Cei care păşesc pe calea cuceririi de sine, ajutaţi de bastonul credinţei, şi care avansează pe drumul sacrificiului de sine, ajung cu siguranţă la prosperitatea cea mai înaltă şi culeg fructele bucuriei şi fericirii durabile.
Întreaga fire se supune
În faţa celor care caută binele suprem.
Înţelepciunea dă aripi
Tuturor formelor aparent malefice.
Tristeţea întunecoasă ascunde Steaua
Care aşteaptă să strălucească cu putere.
Iadul ascunde raiul, iar după noapte
Urmează lumina glorioasă a zilei.
Înfrângerile sunt simple scări pe care urcăm
Către un ţel mai nobil şi mai pur.
Pierderea conduce la câştig, iar bucuria
Aşteaptă la capătul drumului.
Durerea conduce la beatitudine,
La gânduri şi cuvinte şi fapte divine.
Norii ascund razele strălucitoare ale soarelui
Care luminează întreaga viaţă.
Neşansa nu face decât să ascundă calea,
Care conduce inevitabil
La succesul deplin,
Care ne aşteaptă la capătul drumului.
Povara grea a îndoielilor şi a temerilor
Care întunecă Valea speranţelor noastre,
Umbrele cu care se confruntă spiritul
Şi lacrimile amare,
Durerile sufleteşti, suferinţele,
Vânătăile generate de lanţurile rupte –
Toţi aceşti simpli paşi
Care ne conduc către destinaţia în care credem.
Plină de compasiune, iubirea aleargă
Şi îi iese în întâmpinare Pelerinului venit din Ţinutul Credinţei.
La capătul drumului, pe acesta îl aşteaptă
Întreaga glorie şi tot binele din lume.
Sursă: Omul devine ceea ce gândeşte. – De la sărăcie la putere/ALLEN, James. – Braşov: Adevărul Divin, 2013, p. 69-70