţi.
Sursă: Testaţi-vă EQ-ul/CARTER, Philip. – Bucureşti: Meteor Press, 2011, pp. 118-120.