– Fiecare individ este unic. Ceea ce este folositor cuiva poate fi inutil sau chiar nociv altcuiva.
– Trebuie să vă găsiţi propriul drum, zilnic reînnoit.
– Omul este cel mai bun medicament pentru sine.
– Să trăim cu un orizont mai lărgit, cu înţelepciune, măsură şi ţel; vom simţi atunci câtă bucurie, câtă uşurare, câtă pace interioară aduce cu sine o viaţă trăită în responsabilitate absolută faţă de sine şi în independenta interioară.
– Tot ce este adevărat şi esenţial e de la natura simplu, accesibil fiecăruia.
– Nimeni nu poate şi nu are voie să vă trăiască propria existenţă.
– “Vocea interioară” (intuiţie, inima, presentiment, conştiinţă, instinct, al şaselea simţ) ştie în orice clipă, ce e cu adevărat bine pentru Dvs, sufleteşte şi trupeşte; ea spune când trebuie să înoţi împotriva curentului sau odată cu acesta; ea spune ce va ajuta sau ce vă dăunează, adesea în contradicţie cu gândurile, teamă şi speranţa Dvs; ea spune adevărul fără a ţine seama de rang, nume şi consecinţe. Pentru că izvorăşte din adevărul pur, pe care-l vesteşte, pentru că nu poate fi influenţată, manipulată; pentru că nu gândeşte nici pozitiv, nici negativ; pentru că ne înfăţişează o oglindă limpede şi incoruptibila, pentru că vede lucrurile aşa cum sunt. Acolo unde simţurile dau greş, vocea ne arată drumul cel bun. Să învăţăm să devenim mai cumpătaţi şi mai tăcuţi, pentru a asculta în linişte această voce şi să ne dăm seama de înţelepciunea ei. Ascultând de această voce, se poate transforma o viaţă din temelii. Se deschide o uşă spre o libertate autentică, care ne va lăsa să judecăm repede şi sigur.
– Accesul spre curaj, spre încrederea în sine şi spre instinct trece prin acceptarea necondiţionată a responsabilităţii pentru propria viaţă, pentru fiecare pas, gând, cuvânt şi fapta, acum şi în viitor.
– Trupul, spiritul şi sufletul compun o unitate inseparabilă cu sine şi cu tot ce ne înconjoară.
– Principiul fundamental al “artei alegerii momentului”; momentul atingerii este factorul decisiv. Atingerea implica apucarea, contactul, concentrarea, contemplarea, prinderea. Oricând voi intra în contact, prin părţile mele exterioare sau interioare, cu un obiect sau o fiinţă într-un anumit moment, chiar dacă acest lucru se întâmpla prin intermediul mâinilor mele, uneltelor mele sau gândurilor mele, în acel moment eu transmit forţa şi energii subtile. Acest lucru se întâmplă în fiecare secundă a vieţii mele. Scopul acţiunii mele, pozitiv sau negativ, va deveni întotdeauna vizibil în lumea materială, mai repede sau mai târziu.. Factorul decisiv în orice contact constă în aceea că, mai devreme sau mai târziu, intenţia interioară a contactului iese la suprafaţă. Nici un gând nu trece fără urme.
– Încercaţi să vă bazaţi mai puţin pe alţii şi mai mult pe instinctul şi bunul simţ.
– Obiceiurile rele sunt deseori “rele” doar pentru că oamenii din jur ne-au convins să gândim despre ele că ar fi rele. Uneori, obiceiurile proaste sunt expresia exterioară a unor forţe dezorientate care au nevoie doar de un nou ţel pentru a deveni folositoare şi valoroase pentru noi.
– Nimic nu este mai convingător decât propria ta experienţă.
– Disfuncţionalităţile corpului şi bolile sunt aproape întotdeauna cauzate de noi înşine. Noi înşine purtăm răspunderea pentru starea propriului nostru corp. Conştientizarea treptată a acestei legături şi recunoaşterea adevăratelor cauze ale problemelor noastre stârnesc aproape inevitabil sentimente de anxietate şi de vinovăţie şi de multe ori îi fac pe oameni să refuze aceasta conştientizare şi chiar s-o respingă cu violenţă.
– Sentimentele de vinovăţie sunt rezultatul unor accese de ipocrizie generate de conceptele noastre artificiale de bun şi rău, care ne fac mult mai uşor controlabili şi manipulabili. Faceţi-vă curaj să vă uitaţi în oglindă şi nu vă păcăliţi singuri; minţindu-te pe tine însuţi este cea mai sigură cale de a face că însănătoşirea prin propriile-ţi eforturi să devină un ţel de neatins.
– Cine nu este niciodată posesiv dăruieşte libertate şi pace tuturor fiinţelor şi se bucura de orice lucru.
– Trebuie să cântărim cu adevărat toţi factorii înainte de a lua o decizie; este imposibil, însă, de a ţine sema de toate circumstanţele implicate într-o decizie. Fără încredere şi fără instinct, fiecare decizie devine o tortură.
– Trecutul trebuie bine digerat. Nu există aventura mai mare decât aceea de a privi realitatea în faţă, fără ezitări, fără mânie, regret sau autocritica. Astfel nu se pierde nimic, ci se câştigă totul.
– Arta de a trăi constă în călătoriile făcute cu inima uşoară, atât pe plan spiritual cât şi pe cel fizic.
– Ireconciabilitatea, incapacitatea de a ierta şi ura sunt, aproape întotdeauna, rezultatul unor speranţe irosite şi a unor idealuri excesiv de înalte.
– Fiecare bărbat şi fiecare femeie are dreptul de a experimenta pe plan sexual, fără nici o lege, fără norme sau reguli – câtă vreme ceea ce se petrece este împărtăşit de ambii parteneri.
– Fără dragoste nu există viaţă.
– Aveţi curajul de a vă iubi. Aveţi curajul de a acţiona aşa cum simţiţi că trebuie. Acţionaţi, dacă e nevoie, împotriva tuturor celor care încearcă să vă convingă să faceţi ceva împotriva voinţei.
– Durerea dată de obligativitatea de a rămâne încremenit într-o situaţie rigidă, fără perspective de evoluţie, pare adesea banală în raport cu teamă de a trece la acţiune, de a schimba fundamental situaţia. Doar înţelegând că singur trebuie să vă conduceţi viaţă şi că nu există nimeni pe lume care să merite transformarea dvs. într-un sclav supus. A ajuta şi a vă ajuta merită: a ajuta reprezintă însăşi esenţa vieţii noastre, indiferent că suntem conştienţi de asta sau nu. Rămâne însă la latitudinea dvs. să decideţi pe cine ajutaţi.
– Aveţi încredere în instinctul dvs. şi curajul de a distinge între hrana sănătoasă şi otrava – fizică, intelectuală şi emoţională – fără a aştepta vreo dovadă.
– Toţi simţim şi ştim că ura distruge chiar propriul nostru trup. Dragostea vindeca tot, chiar şi trupul..
– Sunteţi unic şi nimeni nu va cunoaşte mai bine decât dvs.
– Numai gândurile dvs. crează realitatea. Nu sunteţi o victimă a împrejurărilor în care trăiţi, că viaţa dvs. este exprimarea vizibilă şi urmărea condiţionată a gândurilor şi atitudinilor dvs. Recoltaţi întotdeauna ceea ce semănaţi în inimă şi în gânduri.
– Sufletul şi spiritul poartă întotdeauna cu el seminţele bune.
– Nu există un adevăr universal valabil, ci mai multe adevăruri, specifice fiecăruia dintre noi.
– Tot ce este în lume nedesăvârşit corespunde propriei noastre gândiri. Prin puterea gândurilor noastre ne creăm propria noastră închisoare, cu forţa gândurilor noastre putem şi dărâma această închisoare.
– Gândurile unui om au un efect de o mie de ori mai puternic decât cuvintele; ele se transformă întotdeauna, undeva într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat, în realitatea concretă. Ele sunt judecate, transmise şi apoi călătoresc spre ţelul lor şi se întorc cu o putere înzecită la cel care le-a dat naştere.
Sursă: PUTEREA LUNII: Calea spre o viaţă sănătoasă şi către desăvârşirea spirituală, prin armonie cu natura şi cu ritmurile Lunii/Johana PAUNGGER, Thomas POPPE.- Bucureşti: L.V.B., 1997.