– Analizează bine înainte să porneşti pe un nou drum. Ceea ce începi azi poate aduce, însă, rezultate bune.
– Nu lua visurile drept realitate, promisiunile drept garanţii!
– Vorbeşte mai puţin şi zâmbeşte mai mult – este reţeta de succes pentru ziua de astăzi!
– Gândeşte de zece ori şi vorbeşte o singură dată!
– Fiecare are modul lui de a reacţiona, fiecare este o persoană diferită de tine având propria scară a valorilor şi propriile aspiraţii.
– Aparenţele înşeală, cel mai adesea, nimic nu este ceea ce pare a fi!
– Timpul soluţionează aproape orice!
– Ce sunt sunetele, decât niște vibrații cu o anumită lungime de undă, perioadă și intensitate. Care se adresează sufletului, pe o anumită lungime de undă.
– Nu uita că tăcerea este de aur, vorba de tinichea!
– Gândeşte bine înainte de a face sau accepta ceva.
– Anonimatul aduce mereu întuneric. În întuneric, de pe unii oameni cad educaţia, civilizaţia, cultura, uneori chiar și condiţia de om. În întuneric se fură, se violează, se omoară. Dar, în întuneric te poți uita la stele. Cu gânduri bune, cu emoție, cu speranță. Sau, nu!
– Prin greșeala asumată și recunoscută, te apropii de Iisus. Asta nu înseamnă că trebuie să faci greșeli, dar când ai făcut una, recunoaşte și îndreapt-o, recunoaștere fără îndreptare nu are nicio valoare, după cum ziua de astăzi nu ar fi nimic, dacă mâine nu ar fi, în definitiv, o altă zi!
– Este mai bine să acţionezi şi să regreţi, decât să să nu faci nimic şi să regreţi!
– Trebuie, periodic, să “încălzeşti maşinăria”. Ai grijă de corpul tău şi el te va servi!
– Dacă chiar vrei să înfurii un mitocan, trebuie să nu-l iei în consideraţie!
– Atâta vreme cât te simţi bine, nu schimba nimic din rutina vieţii!
– Trebuie să fii înţelegător şi diplomat, să arătaţi consideraţie şi spirit de cooperare, ca să poţi să progresezi, să te caţeri pe redută societăţii înalte.
– Idealizează mai puţin situaţia în care te afli şi vei avea o viaţă mai fericită.
– Nu trebuie să te minţi spunând tot timpul că o să fie bine.
– Cum îţi aşterni, aşa o să dormi!
– Nu trebuie să aştepţi nimic bun din partea celorlalţi, trebuie să te descurci singur.
– Nu amesteca plăcerea cu utilul.
– Ceea ce este esenţial este să iei hotărârile la momentul potrivit. Nu amâna şi nu lăsa lucrurile să se rezolve de la sine.
– Schimbă locul şi îţi schimbi şi norocul.
– Dar, de ce este aşa de important calendarul? Este vorba despre putere, despre control şi stăpânire. Cine întocmeşte şi stabileşte calendarul îi conduce pe ceilalţi, le face agenda sărbătorilor și programul de lucru. El scrie muzica, ceilalţi… dansează!
– Foloseşte cu isteţime resursele pe care le ai. Rezolvă cu calm şi tact discuţiile cu partenerii sau prietenii, un zâmbet şi o vorbă bună pot rezolva multe
– Greutăţile se măresc când te apropii de ţintă! Trebuie să te concentrezi asupra cadrului general, a strategiei, în general şi atunci şi micile detalii care te obsedează şi enervează vor cădea la locul lor.
– Nu da curs unor porniri de moment.
– Nu întotdeauna un preţ mare înseamnă şi o calitate bună.
– Nu pierde timpul, nu te lăsa atras în discuții cu persoane mediocre, care nu știu pe ce lume sunt.
– Nu te îngriji de ziua de mâine, ea se va îngriji de ale ei!
– Toată lumea minte pe toată lumea, din diverse motive.
– Prieten nu este cel pe care-l vezi în fiecare zi și te duci la meci și la băutură cu el, ci cel cu care împărtășești aceleași valori despre viață și moarte, chiar dacă el locuiește la antipozi și schimbi doar câteva vorbe pe anotimp.
– Fiecare pare că joacă pe „tabla” lui proprie fără să-i pese de ceilalţi.
– Nu te enerva, nu te ajuta la nimic, ba chiar goneşti de lângă tine pe binevoitori. Numără în gând până la zece şi zâmbeşte din nou!
– Luptă împotriva răului, sub orice formă.
– Gândeşte de bine, vorbeşte de bine, fă fapte bune!
– Fii mai discret, oamenii de real succes nu se laudă şi nu strălucesc în societate.
– Să nu te amesteci cu proștii!
– Deciziile greşite se bazează pe date false.
– Vorbe spuse aiurea, la supărare, chiar fără răutate, pot face chiar mai rău unei relaţii de dragoste decât o soacră rău intenţionată!
– Țineți minte că niciodată nu trebuie să spui nu unei cauze bune, trebuie, cel puțin, să încerci din greu.
– Nu scoate imediat tunurile cele grele, întâi negociază!
– Lucrurile sunt foarte clare şi simple dacă doreşti să te simţi bine astăzi. Zâmbeşte şi soarele va străluci din nou!
– Nu e greu! „Festina lente”, grăbeşte-te încet, sau graba strica treaba.
– Mai multă prudenţă nu a stricat nimănui.
– Zâmbeşte şi soarele va străluci din nou! Nu e greu!
– „Festina lente”, grăbeşte-te încet, sau graba strica treaba.
– Nimeni nu te obliga să le faci pe toate impecabil şi în timp record. Dar trebuie să te străduieşti mai mult, aşa, pentru imagine şi posibilele laude pe care poţi să le primeşti!
– De ce îţi este frica de aceea nu scapi!
– Nu te repezi, nu întrerupe persoana cu care vorbeşti. Stai în defensivă şi nu te apuca să emiţi judecăţi de valoare. Nimeni nu are nevoie de ele!
– Este bine să vorbeşti mai puţin şi să asculţi mai mult.
– Nu te lega la cap, dacă nu te doare capul!
– Uneori noul, schimbarea, ascunde probleme şi necazuri pe care nu le poţi dovedi. Nu tot ce este mai nou, este şi mai bun!
– Blestemul este o armă vicioasă, dar elegantă. Nu lasă urme, nu face mizerie, asasinul nu poate fi niciodată găsit.
– Banul și puterea schimonosesc omul, îl fac să-și piardă sufletul, devine neom.
– Cine nu supraveghează afacerea lui, zilnic, acela invită să fie furat.
– Loialitatea este lucrul cel mai scump şi marfa cea mai rară!
– Morile zeilor macină rar, dar foarte fin!
– Nu te repezi să tragi concluzii după bârfe, zvonuri şi intrigi.
– Râzi, pentru ca râsul este ultima redută împotriva prostiei şi a haosului
– Distrugeţi tradiţia şi aţi distrus un popor!
– Ne naştem cu proprietăţi pe care apoi, din prostie sau snobism, le dispreţuim şi adoptăm medicamente şi remedii de la capătul pământului făcute şi gândite pentru alt tip de oameni, cu altă structură şi obiceiuri, alimentare şi de viaţă! Care alimente, remedii, medicamente, nu ni se potrivesc, nu au efect, sau, mai rău!
– Regimurile de slăbit, cele mai eficiente, sunt cele care iau în considerație, concomitent, grupa sanguină și zodia de naștere.
– Nu este construcție suficient de mare pentru a-L slăvi pe Dumnezeu!
– Nu confundaţi Religia cu Biserica și Biserica cu Episcopii. Sunt lucruri diferite, oamenii greșesc, sunt vanitoși, lacomi – religia, Dumnezeu, nu!
– Iartă dar să nu uiţi. Crede în forţele tale şi în ajutorul celor ce te privesc drept în ochi. Decât o mie de prieteni de petreceri, mai bine unul singur de încredere.
– Nu amesteca plăcutul cu utilul.
– Nu-ţi fă planuri pe termen lung, decât ca să zăpăceşti anturajul.
– Uită ieri, trăieşte astăzi, mâine – mai vedem…
– Omul superior ascultă, omul materialist trăncăneşte, înţeleptul configurează – spune înţeleptul chinez.
– Prudenţa este mama înţelepciunii.
– Banii făcuţi uşor se termină la fel de uşor, iar cei munciţi nu ajung niciodată.
– Protecţia însemna tot ceea ce te face să te simţi bine şi în siguranţă, de la bani la o vorbă bună, de la un gest de prietenie la o promisiune avantajoasă.
– Respectă-ţi cuvântul dat, mai ales ţie însuţi!
– Concesiile trebuie să le faci faţă de tine însuţi!
– Nu arunca cu banii, nu cheltui ca să te simţi bune! Ţine cu dinţii de bani! Nu fi generos cu cine nu trebuie! Nu da bani cu împrumut!
– Nu ceda nimic, niciodată! Fii ferm! Sigur, răsplăteşte valoarea şi mai ales loialitatea faţă de tine.
– Nu uita că loialitatea este în zilele de azi lucrul cel mai scump şi marfa cea mai rară!
– Nu trebuie să schimbi nimic din ceea ce ai de gând să faci.
– Bucuriile vieţii sunt puţine şi rare.
– Onorează promisiunile făcute.
– Supraveghează cu atenţie cheltuielile.
– Punctualitatea este politeţea regilor. Trebuie să ajungi la timp, când ai convenit o întâlnire, o oră fixă. Este respectul pe care îl datorezi celuilalt sau celorlalţi parteneri de întâlnire.
– Nu amesteca merele cu perele, nu trăi astăzi în trecut.
– Nu uita că orice eveniment are doza lui de învăţăminte, că orice eşec poate pregăti un succes viitor.
– Pentru ca să te simţi în siguranţă trebuie să te simţi puternic. Ca să fii puternic trebuie să ştii multe şi să ai un perfect echilibru interior.
– Abordarea sistematică a situaţiei îţi furnizează datele necesare rezolvării ei.
– Cea mai veche industrie din lume: mai dai un ban, mai iese un sfânt!
– Când judecați pe cineva sau ceva, gândiți-vă dacă este o operă artistică, sau nu, și nu vă inflamați degeaba, lume e diversă.
– Gândiți-vă bine că luând în considerare lucruri de nimic, amănunte, sunteți păcăliți și vă sunt furate viețile și munca, pentru că nu vă gândiți și nu vă preocupă ceea ce trebuie.
– Nu trebuie să fii zgârcit când nu trebuie.
– În urma unei analize cinstite şi atente trebuie să laşi deoparte problemele care nu sunt ale tale şi să te concentrezi la propriile interese.
– Schimbă locul şi îţi schimbi şi norocul.
– Viaţa este scurtă, furtuna răscoleşte nisipul, dar sentimentele şi trăirile tale rămân nemuritoare.
– Ascultă şi analizează bine înainte să iei o decizie. Nu te lăsa „descifrat” ci introdu tot timpul noi date în jocul social care se numeşte afacere sau dragoste. Cine este previzibil este uşor de condus!
– Nu te grăbi, nu te repezi, nu te lăsa pradă impulsurilor iraționale, în delicata zonă a sentimentelor trebuie să faci planuri bine întocmite!
– Evită enervarea şi lasă-i pe alţii să-şi rupă dantură. În astfel de ocazii lumea zice prostii considerate mai târziu fraze celebre de către posteritate.
– Marile personalităţi s-au ilustrat cu fraze scurte devenite celebre.
– În faţa prostiei şi a lăcomiei nu prea ai ce să negociezi.
– Nu trebuie să faci din problemele altora cruciade proprii, dar nici să ignori pe aproapele tău care are cu adevărat nevoie de ajutor.
– Nu te enerva, nu reacţiona disproporţionat ci încearcă să-ţi păstrezi calmul şi să lămureşti pe cei din jur cum stă treaba. Dacă nu te ajută, măcar să nu te împiedice.
– Supraveghează-ţi cu mare grijă dorinţa să deţii lucruri extravagante şi să faci cheltuieli foarte mari, să investeşti utopic în propria imagine.
– Lăsă uneori lucrurile să se aşeze singure şi nu interveni în nici un fel.
– Presa minte din interes sau din prostie.
(Va urma)
Sursă: http://www.evz.ro/horoscopul-lui-dom-profesor