Moartea controversată a lui Liviu Rebreanu
Scriitorul Liviu Rebreanu a avut şi el o moartea învăluită în mister. Acesta a decedat în data de 1 septembrie 1944 când se afla pe proprietatea sa din Valea Mare, de lângă Piteşti.
Oficial se ştie că Rebreanu a murit din cauza unui emfizem pulmonar, a unor afecţiuni cardiace şi există şi o suspiciune de cancer, însă nepotul său, Ilderim Rebreanu susţine că at fi fost împuşcat de către soldaţii ruşi veniţi să-i jefuiască proprietatea. De asemenea, un lector universitar de limbă engleză a prezentat o altă variantă conform căreia Rebreanu ar fi fost împuşcat tot de ruşi în noaptea de 23 spre 24 august în timp ce se afla într-o maşină.
George Coşbuc s-a stins de dorul fiului
George Coşbuc a murit de dorul fiului său, care a decedat în apropiere de Târgu Jiu, în urma unui accident de maşină. „Alexandru Coşbuc se afla într-o maşină Mercedes Torpedo Benz, împreună cu Alexandru Stâlpeanu, un latifundiar din Teleorman, proprietarul maşinii, probabil şi singura care circulă, în vremea respectivă, pe drumurile Gorjului. Cei doi se întorceau de la vila din Tismana, unde George Coşbuc se retrăgea de multe ori ca să scrie poezii. Alexandru Coşbuc avea 19 ani şi era student. Acesta fusese chemat în armată şi urma să ajungă la Drobeta Turnu Severin. Maşina a lovit un bolovan mai mare, după care a intrat într-o căruţă aflată în faţă. Alexandru Stâlpeanu a murit pe loc, iar Alexandru Coşbuc a fost rănit grav. A fost transportat cu o căruţă la spitalul din Târgu Jiu, dar a murit pe drum.
George Coşbuc a fost foarte afectat de acest eveniment şi a ridicat o fântână în amintirea singurului său copil “, a povestit Ion Vârţanu, un om de afaceri care are un restaurant chiar lângă „fântâna lui Coşbuc “. Alexandru Coşbuc a murit pe datat de 26 august 1915, iar în acest an s-au împlinit 100 de ani de la tragicul accident. La trei ani de la producerea acestui eveniment tragic, George Coşbuc a murit la vârsta de 51 de ani. Acesta este înmormântat în Cimitirul Bellu.
Sursă: http://adevărul.ro/locale/targu-jiu/misterele-mortii-celor-mai-mari-zece-scriitori-romani-i-a-adus-fapt-sfarsitul-eminescu-sadoveanu-asasinat-masona-1_566708d37d919ed50e04ce90/index.html
Constantin
Va urmaresc cu placere!Citesc tot ce publicati !
Va doresc numai bine si sanatate maxima !!