Somnul e divin, mai divin decât ori cel alt timp. Iar dacă adormi în timp ce meditezi, meditaţia conţină să rezoneze în starturile inconştientului.
Ai observat vreodată? Oricare ar fi ultimul tău gând noaptea, tot acela va fi şi primul gând dimineaţa. Urmăreşte – ultimul, chiar ultimul gând, atunci când te cufunzi în somn. Eşti chiar în pragul dintre trezie şi somn – ultimul gând va fi întotdeauna primul gând pe care îl vei avea atunci când vei sta din nou pe prag, de data asta ieşind din starea de somn.
De aceea, toate religiile au insistat asupra rugăciunii de dinainte de culcare, pentru că ultimul gând să fie acela al rugăciunii, şi să pătrundă adânc în inimă. Toată noaptea, el rămâne în jurul tău că o aromă – îţi umple spaţiu lăuntric, iar dimineaţa, când te trezeşti, e din nou acolo. Opt ore de somn pot fi folosite în chip de meditaţie. În zilele noastre, oamenii nu prea mai au timp, dar aceste opt ore de somn pot fi folosite ca un timp pentru meditaţie. Abordarea mea este aceea că totul poate fi folosit şi trebuie folosit – chiar şi somnul!
Sursă: Osho pentru fiecare zi: 365 de meditaţii pentru aici şi acum. – Bucureşti: Literă, 2016, p. 175.