Cercetătorii de la Universitatea din Liverpool au efectuat o serie de studii privind influenţa lecturilor asupra activităţii sistemului nervos central, pornind de la ideea că lectura este capabilă să transmită puternice emoţii.
De aici, n-a fost decât un pas până la constatarea că anumite lecturi pot acţiona adesea favorabil asupra stării de sănătate, putând, în unele cazuri, elimina cauzele unor afecţiuni, în special în ceea ce priveşte sistemul nervos. S-a demonstrat că stresul, anxietatea, claustrofobia şi alte fobii pot fi ameliorate prin lectură, relatează portalul Aif.
Experţii n-au stabilit însă şi o bibliografie anume recomandată bolnavilor, însă pot face câteva recomandări în ceea ce priveşte genul literar potrivit fiecărei „suferinţe”.
Literatura clasică
Caracteristici: Sistemul narativ practicat în literatura clasică da un sentiment de stabilitate, iar greşelile personajelor şi modul cum se comportă acestea ajuta la stabilizarea logicii cititorului.
Indicaţii: Remediu universal pentru stres, nevroze şi tulburări obsesive.
Romane poliţiste şi de aventură
Caracteristici: O astfel de literatură stimulează atenţia, exerciţiul inteligenţei şi permite cititorului să-şi dezvolte imaginaţia, înlăturând timiditatea, gândurile negre şi obsesive.
Indicaţii: Tulburări obsesiv-compulsive, angoasă, senzaţia de culpabilitate, psihoza.
Science Fiction
Caracteristici: Extinde limtele posibilului, care îi încorsetează pe unii. Totodată, permite extracerbarea fanteziei.
Indicaţii: Fobii şi teamă de necunoscut. Alungarea ticurilor şi înlăturarea ideilor fixe.
Poezie
Caracteristici: Poezia şi îndeosebi ritmurile şi imaginile poetice normalizează „ritmul” organismului. Versurile îndeamnă la o gândire pozitivă şi sporesc încrederea în propriile forţe.
Indicaţii: Depresie. Lectura versurilor este folosită ca terapie suplimentară pentru recuperarea vorbirii după un accident vascular.
Folclor
Caracteristici: Folclorul este util pentru persoanele cu dificultăţi de comunicare şi dezvolta spiritul de observaţie la apatici.
Indicaţii: probleme cronice legate de neadaptarea adolescenţilor.
Literatura umoristică
Caracteristici: Elimină stările de teamă, fiind cel mai bun mijloc de a îndruma spre o stare non-conflicutală în societate.
Indicaţii: Este foarte indicată în formarea adolescenţilor şi în recuperarea lor post-operatorie.
Litertaura filosofică şi spirituală
Caracteristici: Formează o imagine despre destin, despre Univers şi despre locul omului în el.
Indicaţii: stres acut, depresii cronice.
Sursă: http://www.ziare.com/viata-sanatoasa/boli/literatura-pentru-orice-suferinta-ce-citesti-cand-esti-stresat-deprimat-sau-dupa-un-atac-cerebral-1277369