Odată, Nastratin Hogea vorbea în târg, cu un prieten, despre prăjituri. Prietenul spunea:
– Eu zic că cele mai bune prăjituri sunt alea făcute în casele bogătaşilor.
În aceeaşi zi, cum a ajuns acasă, Nastratin i-a spus nevestei să-i facă prăjituri.
Nevasta i-a răspuns:
– N-avem ouă.
– Nicio problemă, fă-le fără ouă.
– Dar n-avem nici zahăr.
– Bine, fă-le fără zahăr!
Indiferent ce spunea femeia că îi lipseşte, Nastratin răspundea să pregătească prăjiturile cu ce au. Zis şi făcut. Nevasta i-a adus lui Nastratin prăjiturile.
De la prima gură, Nastratin n-a putut nici măcar să mestece prăjitura. A aruncat bucată din gură şi i-a spus nevestei:
– Nu înţeleg cum pot bogătaşii să mănânce aşa ceva. Nu sunt bune de nimic!
Sursă: Peripeţiile lui Natratin Hogea. – Bucureşti: Herald, 2016, pp. 134-135.