”Despre morți se vorbește doar de bine, sau, deloc!” De unde vine vorba aceasta? Jacques Marcireau în cartea sa” Rites étranges dans le monde” arată o posibilă explicație.
Povestea spune că în secolul VIII, pe undeva, în Nordul Europei, vikingii s-au încăierat cu… unii, nu se mai știe cu cine. Puternicii vikingi i-au alungat pe inamici, dar, vai, au pierdut pe unul dintre ei, tocmai pe șeful clanului, Gudmund, fiul lui Erik. Un viking roșcovan, înalt de aproape doi metri. Nu-i cursese sângele, nici nu avea vreo rană, dar era mort-mort. Așa că l-au urcat pe scuturi și au început să-l poarte la vale, spre dakkar-ul ancorat la malul mării. Războinicii glumeau și vorbeau între ei cât de prost, de bețiv și curvar fusese șeful lor, Gudmund. Cât de zgârcit și de lacom, cât de apucător și de hoț. Când, deodată, Gudmund, fiul lui Eric se dă jos de pe scuturi și îi ia la o bătaie soră cu moartea pe războinicii cei prea slobozi la gură. Nimeni nu a schițat un gest de apărare, doar Gudmund era șeful lor, mai mult, era mort! Se pare că roșcovanul viking, Gudmund, fiul lui Erik, fusese într-o stare cataleptică, trecătoare, nu putea să se miște, dar auzea tot! De atunci a rămas vorbă că nu este bine să vorbești morții de rău, mai ales în prezența lor.
Oamenilor le-a fost întotdeauna frică de morți, în vremurile istorice. Poate și acum. De ce?” Popol Vuh” este categoric: morții știu ce se întâmplă, cine îi vorbește de bine, sau de rău. Iar academicianul Kun, în” Legendele Olimpului” spune:” mânioase sunt umbrele celor morți, care încă nu au coborât în împărăția lui Hades când aud că sunt vorbite de rău! Ele cheamă teribilele Erinii și pe nemiloasa Nemesis în ajutor ca să fie răzbunate, pentru că ele, umbrele, nu-și pot apăra singure onoarea”. Se spune că umbrele, sufletele, spiritele celor morți mai stau pe lângă locurile dragi, sau pe lângă anumite persoane, exact 40 de zile după deces. Acest termen, de 40 de zile, este des folosit în spiritualitatea antichității. De exemplu, la 40 de zile după punctele astrale ale echinocțiilor și solstițiilor au loc cele patru mari sărbători ale celților: Samhain, Imbolc, Beltane și Lammas.
Demult, poate în a două șederea a mea la Sf. Munte Athos l-am întrebat pe starețul Dionisie de ce nu este bine să vorbești morții de rău. Iată:
” Constantine, să știi că ai pus o întrebare bună. Dar nu este bună. Întotdeauna trebuie să spunem adevărul, chiar și când cineva s- săvârșit din această viață. Domnul este Adevăr. Dar, atunci când mortul este pe năsălie și cu familia îndurerată în jur nu o să te apuci să-i spui defectele și că nu a făcut nimic în viață. Nu! Spui că a avut păcate, ca orice om, dar iată ce familie mare are, îndurerată. Ia aminte: ” La moartea celui rău, îi piere nădejdea şi aşteptarea oamenilor nelegiuiţi este nimicită (Proverbe 11:7).” Constantine, astea sunt sfaturi pentru preoți, să nu-mi spui că vrei să te hirotonisești, a fost visul lui unchi-tu, Roman – mare om, gospodar, teolog și preot a fost! Ce mai vrei să știi, că mi s-a făcut foame și astăzi este dezlegare la pește!”
Din ce am învățat apoi la Madrasse Omar Khayyam, am tras concluzia că este periculos să vorbești morții de rău în cele 40 de zile de la deces. Mollahul care ne predă, unul cu turban negru, deci, de al lui Ali, a spus, aproape cu părere de rău, că, în spațiul musulman și în cel creștin, sunt multe cazuri documentate cu persoane care au vorbit de rău pe decedați, din prostie, sau răutate. Nu au supraviețuit mai mult de șase luni de zile. Spiritele ultragiate le-au chemat sufletele la judecată.
Superstiții… Cu siguranță, dar superstiție însemnă ceva mai mult decât religia.
Sursă: http://evz.ro/horoscop-despre-morti-se-vorbeste.html