Cele mai realiste însemnări se scriu imediat ce le-ai trăit. Nu trebuie să fie aşa filtrate prin simţul critic al gândirii tale. Când ai la bord 100 g de Jack Daniel’s (un whiskey pentru neiniţiaţi), gândurile se derulează mai rapid şi mai sincer.
31 mai 2009. Nunta de elită… în criză. Plicul la sfârşit este între 500-1600 lei noi. Poate şi mai mult, în euro. Pe invitaţie pe lângă toate cele apare şi numele mic a unui blond drăguţ. Ceva nou. Dar aşa se întâmplă acum la început de secol 21. Se începe să se bea şi să se mănânce fără o rugăciune.
Local pregătit pentru cca 100 de perechi. Diferite ca vârstă. Destul de puţine perechi tinere. Oameni-perechi pierdute. Majoritatea obeze, obosite. Cu haine din secolul 20. Cu gânduri şi priviri pierdute în neant. Fluxul energetic al dragostei adevărate lipseşte la majoritatea. Absenţi. Totul este o obligaţie socială. Formalism. Nimic, ceva adevărat. Unii parteneri stau faţă în faţă sau spate în spate. Conversaţii de faţadă sau de rutină. Nici nu mai închină unul cu altul paharele de băutură. Timpul trece…
Atmosfera începe să se încălzească. Încet, perechile ies la dans. Dar câtă falsitate în mişcări, în îmbrăţişări. Încep căutările, vânătorile, el pe ea sau ea pe el. Priviri şi ieşiri discrete între meniuri, pe terasa sau la toaletă. Speranţe deşarte aruncate cu plasa. Peştele însă scăpa şi fuge înapoi în apa vieţii de rutină. Nu pot să facă nimic, nu mai pot să schimbe. „Aşa îmi este sortit să trăiesc o viaţă întreagă.” – zic partenerii de cuplu, căsătoriţi sau nu. Fotografii de rutină. Să dovedească cuiva că se iubesc sau că are ţoale noi. Singuratici. Tineri îmbătrâniţi. Că există şi din ăştia. Ei sau ele. Privirile lor caută. Doresc. În speranţa că se vor regăsi unul pe altul. Dar nimic nu se întâmplă. Bea fiecare în neştire pahar după pahar. Mintea nu mai judecă. Totul se înceţoşează. Şi totuşi, ici şi colo sclipesc oazele de linişte şi dragoste adevărate. Îi vezi, pe el şi ea, în priviri şi mişcări discrete de îmbrăţişări şi săruturi fugare, surprinzi strălucirea, bucuria împlinirii, a relaţiei trăite cu adevărat. Dar rar, ici pe colo.
Mici oameni nevinovaţi fug printre nuntaşi. Îngeri între oamenii mari. Atmosfera se luminează când în scena nunţii se produce spectacolul lui M. un travestit. Cântă şi dansează de minune. Este aplaudat. Dar mulţi stau la masă, ruşinaţi de un asemenea moment. Ultimul meniu este adus. Se dau plicurile mirilor. Taxiurile aşteaptă la scară. Perechile se retrag acasă. Viaţă îşi reia cursul. Totul e rutina, fals şi formalism. Oare pentru asta trăim?
Ioan P. ALEXA, 31 mai 2008