Cele trei elemente pe care se bazează independenţa financiară sunt economiile, investiţiile şi asigurările.
Primul dvs. obiectiv financiar este să acumulaţi o sumă echivalentă cu cheltuielile de trăi pentru două până la şase luni. Aceşti bani trebuie păstraţi în certificate de trezorerie sau fonduri mutuale, pentru a-i reconverti în bani lichizi în caz de nevoie.
Al doilea element îl reprezintă asigurările. Trebuie să vă asiguraţi împotriva oricărui accident sau oricărei situaţii pe care n-o puteţi rezolva cu banii pe care-i aveţi în mod curent. Trebuie să vă faceţi o asigurare de viaţă pentru că familia dvs. să aibă cele necesare dacă vi se întâmplă ceva. Trebuie să aveţi asigurări medicale, asigurări în caz de accident, incendiu, furt şi orice alt potenţial pericol. Când este vorba de asigurări nu vă bazaţi pe şansă sau noroc. Mulţi oameni ruinează viaţa lor şi pe cea a familiilor, pentru că economisesc banii de asigurări.
În fine, odată ce v-aţi făcut toate asigurările posibile şi aveţi o rezervă financiară, trebuie să faceţi investiţii prudenţe în domenii pe care le-aţi studiat cu atenţie sau prin asocierea cu alţi oameni de succes, pe care-i cunoaşteţi şi în care aveţi încredere.
Sursă: Viitorul depinde de tine: 12 factori esenţiali ai succesului nelimitat/TRACY, Brian. – Bucureşti: Curtea Veche, 2004, p. 191.