În dimineaţa de 21 decembrie 1989, încă pe întuneric, România stătea în cumpăna istoriei. Provocată profesionist, Armata deschisese focul şi omorâse cetăţeni ai ţării. Oameni ai Miliţiei şi Securităţii arseseră cadavrele victimelor de la Timişoara, iar Gărzile Patriotice din acelaşi oraş trăseseră cot la cot cu forţele de represiune, făcând şi ele victime. Şeful statului încălcase Constituţia României şi dăduse ordine ilegale. Şi cu toate acestea, în acea noapte Nicolae Ceauşescu înca mai putea opri dezastrul ţării şi al naţiunii printr-una sau două decizii raţionale. Alegerea lui a fost să trimita la Timişoara câteva zeci de mii de muncitori din Oltenia, care să-i bată pe muncitorii din Timişoara, să organizeze la Bucureşti un miting prin care intenţiona să acopere cu legitimitate revoluţionar-marxistă acest ordin criminal şi să ofere în plus posibilitatea de a ucide în continuare, în masă. Ne aflăm în momentul de vârf al deciziei, adică în acea clipă în care un om învestit cu o responsabilitate majoră hotărăşte soarta a milioane de oameni, destinul poporului sau.
Alex Mihai STOENESCU – Istoria loviturilor de stat în România – Revoluţia din decembrie 1989, o tragedie românească