Ţi-ai atins individualitatea prima oară atunci când aveai trei sau patru ani. Fetele o ating cam înainte de vârstă de trei ani, băieţii înainte de patru ani; ei rămân în urmă şi aşa va fi toată viaţa. Aparent, soţul e cel care merge înaintea soţiei, dar de fapt el e mereu în urma ei.
Am auzit o poveste:
Marele rege Akbar i-a întrebat pe miniştrii săi: “Soţia mea îmi spune că toţi miniştri mei sunt ţinuţi sub papuc. E adevărat? Vreau să aflu adevărul şi vă rog să nu încercaţi să mă minţiţi. Dacă aflu că m-aţi minţit, vă aşteaptă pedeapsa cu moartea. Aşa că cei care sunteţi ţinuţi sub papuc acasă vă rog să vă aliniaţi la dreapta şi cei care nu sunteţi, la stânga.”
Toţi s-au aliniat în coloana celor ţinuţi sub papuc, cu o singură excepţie – ruşinaţi, şovăielnici, dar nevrând să îl mintă pe rege. Ei ştiau foarte bine: “Va începe să cerceteze cu atenţie şi, mai devreme sau mai târziu, dacă ne va întreba soţiile, vom fi prinşi. Aşa că mai bine să recunoaştem acum şi să terminăm odată cu asta.”
Dar un singur om, pe care regale nu îl văzuse niciodată a fi foarte eroic, care era cel mai fricos, stătea singur. Regele a spus: “Îmi pare bine. Există cel puţin un om care să nu fie ţinut sub papuc.”
Omul spuse: “Staţi! Nu mă înţelegeţi greşit. Când am plecat de acasă, soţia mi-a spus: <<Evită grupurile de oameni>>. De aceea stau eu aici – doar ca să evit mulţimea. Dacă află că stăteam în grup cu alţi oameni, voi avea probleme, Înălţimea Ta, iar eu nu vreau să am probleme”.
Sursă: Credinţă, îndoială şi fanatism. Este esenţial să credem în ceva? /OSHO.- Bucureşti: Litera, 2014, pp. 55-56.