IOAN ALEXA: AM CITIT CARTEA, CARTEA M-A CITIT PE MINE (SPECIAL)

Sunteţi cel mai longeviv bibliotecar al Bibliotecii Judeţene, fiind 44 de ani în slujba cărţilor. Vă mai amintiţi prima zi în care aţi păşit în bibliotecă? Cum s-a schimbat această instituţie de-a lungul vremii?

Recunosc sincer că am ajuns să lucrez într-o bibliotecă publică dintr-o necesitate disperată de supravieţuire. Orfan fiind, absolvisem liceul şi nu intrasem la Facultatea de istorie; bibliotecara de la Casa de Copii Şcolari Prundu Bârgăului, dna Costea m-a pus în legătură cu Comitetul de Cultură din acei ani, de unde, prin dl (tovarăş atunci) Ioan Anuţa, vicepreşedinte, am obţinut o recomandare de dosar pentru examenul de la Şcoala de Specializare în Biblioteconomie din Bucureşti, cu condiţia ca după absolvire să lucrez la biblioteca oraşului. Am terminat şcoala după doi ani, am fost pe locul doi la absolvire cu media de 9,33 din două clase şi am primit o Repartiţie guvernamentală la Biblioteca orăşeneasca din Str. Gării nr. 2. Aşa era atunci sistemul…

Existau în aprilie 1972 cinci angajaţi care lucrau în două secţii de împrumut, pentru adulţi şi pentru copii şi tineri, la care se adaugă Fondul Documentar, aflat în curs de prelucrare. Azi, în noiembrie 2016 sunt 25.
Nu îmi mai amintesc exact ziua, dar îmi amintesc de responsabilul de atunci, dna Lina RUSU care, curios, vieţuieşte şi azi şi are peste 80 de ani. Dar, tânăr fiind, cu o meserie la mână, nu ştiam de marile probleme care mă aşteptau să fie rezolvate. Împreună cu oamenii de atunci, la care s-au adăugat ulterior şi alţii, am participat activ la dezvoltarea şi modernizarea instituţiei: creşterea fondului de carte, alcătuirea sistemului de cataloage pentru public pe bază de fise, alfabetic şi sistematic, introducerea accesului liber la raft, înfiinţarea Atelierului de Legatorie, a secţiilor Achiziţii-prelucrare, Sala de Lectura şi Filiala “Andrei Mureşanu”.
În 2013 Biblioteca orăşeneasca, devenită după înfiinţarea judeţelor, Bibliotecă Judeţeană, s-a mutat în actualul sediu cu noi spaţii de depozitare şi noi servicii: Mediateca, Depozitul Legal Local şi Sala de Conferinţe. De la încălzirea cu lemne în sobe de teracota s-a ajuns la încălzirea termică cu calorifere, de la cataloagele clasice pe bază de fise s-a ajuns la catalogarea digitalizată, cu acces direct şi facil a publicului. Mâine, în mod sigur, vor apare alte schimbări!

Aţi prins şi perioada comunistă. Erau cărţi interzise în biblioteci?

Bineînţeles. Perioada comunistă şi-a pus amprentă şi asupra bibliotecii publice. O mare parte din achiziţia de carte, prin cuvântări şi broşuri de educaţie ideologică marxist-leninista sau comunistă, erau destinate propagandei de partid. Iar o mare parte din manifestările culturale promovau politica Partidului Comunist Roman şi a conducătorilor ei. După Revoluţia din 1989 ele au fost excluse din fondul circulant, iar cele interzise au reintrat în circuitul public.
Despre acest fond de carte interzis pot afirma că există şi la noi; îmi amintesc că erau sub cheie într-un dulap de fier la Fondul Documentar şi majoritatea aveau ca subiecte burghezia şi capitalismul, revizionismul maghiar şi mişcarea legionară. Uneori am surprins vizite de control asupra acestui fond de carte din partea unui ofiţer din fosta Securitate Romană.

A scăzut interesul pentru citit odată cu venirea noilor generaţii?

Trebuie să recunosc cu tristeţe că interesul pentru lectură a scăzut. Marele meu regret este că tot mai mulţi semeni, mai ales adulţi, urmaţi din ce în ce mai mult de tineri din România, nu mai citesc şi nu se mai instruiesc suficient. Pe Eminescu, pe Rebreanu sau pe Coşbuc, îi aniversam prin evenimente publice măreţe şi îi cităm cu orice ocazie. Dar oare îi mai şi citim?
Cei de la Cârma Ţării, de la Bucureşti sau din teritoriu, nu sesizează acest fenomen negativ, cu urmări grave pentru prezentul şi viitorul societăţii romaneşti. Ultimele statistici îmi confirmă acest lucru. Românii nu mai sunt mari consumatori de cultură şi nu mai citesc, arată concluziile Barometrului pentru Consum Cultural pentru 2015, potrivit căruia 34% din populaţie nu a citit cărţi în ultimul an.
Pentru judeţul nostru, statisticile oficiale arată că în anul 2000 existau 57 de biblioteci publice, cu 867 mii de volume şi cu 318 mii de volume eliberate; în 2015 erau 41 de biblioteci publice, care deţineau 782 de mii de volume, cu 157 de mii de cărţi împrumutate.

Deocamdată NIMENI nu pra face NIMIC pentru îndreptarea situaţiei în aşa fel încât actul spiritual al LECTURII personale să se integreze armonios şi creativ în nouă lume a tehnologiei informaţionale. Nu cunoaştem exact, prin studii sociologice profesioniste, cine sunt azi potenţialii cititori, ce nivel de educaţie şi cultură au, motivele pentru care nu mai citesc. Realizarea acestor anchete în noile condiţii postdecembriste ar ajuta mult la îndreptarea acestei situaţii neplăcute prin programe adecvate.

Nu sunt împotriva Internetului sau a telefonului mobil, accept prezenţa lor în viaţa oamenilor, dar ele trebuie integrate armonios de oameni şi instituţii publice în actul lecturii, alături de învăţământ, afaceri, diete, divertisment sau mişcare. O informaţie certă şi completă, semnată de o autoritate competentă, o găseşti în carte. Un bătrân anonim afirma cu tărie, într-o discuţie cu nepoata sa: “Niciodată cartea nu va putea fi înlocuită de Internet!” Personal, o carte bună de literatură, îmi place să o citesc acasă, comod şi să simt cerneala tipărită şi foşnetul păgânilor…

Ce neîmplinire aveţi încă acum la sfârşit de carieră?

La sfârşitul acestui mandat de carieră, sunt supărat şi nedumerit că nimeni nu a rezolvat situaţia filialelor pentru cititorii din municipiul Bistriţa desfiinţate fără nicio justificare după 1990. În articolul “Biblioteca judeţeană are probleme. Cine o ajută?” (Răsunetul, an. 10, nr. 2247/20 oct. 1998, p. 2) semnalăm nevoia de extindere a serviciilor de bibliotecă prin noi filiale şi în cartierele “Ştefan cel Mare” şi “Independenţei-Sud” [acum şi “Subcetate”] şi în localităţile subordonate municipiului Bistriţa (Slătiniţa, Ghinda, Viişoara, Unirea, Sărata şi Sigmir) cu sprijinul Primăriei în asigurarea localurilor şi a echipamentului specific. Din păcate, nici astăzi acest deziderat nu a fost împlinit; este inadmisibil şi de neînţeles ca cetăţenii din aceste zone urbane, copii, tineri, adulţi sau vârstnici să nu aibă acces liber, facil şi gratuit la serviciile moderne digitalizate ale unei biblioteci şcolare sau publice.

Cum aţi defini bibliotecarul?

Bibliotecarul actual este un om instruit şi activ care construieşte punţi nevăzute intre semenii lui şi scriitorii cărţilor pe care le gestionează. Atent şi discret, el promovează în mod specific cartea şi lectura, informează şi educă oamenii din comunitatea sa, echilibrează şi înnobilează sufletul cititorilor, ajutându-i să fie mai buni, mai responsabili şi mai atenţi cu cei care se afla în dificultate. Prin ceea ce face, în funcţie de schimbările produse de oameni în comunitate, el se schimbă mereu. Şi meseria de bibliotecar este deschisă spre noi direcţii cerute de viaţa cotidiană…

Ce este cartea pentru dumneavoastră?

Cartea a fost şi este pentru mine în viaţă un reper spiritual important care, în condiţiile în care nu am avut părinţi, m-a ajutat extraordinar să mă împlinesc ca om activ şi responsabil în societate, să mă cunosc mai bine pe mine însumi şi să ajut pe semenii din jur. Am citit cartea, cartea m-a citit pe mine. Am fost fericit când, acum la sfârşit de carieră, am descoperit o nouă de definiţie extraordinară despre carte: “Când cartea te citeşte pe tine înseamnă că e o carte bună”. – Soren KIERKEGAARD

Câte cărţi v-au trecut prin mâini, în aproape un jumătate de secol?

Activitatea mea principală în bibliotecă a fost indexarea şi cotarea cărţilor nou achiziţionate; asta înseamnă să îi desemnezi, după standarde internaţionale, printr-o cotă anume, locul cărţii în raft pentru a fi găsită uşor de cititori. În cei peste 44 ani şi şase luni de activitate, dintre cele 347547 de cărţi achiziţionate şi înregistrate la BJ BN, de la înfiinţare până în prezent, au fost indexate şi cotate de mine un număr de 258088 de volume, reprezentând cca 74,26 % din fondul actual de carte. Iertaţi-mă dacă sunt aşa de exact, dar aşa e felul meu…

Când aţi debutat în presa locală?

Am debutat în ziarul “Ecoul” în august 1972 cu articolul “Anul internaţional al cărţii” la invitaţia dlui Emil DREPTATE (Emil ALEXANDRU, la postul de Radio); în anii următori m-am perfecţionat ca şi jurnalist amator, având o fructuoasă colaborare, fiind susţinut şi încurajat permanent de dl Adrian MĂNARCĂ, prin grija căruia ideile privind lectură, cartea şi biblioteca au fost pe larg cunoscute şi apreciate de cititori. În acest ziar mi-am susţinut liber ideile în diferite articole care au fost publicate fără cenzură, lucru ce se întâmplă şi azi. În anii următori au urmat şi alte colaborări fructuoase în presa scrisă sau digitală.

Aţi făcut, an de an, o statistică a cărţilor publicate de bistriţeni. Cum vedeţi evoluţia de-a lungul anilor sau vorbim de o involuţie?

În termeni de specialitate acest demers înseamnă elaborarea unei bibliografii sau liste bibliografice de interes local, care menţionează, indiferent de părerile criticilor, toate titlurile de carte semnate de scriitori din raza judeţului Bistriţa-Năsăud sau originari de aici, dar şi cele care vorbesc despre oameni, locuri şi evenimente din comunitatea noastră. După anul 1990 numărul de cărţi (literatură în special) a avut creşteri apreciabile. Activitatea mea, cunoscută la şcoala de bibliotecari, a fost benevolă. Prin anul 2001, dl Vasile RAŢIU, fost director al Bibliotecii Orăşeneşti, lucrând la o carte despre istoria culturală a judeţului nostru m-a rugat să îi dau o listă cu asemenea cărţi. La vremea respectivă, lista cuprindea 1348 de titluri; azi, după aprecierile mele, această listă ar cuprinde aproximativ 3000 de titluri, mare parte păstrate în fondurile Sălii de Lectură. În perioada următoare, una din proiectele mele de bază este să definitivez o asemenea listă bibliografică sumară care să oglindească cât de cât exact perioada 1990-2016 şi să o fac cunoscută marelui public.

Care vă este cea mai dragă amintire legată de bibliotecă?

Nu am amintiri dragi deosebite; satisfactiile mele erau atunci când cărţile prelucrate de mine şi colegii mei ajungeau la dispoziţia publicului cititor. La început am ascultat şi învăţat, apoi am acţionat concret pentru materializarea celor învăţate. Am trecut cu bine peste unele dificultăţi inerente dar, acum la sfârşit de carieră, sunt mulţumit şi satisfăcut că amprenta mea profesională a rămas înscrisă, prin indexare şi cotare, pe cărţile care au fost, sunt sau vor fi împrumutate de către cititorii oraşului.

Prin ceea ce am făcut am facilitat accesul direct şi liber al potenţialilor cititori la Universul Spiritual al Cărţii. Adică le-am creat o conexiune de suflet cu Oamenii scriitori din locuri îndepărtate sau din România, cu idei şi gânduri ale lor din alte vremuri sau de azi. Le-am dat posibilitatea de a cunoaşte fapte şi întâmplări, informaţii utilitare sau idei progresiste care să-i ajute în viaţa cotidiană, să se cunoască mai bine pe ei înşişi şi să acţioneze benefic pentru semenii lor din apropiere.

Dacă un tânăr vă întreabă de ce să mai citim, ce îi răspundeţi?

E o întrebare dificilă. Cititul se învaţă de mic cu ajutorul părinţilor, al şcolii, al prietenilor şi al bibliotecii. Apoi se continuă toată viaţa. Cartea, se afirmă de mulţi, are duşmani: televizorul, tableta şi mobilul. Nu este adevărat! Cartea şi aşa zişii duşmani sunt prietenii omului: îi ajută să se cunoască mai bine, să se informeze şi, mai ales, să se comunice. În inima fiecărui tânăr aceste piese din viaţa lui trebuie armonizate şi echilibrate mereu.
Ca să citim şi să înţelegem o carte apărută în zilele noastre, trebuie să avem în noi construită, asemenea unei case, o bază, un schelet solid şi un acoperiş. Pe aceste elemente de structură fiecare om îşi alege să o înfrumuseţeze cu elemente unice care îl diferenţiază de alţi semeni. În cazul unui tânăr din secolul XXI, Generaţia 2.0, asemenea structură se construieşte treptat, pe baza însuşirii corecte a limbii materne şi, în cazul beletristicii, prin lectura titlurilor din literatura clasică pentru copii şi tineret, şi apoi, a celor din literatura clasică, modernă şi contemporană.

Lectura unei cărţi, prin însuşirea ideilor şi faptelor dezbătute de scriitor prin personajele sale, te poate pune în legătură cu părerile sau experienţele altor oameni din alte timpuri sau locuri, din care reţii ceea ce ţi se potriveşte cel mai bine. Cu ceea ce înveţi din viaţa reală, cu ceea ce citeşti sau cu ceea ce te învaţă părinţii şi profesorii, toţi tinerii pot reuşi cu adevărat în viaţă. Lectura nu este ceva greu de făcut; făcută la timpul potrivit sau permanent, ea ajută să ne găsim rostul adevărat în această lume. Îndemnul marele nostru poet Eminescu este valabil şi azi: “Citeşte! Citind mereu, creierul tău va deveni un laborator de idei şi de imagini, din care vei întocmi înţelesul şi filozofia vieţii.” La reclamele TV privind mişcarea, alimentaţia şi apa de băut, aş adăuga fără nicio reţinere îndemnul: “Citiţi în fiecare zi 15 minute, astfel ca la sfârşitul unei luni să terminaţi o carte! Intr-un singur an puteţi să citiţi 12 cărţi”…

Câteva cuvinte despre familia dumneavoastră. Dacă aşi reuşit să le insuflaţi şi celor dragi această dragoste pentru carte?

Am o familie normală, sănătoasă şi fericită. Soţia mea, Crăciunica a fost asistentă la creşele din oraş. Astăzi cei pe care i-a îngrijit cu pasiune şi suflet o opresc, o salută respectuos şi o îmbrăţişează. Este emoţionant şi realizezi, în timp, că şi-a făcut atunci datoria cum trebuie! Copiii, Liviu şi Dragoş, au familiile lor, sunt la casele lor, au afacerile lor şi se descurcă onorabil.

Copiilor le-am insuflat de mici dragostea şi ataşamentul pentru carte; seara le citeam câte o poveste din literatura clasică pentru copii. Îmi amintesc că le citeam din colecţiile acelor timpuri: “Traista cu poveşti”, “Poveşti nemuritoare” sau “Biblioteca pentru toţi copii”. Sau ascultau la Radio poveştile din emisiunea “Bună seara, copiii!” Când au ajuns la scoală le-am cumpărat cărţile necesare lecturilor obligatorii sau la alegere. Azi, la maturitate, şi ei citesc în continuare, dar utilizează în acelaşi timp echilibrat televizorul, Internetul sau mobilul.

Sunteţi într-o nouă etapă a vieţii. Cum priviţi înapoi, dar înainte?

Trecutul nu mai este; rămân doar faptele tale bune pentru societate. Finalul meu din prezent este o nouă foaie de parcurs cu marcaje către un viitor confortabil şi plin de speranţă. Pentru mine, ultima etapă, cea a muncii pentru societate, s-a încheiat. Sunt mulţumit că am realizat multe.

Am intrat de câteva zile în etapa de pensionar, etapă în care nu mai eşti încorsetat într-un sistem social cu condică de prezenţă, cu reguli şi obligaţii impuse. Este etapa în care devii mai liber în acţiunile tale atât pentru cei din jur cât şi pentru tine însuţi; în aceste momente de viaţă revii treptat la anii copilăriei şi adolescenţei ca să-ţi trăieşti visurile trăite sau neterminate…

În alt mod de exprimare, este o nouă alegere personală de direcţie, în care poţi să-ţi continui activ şi benefic vieţuirea pentru cei din jur, în linişte, în anonimat şi în tăcere. Ca şi om conştient, şi pe acest nou drum, am ales să fiu liber, independent şi echidistant şi, mai ales, să rămân tot eu însumi.

Un mesaj pentru miile de cititori care de-a lungul vremii au trecut pragul bibliotecii.

Când aveam o cifră rotundă în activitate, am dat un anunţ la “Mesagerul de BN”: “Cu prilejul împlinirii la 20 aprilie 2002 a 30 de ani de activitate la Biblioteca Judeţeană Bistriţa-Năsăud, aduc mulţumirile mele bistriţenilor contribuabili pentru asigurarea unui loc de muncă stabil şi a unui salariu decent. Vă iubesc! Nu vă voi dezamăgi nici în continuare! Ioan Alexa, bibliotecar.”

Mesajul meu de azi pentru cei 6-7000 de cititori activi, care au trecut sau trec pragul Bibliotecii: “Vă mulţumesc că aţi folosit cu încredere şi regularitate serviciile noastre! Vă îndemn să citiţi permanent, îmbinând armonios actul lecturii cu Internetul! Nu uitaţi: un contact cu cartea este un contact cu oameni şi fapte de pretutindeni, din care puteţi să învăţaţi multe pentru progresul Dvs. spiritual!”…

Un mesaj pentru actualii şi viitorii bibliotecari.

Misiunea principală a unui bibliotecar care lucrează cu publicul este de a susține cartea și lectura, de a le promova și a le face cât mai vizibile, de a cultiva, alături de familie şi şcoală, abilitatea cititului și a depune eforturi ca lectura să devină preocupare și obicei cotidian. Indiferent de suport, tipărit sau electronic, cartea și lectura sunt cele care influenţează pozitiv şi netezesc drumul în viață al oricărui om, iar bibliotecarul este un intermediar al cărții pentru cele mai diverse categorii de oameni. În această viziune mesajele mele pentru bibliotecarii de azi şi de mâine ar fi: „Nu uitaţi niciodată că sunteţi în slujba oamenilor din comunitate! Nu uitaţi să oferiţi cărţi, la timpul potrivit, fiecărui cititor care intră în Bibliotecă, după gustul sau dorinţa fiecăruia! Perfecţionaţi-vă şi informaţi-vă continuu! Îmbinaţi armonios, fără excese, actul de promovare a cărţii şi lecturii în comunitate cu mijloacele clasice şi noi de comunicare! Citiţi şi Dvs. permanent pentru a le recomanda cărţi bune cititorilor pe care îi deserviţi!”…

Vă mulţumim pentru amabilitate, vă dorim ani mulţi cu sănătate şi bucurii, iar viaţa să vă fie însoţită mereu de cărţi.
Menuţ MAXIMINIAN
Publicat in:
http://rasunetul.ro/ioan-alexa-am-citit-cartea-cartea-m-citit-pe-mine ; Rasunetul, an. 28 , nr. 7369/4 nov. 2016, pp. 6-7.