Mi-ați cerut povești de vară, dragi lupi, padawani și hobbiți. Am mai spus-o, poate și altădată, dar vară se repetă, în fiecare an este vară! Ascult și mă supun!
Este cald ca în Orient. Se cade, deci, să pregătesc șerbetul de zmeură și paharul cu apă rece ca ghiată de la izvorul stareții Singlitichia, cea de bună amintire.
Povestea noastră de astăzi se petrece demult, când Persia era un imperiu puternic şi supuşii şahului se bucurau de bunăstare şi pace. Căci şahul Abbas era mare iubitor de artă, dar preţuia în egală măsură înţelepciunea dervişilor învârtitori, sau cunoştinţele secrete pe care le deţineau urmaşii puternicii frăţii a Bătrânului din Munte.
Abbas avea un prieten, pe numele lui Farhad, negustor cu mare faimă în Isfahan şi staroste al lucrătorilor în aramă şi fier. Era, după cum ați ghicit, armurierul imperiului şi multe arme măiestre şi maşinării de luptă după modelul romanilor, cei mai buni ingineri militari din toate timpurile, a văzut el, mai întâi în gând, apoi în fapt. Şahul Abbas se bucura ca un copil şi bătea din palme la vederea catapultelor uriaşe sau a aruncătoarelor de foc grecesc. Apoi şahul a pus capitala imperiului la Isfahan pe care l-a făcut o bijuterie arhitectonică și cu ajutorul macaralelor uriașe și tot felul de unelte cu pârghii și scripeți care înlesneau munca constructorilor. Toate proiectate și executate de Farhad, cel iscusit.
De la un timp şahul Abbas îşi petrecea mult timp cu dervişii şi molahii. Dar nici pe vechiul său prieten nu l-a uitat. La castelul şahului, Cehel-su-tuun, patruzeci de coloane, numit astfel pentru că avea o terasă acoperită și sprijinită pe coloane semeţe din cedru întărit cu aramă, negustorii, dervişii dar şi oameni din popor petreceau împreună seri fabuloase de poezie, cântece şi povestiri aproape uitate.
Divanul şahului Abbas era deschis oricui. Nu de multe ori, câte un soldat punea greul „şemşir” deoparte şi îndoind genuchiul cerea, cu umilinţă, să se adreseze Divanului. Apoi, oricine din Isfahan avea ceva bun de propus pentru prosperitatea oraşului şi a imperiului, era liber să o facă. Nu puţine au fost ideile provenite de la cei din popor. Iar cei care s-au dovedit isteţi şi cu tragere de inimă către Allah, stăpân, imperiu şi Isfahan au primit daruri îmbelşugate! De asemenea cei care aveau de spus o poveste, o istorie, o legendă, erau foarte bine primiți la Divan.
Din legende a aflat şah-in-şahul de secta uitată a haşişimilor, a asasinilor Bătrânului din Munte. Un molah a rămas după ce ceilalţi tovarăşi de poveşti au plecat pe la casele lor. „Ce doreşti de la mine, bunule slujitor al lui Allah şi al Profetului Său Mahomed, slăvit să-i fie numele?” „Lumina ochilor mei, preaînălţate şi speranţa Islamului, iartă-l pe bătrânul tău slujitor! Vezi, preaputernice, multe din poveştile care se spun aici sunt cât se poate de adevărate, de exemplu cea cu Bătrânul din Munte!” „Ce vrei să spui, prietene al meu, că cei doisprezece dervişi buida, trimiși de Bătrân, au dovedit o armată de cincizeci de mii de arabi şi că Bătrânul din Munte conducea o bună parte din Orient din teribila lui fortăreaţa din Alamut?” „Vreau să spun, nobile şah-in-şah, stăpânul nostru, că Bătrânul din Munte este viu şi frăţia lui este la fel de puternică!”
„Atunci, cheamă-l să vină să se sfătuiască cu noi, la Divan!” a poruncit, încântat şi surprins, şahul Abbas.
Multe ştafete s-au trimis de la Isfahan în căutarea Bătrânului din Munte. Uneori lăsau scrisorile meşteşugit caligrafiate în locuri pustii lângă ruinele unor fortăreţe ale haşişimilor. Dar nici nu întorceau capul şi mesajele dispăreau, mâini nevăzute le luau, umbre le duceau unde trebuie.
Într-o bună seară, în faţa palatului șahului din Isfahan, apăru un bărbat înalt, îmbrăcat doar în negru şi cu turban negru, trecut de prima tinereţe, dar încă verde şi puternic. Le spuse poruncitor soldaţilor să-l ducă în faţa stăpânului tuturor. Când ajunse în faţa şahului spuse pe un ton simplu şi cuviincios: „Stăpâne, m-ai chemat, sunt Aga Khan (domnul şef), cunoscut ca Bătrânul din Munte! Ascult şi mă supun!”
Şahul Abbas a fost extrem de încântat, dar tot a cerut un semn că cel din faţa lui este cel care pretinde a fi! Bătrânul din Munte a făcut o mişcare ciudată cu mâna stângă şi din pereţi parcă, de sub vălurile de mătase care acoperau pereții, au apărut oşteni înarmaţi până în dinți şi fete tinere și frumoase cu pumnale lungi în mâini. Apoi, tot ca prin farmec, au dispărut! „Sunt oamenii mei, care te protejează de asasinii afghani şi uzbeci” a spus Bătrânul!
De atunci Divanul de la Isfahan s-a îmbogăţit cu o nestemată: Aga Khan!
Au fost împreună la războiul cu uzbecii care atacaseră imperiul şi apoi şi-au plâns tot împreună prietenii căzuţi. Dar au izbândit în luptă numai cu ajutorul lui Aga Khan. Când cele două armate se măsurau, faţă în faţă, Bătrânul din Munte a ieşit în faţa armatei lui Abbas şi fără frică a făcut un semn cu mâna stângă. Ca prin minune, cam zece mii de călăreţi din armata uzbekă au trecut, în goana cailor, chiuind, de partea persanilor, înclinând balanța luptei!
Multe lucruri de taină și de mare mirare l-a învățat Aka Khan pe șahul Abbas.
Au băut împreună vinul roşu de Şiraz, numit „numărul 5”, mică nesocotinţă a Coranului, pentru că vârtoşea bărbăţia la cinci triumfuri la rând asupra preafrumoaselor din harem, după cum spunea pe undeva, în rubbayatele lui, Omar Khayyam.
Dar timpul a trecut, vremea venise şi Bătrânul din Munte le-a spus că este pe cale să servească alt stăpân, în cer pe Allah şi că zilele îi sunt numărate.
Toţi cei din Divan au plâns şi s-au jelit, și-au pus cenușă în cap, și au îmbrăcat straie din pânză de sac, când Bătrânul din Munte s-a săvârşit dintre cei vii, ca un măreţ apus de soare în pustiu. Ultimul gest al Bătrânului: a făcut cu mâna un cerc, privind la şahul Abbas şi la prietenii lui. „Rămâneţi împreună” – a fost testamentul celui mai puternic şi mai de temut, dar şi ascultat şi iubit conducător spiritual. Șeful asasinilor.
Nu priviţi, dragi lupi, padawani şi hobbiţi lucrurile numai dintr-un puct de vedere, ci încercaţi să aveţi un orizont de vedere, în afaceri, în relaţiile sociale şi în dragoste, să vă ridicaţi deasupra propriei limitări şi să câştigați, astfel, tot ce este valoros!
Şi, la fel ca şahul Abbas, sprijiniţi-vă pe prieteni, pe oameni valoroşi, împreună cu care să treceţi cu succes prin viaţă.
Radu Costin ŞTEFĂNESCU
Sursă: http://evz.ro/divanul-persan.html; foto: http://www.descopera.ro/cultura/11175542-la-portile-orientului-asasini-si-hasisini