Sunt momente când Domnul nu trebuie să te ajute! Treburile mici, insignifiante, mărunte, nu trebuie trecute în grija Lui! În grija Lui trebuie pasat ceea ce cu niciun chip nu poţi rezolva de unul singur. Sunt încercări, greutăţi, situaţii pe viaţă şi pe moarte, care, cum bine spune Eugen Ionescu, sunt greu de rezolvat “la mintea omului”. Pe acestea trebuie să i le oferim Domnului spre rezolvare. Sunt momente în care trebuie cu toată energia şi osteneala să te ajuţi tu!
El, Domnul, te asistă, te însoţeşte, te călăuzeşte, devine chiar confidentul tău dacă ştii să i te rogi, te priveşte ca un Pedagog, ca un Părinte, care vrea să-şi vadă copilul pus pe lucru, pus pe treabă, neleneş, sârguincios… Şi dacă vede că nu poţi, că te prăbuşeşti (cum el însuşi s-a prăbuşit sub lemnul crucii), subit îţi sare în ajutor, îţi întinde mâna, te ridica, te iartă şi, dacă e cazul, te sărută pe obrazul scuipat şi pălmuit.
Sursă: Proximităţi şi mărturisiri: Jurnal/PINTEA, Ioan. – Bucureşti, Cartea Românească, 2013, p. 8.