– Atenţie la ce îţi doreşti, să nu se îndeplinească!
– „Disimularea inteligentă” a fost întotdeauna cheia succesului, în afaceri, dragoste său război.
– Nu lăsa lucrurile neclare.
– Fii la obiect în ceea ce afirmi. Evita divagaţiile şi comparaţiile care nu fac decât să te încurce.
– Uneori și calculul astrologic spune că timpul nu este departe, trebuie să decizi de ce parte ești, a bărbaților curajoși care își înfruntă destinul, sau o să te îmbraci cu rochie și o să te ascunzi, ca Ahile, printre femei!
– Nu te îngriji de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale.
– Lasă totul în trecut, nu-ţi mai bate capul degeaba – rezolvarea nu stă în puterea ta. Te întrebi degeaba ce să faci!
– Nu mai da sfaturi, mai ales la serviciu, dacă nu ţi se cer şi nu mai vorbi atâta numai despre tine!
– Nu trebuie să schimbi nimic din ceea ce aveai de gând să faci, urmează-ţi planurile ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic.
– Este un timp pentru toate! Toate la timpul lor.
– „La pomul lăudat degeaba te duci cu sacul”. Nu te mai lăsa folosit de alții!
– Evită să te enervezi pentru lucruri minore şi persoane neinteresante.
– Nu forţa lucrurile. Nu că s-ar rupe… dar viaţa este ca un ocean. Aşteaptă valul şi curentul favorabil şi vei face exact acelaşi lucru dar cu minimum de efort personal şi de resurse.
– Nu te repezi ca Leul, vacile au şi ele geniu, dau lapte!
– Nu te enerva, zâmbeşte şi treci mai departe!
– Trebuie să te foloseşti de bagajul de informaţii din trecut ca să rezolvi o situaţie prezentă.
– Nu începe acţiuni pe care nu le poţi finaliza singur. Eşti tu stăpân pe situaţie, dar nu pe viitor!
– Trebuie să dai dovadă de tact şi diplomaţie în relaţiile cu cei apropiaţi, colegi, prieteni. Nu se ştie când poţi avea nevoie de sprijinul lor!
– Nu aștepta să-ți facă treburile alții, aștepți degeaba!
– Trebuie să faci pace. În primul rând cu tine însuţi. Lasă grijile şi temerile, nu sunt productive.
– Bine faci, bine găsești!
– „Sunt două căile să faci avere – să câştigi mulţi bani sau să faci cheltuieli inspirate”. – Înţelepciune chineză
– Timpul se recuperează în dauna altui timp.
– Nu te împărţi în prea multe activităţi, nu te enerva pentru amănunte mărunte – lumea este plină de indivizi rudimentari şi nu se cade să te cobori la nivelul lor!
– Nu lăsă pe mâine când poţi să laşi pe poimâine, dar la un moment dat lucrurile se aglomerează şi intri în criză de timp.
– Nici Dumnezeu cât este de Atotputernic nu a făcut Universul într-o zi.
– Schimbarea este necesară şi face parte din măsurile sigure şi verificate de supravieţuire.
– Vorbeşte mai puţin şi ascultă mai mult.
– Zâmbeşte şi fă-i pe cei din jur să se simtă bine!
– Dar nu uita că timpul trece, anotimpurile se schimbă, iar schimbarea vine întotdeauna cu un amănunt.
– Este vremea schimbării şi trebuie să faci parte din ea.
– Munceşte pentru tine, pentru familia ta, pentru ţara ta.
– Trebuie să obții un echilibru just între efort și odihnă. Mai mult, este necesar, neapărat, să-ți găsești echilibrul interior, pacea sufletească, de care ai atâta nevoie ca să progresezi.
– Foloseşte una dintre reţetele verificate ale reuşitei în viaţă: să te comporţi ca şi când totul ar fi absolut perfect!
– Nu mai întreba atâta, banii sunt în buzunarul cui trebuie! Treci la muncă ca să îmbogăţeşti şi mai mult pe bogaţi. Că niciodată bogatul nu o să creadă săracului!
– Abordarea sistematică a situaţiei iţi furnizează datele necesare rezolvării ei.
– Pentru a avansa avansa în rezolvarea unor probleme trebuie să analizezi ultimele demersuri şi evenimente şi să retrasezi cursul lucrurilor. Înaintea unui nou atac, înaintea unei noi ofensive, sau al unui nou proiect, forţele trebuie să se regrupeze. Reorientarea, reformularea unor direcţii, strategii sau concepte este benefică şi necesară. Trebuie să foloseşti noi oameni, noi modalităţi, noi concepte, noi cuvinte. Tu gândeşte-te bine! Ai la îndemâna tot ce îţi trebuie. Este necesar, doar, să le pui într-o nouă ordine, în ordinea bună!
– Filozofia şi teoria zvonisticii ne arată că de câte ori piaţa este saturată de zvonuri – se întâmplă ceva, sau cineva important are un interes de promovat. Adică acelaşi lucru, până la urmă.
– Veştile neplăcute intră pe fereastră, spune o vorbă din Orient, dar nu toate sunt negative, analizează, unele nu te interesează – nu tot ce zboară se mănâncă, spune o vorbă de pe la noi!
– Cooperează mai strâns cu anturajul şi cu colegii şi spune-le exact şi precis ce aştepţi de la ei.
– Viața este făcută din module, începe o nouă perioadă, fii gata – prevenit, înseamnă pregătit! Trebuie să-ți adaptezi atitudinea la schimbările din jurul tău.
– Uneori cei din jurul tău, cei dragi, au atitudini care te surprind. Totuşi, oferă-le credit şi treci mai departe. Nu ridica tu primul piatra!
– Nu ai frică, păstrează speranţa şi porţile succesului sunt larg deschise pentru tine. Continuă să perseverezi pe drumul actual! Gândeşte bine înainte de a face sau accepta ceva.
– Nu uita că în Levant la pile egale, meritul contează!
– În timpul revoluţiilor logica nu-şi are rostul şi arta militară, tactica şi strategia, ierarhia de comandă sunt ignorate.
– Lumea contemporană este superficială, aşa că trebuie să arăţi bine, ca să ai ușile deschise.
– Când este o situaţie obiectivă, nu te stresa inutil, păstrează-ţi calmul şi aşa poți găsi soluţia optimă la problemele tale.
– Evită banalităţile, lucrurile neimportante, consumatoare doar de timp şi resurse. Trebuie să-ți faci un program, o foaie de parcurs și să te ții de ea!
– Evită să amesteci lucrurile. Sfaturile bune duc la rezultate bune. Sprijină-te pe prieteni.
– Nu lăsa timpul să treacă păgubos, fără să faci nimic. Insistă, ca să reuşeşti!
– În epoca parolelor și a codurilor de 12 cifre, este absolut necesar să ai o memorie bună. Știți sfatul lui” Anonymous”: niciodată să nu folosești aceiași parolă, pe care nu trebuie s-o notezi nicăieri, trebuie să ții minte!
– Pregăteşte-te, cu seninătate și acceptare, de un viraj, de o nouă direcţie în viaţa ta sentimentală, la serviciu, în obiceiurile şi preferinţele tale!
– Nu te grăbi, nu fii nerăbdător, toate se întâmplă la timpul lor, nu există urgenţe absolute, decât la spitalul de urgenţă!
– Uneori vorbele sunt mai ascuțite ca o katana, vorbește puțin, strictul necesar.
– Pregăteşte-te pentru ce este mai rău, ca să-ți fie mai bine!
– Efortul şi oboseala cronică se fac uneori simţite. Nu poți să activezi, tot timpul, la tensiune maximă! Dar nici nu te lăsa, este necesar să găsești un echilibru just între muncă și odihnă!
– Problemele şi necazurile sunt generate chiar de acvariul în care trăieşti şi înoţi.
– Treburile de rutină să le faci bine şi temeinic. Nu te avânta pe tărâmuri şi domenii necunoscute.
– Supraveghează-ţi cu mare grijă dorinţa să deţii lucruri extravagante şi să faci cheltuieli foarte mari, să investeşti utopic în lucruri de care, peste câteva zile nu o să ştii de ce le-ai cumpărat şi ce o să faci cu ele!
– Cârpe diem, trăieşte-ţi viaţa, distrează-te.
– Banii adevăraţi se fac în timp, iar averile solide în generaţii. Banii făcuţi uşor, se duc uşor. Asta este toată filozofia financiară…
– Fără nici o supărare, fără nici un reproş – fiecare pare că joacă pe „tabla” lui proprie fără să-i pese de ceilalţi, pentru că egoismul conduce jocul!
– Nu intră la discuţii, certuri! Retrage-te acum şi luptă mâine! Replierea înțeleaptă pregătește viitorul succes! Nu-ţi epuiza resursele, replierea înţeleaptă pregătește viitorul succes!
– Nu vrei să te cerţi pentru că eşti superior, aşa că nu vrei să te cobori la certuri inutile din care numai ceilalţi vor avea de suferit!
– Ţigan, sau rrom? Ce tâmpenie şi cu schimbările astea de nume şi denumiri! Nimic nu mai este cum a fost la început, pentru că nimeni nu-şi mai aminteşte. Până la urmă piere şi amintirea numelor, iar fără nume se pierde stăpânirea asupra lucrurilor…
– Oceanul este făcut din picături, iar o avere din parale!
– Fă-ţi ordine în lucrurile tale. Vezi ce-ţi mai trebuie. Vezi ce nu-ţi mai trebuie. Fă-ţi puţină ordine şi în sufletul tău. Vezi ce te doare, ce te nelinişteşte – ce vrei de la viaţă!
– Nu încerca să-ţi impui cu orice preţ punctul de vedere ci determină prin ajustări succesive ca cei cu care discuţi să fie de acord cu tine, chiar când negociezi asupra unui preţ!
– Nu lăsa treburile tale să le facă alţii. E comod, dar s-ar putea să ai surprize neplăcute.
– Să nu te nemulţumească faptul că nu ai făcut mai mult: “drumul de o mie de leghe începe cu un pas” spune înţeleptul.
– Nu forţa lucrurile. Nu că s-ar rupe, dar viaţa este un ocean. Aşteaptă valul şi curentul favorabil şi vei face exact acelaşi lucru dar cu minimum de efort personal şi de resurse. Surfing…
– În relaţiile amoroase, în familie sau în cuplu nu te lăsa condus numai de propria încăpăţânare, încearcă să negociezi şi să afli şi părerea celui drag, celor dragi.
– Trăieşte în prezent, fii mai pragmatic şi mai realist, lasă planurile complicate şi strategiile iscusite.
– Nu uita că nu ai un suflet, ci eşti un suflet care are un corp. De care trebuie să ai grijă!
– Zâmbeşte şi uită-te în ochii oamenilor şi nu uita că momentul de faţa este cel mai important!
– Dă-i înainte, nu te opri pentru treburile girafelor! Tu eşti Leu! Trebuie să fii conservator şi să refuzi ceea ce nu este conform vederilor tale!
– Evită astăzi discuţiile serioase şi strategice cu femeile, de orice sex ai fi. Cu un compliment bine plasat poţi schimba cursul discuţiei.
– Ceea ce s-a pierdut se va găsi. Regăseşti fie un obiect pierdut, fie ceva ce ai rătăcit, poate chiar sentimente sau trăiri.
– „Rufele murdare se spală în familie” este un proverb vechi, respectat mereu de cei cu succes social.
– Astăzi nu uita că vorbă dulce mult aduce şi că o rugăminte poate fi mai uşor ascultată.
– Fereşte-te de posibile greşeli sau erori la şcoala, serviciu sau în bucătărie. Întâi gândeşte, apoi acţionează!
– Cu un moral bun şi tenacitate, poţi întâlni oportunităţi favorabile.
– Gândeşte-te cum să faci lucrurile cum trebuie, cu tragere de inimă, cu suflet, nu-i lăsa pe alţii să-şi bată joc şi să le facă strâmbe.
– Gândeşte-te bine, înainte de a lua o decizie!
– Ce-i mult strică, ce-i puţin n-ajunge, se spune. Echilibrul, calea de mijloc, cumpătarea sunt soluţiile bune.
– Fă-ţi ordine în lucrurile tale. Vezi ce-ţi mai trebuie. Vezi ce nu-ţi mai trebuie. Fă-ţi puţină ordine şi în sufletul tău. Vezi ce te doare, ce te nelinişteşte…
– Nu toate noutăţile trebuie spuse în gura mare, trebuie să dai dovadă de mai multă diplomaţie şi tact în relaţiile cu colegii tăi.
– Nu fii naiv, nu da crezare bârfelor, mai ales dacă sunt evident opera unor persoane interesate sau dornice de glorie cu orice preţ.
– Nu te enerva, oare sunt lucruri aşa de importante ca să-ţi tulbure echilibrul interior? Furia este primul semn al insuccesului.
– Nu dori lucruri imposibil de obţinut, aşa doar îţi amărăşti sufletul şi vezi cât de mic eşti!
– Nu trebuie să schimbi nimic din ceea ce ai de gând să faci, după prânz. Dacă ai luat o hotărâre, apăi ţine-te de ea.
– Zâmbeşte larg, spune o vorbă bună şi mai câştigi un prieten.
– Toate felurile de a câştiga bani sunt la fel de onorabile pentru un om cinstit, nu te îndoi de asta!
(Va urma)
Sursă: http://www.evz.ro/horoscopul-lui-dom-profesor