Diavolul e la fel ca întunericul. Există şi totuşi nu există. Întunericul e absenţa luminii, diavolul e absenţa lui Dumnezeu. Aduceţi lumină înăuntru, şi întunericul va dispărea; aduceţi-l pe Dumnezeu înăuntru, diavolul va dispărea. Nu a existat niciodată o întâlnire între întuneric şi lumina şi nu a existat niciodată o întâlnire între diavol şi Dumnezeu.
Există o veche poveste hinduistă.
Odată întunericul s-a dus la Dumnezeu şi a apelat la el şi i-a spus: “Nu am făcut nimic greşit, dar soarele tău mă goneşte în fiecare dimineaţă, fără nici un motiv, şi eu am obosit să tot fug de colo-colo, iar soarele mă tot urmăreşte pe întreg pământul! Este nedrept.”
Dumnezeu i-a spus: “Am să-l chem pe soare”. Soarele fu chemat, iar Dumnezeu întrebă soarele: “De ce-i faci necazuri întunericului meu? Nu ţi-a făcut nimic rău. E nedrept.”
Soarele a fost surprins. A spus: “Eu nu m-am întâlnit niciodată cu el. Despre ce vorbeşti? Ce înţelegi prin întuneric” Eu nu am întâlnit niciodată aşa ceva. Te rog cheamă-l să vină în faţa mea.”
Şi cazul e încă pe rol. Dumnezeu a încercat, dar a aduce întunericul în faţa soarelui e imposibil. Nu e în firea lucrurilor, deoarece întunericul nu e o realitate. El există şi totuşi nu există. E absenţă.
La fel stau lucrurile şi cu diavolul, şi e bine că diavolul e reprezentat ca fiind întunecat, negru. Asta doar pentru a arăta că natura sa e similară cu cea a întunericului.
Dumnezeu e denumit “lumina” în Coran, în Biblie, în Vede. În toate textele sacre ale lumii, Dumnezeu e sinonim cu lumina. Plin de înţeles, semnificativ – spune doar doar că atunci când Dumnezeu e acolo, diavolul nu poate fi.
Sursă: Credinţă, îndoială şi fanatism. Este esenţial să credem în ceva? /OSHO.- Bucureşti: Litera, 2014, pp. 176-177.