Actorul şi muzicianul Cosmin Dominte vorbeşte despre cum devine România, încet şi sigur, un mediu tot mai nociv.
Mi se pare doar mie sau se răresc
Oamenii care chiar ştiu să citească şi să scrie,
Care nu doar visează, ci pot face o Românie
Care scârţâie din toate balamalele să fie altfel?
Oameni ce se trezesc dimineaţa şi chiar au ţel,
Oameni care sunt creativi, muncitori, politicoşi,
Deştepţi, cu coloană vertebrală, sârguincioşi,
Care vor familie şi o viaţă normală
Şi au aptitudini, nu doar pretenţii pe burta goală,
Care nu iau bunătatea drept prostie
Ori slăbiciune,
Care când ajută un om, îl ajută pe bune,
Care stau la rând în mod civilizat,
Care pun separatorul ăla plasticat
În market, pe bandă, la casa de marcat
Şi după produsele lor pe care le-au cumpărat,
Nu doar după ale ăluia din faţă căruia nu i-a păsat.
Oameni care vor să fie soluţie, nu problemă,
Care vor să trăiască în echilibru, nu în extremă,
Care stau pe scara aia rulantă pe partea dreaptă
Şi, când vii spre lift, nu-ţi închid în nas, te aşteaptă,
Care îţi vorbesc normal deschis şi răspicat,
Cu răbdare şi transparenţă în mod civilizat,
Care nu-ţi dau în continuu într-un mod subtil
De înţeles că eşti sub ei şi-ar trebui să fii umil,
Care nu-ţi cer spagă că să-şi facă treaba
De parcă fişa postului lor e „statul degeaba”
Şi se comportă ca şi cum îţi fac o mare favoare
Iar tu eşti cel mai deranjant lucru de sub soare.
Oameni care înţeleg ce înseamnă drept de vot
Şi se preocupă de asta pentru că pot.
Pentru că neprezentarea nu transmite lipsă de alegere,
Transmite că nu-ţi pasă şi că dai trecere
Altora să decidă pentru tine
În loc să mergi şi să-l anulezi dacă crezi că n-ai cu cine.
Oameni cu planuri şi reuşite imense
Şi un mediu normal unde primesc recompense
Inteligenţa, dedicaţia şi inovaţia
Nu pupincurismul, şpaga şi obligaţia.
Oameni care până-şi prind trenul respectă staţia.
Oameni ce ar putea să ducă pe culmi noi naţia
Şi să fie pronunţat cu alt gând numele României.
Să fie o ţară cunoscută drept oază a omeniei,
Nu leagăn şi fabrică de hoţie şi prostie…
Oameni care chiar să-şi dorească şi să ştie
Care au răspuns la întrebarea „Ce-ţi pasă ţie?”…
Ăştia-s oamenii din ce în ce mai sufocaţi şi singuri,
De care proştii din jur spun că au fiţe şi figuri,
Şi desigur sunt des întrebaţi:
„Te crezi mai bun ca noi? Hai lăsaţi, lăsaţi…”
Şi în loc să spună un „DA!”, cu tupeu şi asumat,
Îi lasă pe ăia care au doar un ego umflat
Să se creadă aşa. Iar ei vor să fie acceptaţi
Aşa că-şi înghit cuvintele şi stau aplecaţi.
România asta ar fi trebuit să fie a lor.
Încă sper să apuc să văd aşa ceva până mor.
Şi ei? Ăia care mai sunt? Ce fac ei? Că nu-i ok…
Dacă din calităţile mai sus enumerate
Le ai pe toate
Şi totuşi ţi-e frică şi alegi să stai în spate
Sau să pleci în alte ţări mai puţin viciate,
Devenind astfel doar un simplu imigrant
Dezrădăcinat într-un mod aberant
De nişte oameni care clar îţi sunt inferiori,
Dar care sunt antrenaţi de monştrii seniori…
N-ai făcut nimic. Ai rămas tot mic.
O fi ăsta blestemul?
E mai bine să pleci decât să rămâi?
E prostie să vrei să-ţi faci aici un căpătâi?
Încă pare o iluzie împuţinarea asta de calităţi?
Sau se duc dracului pe rând sate, oraşe, localităţi?
Nu credeţi că s-a ajuns mult prea departe
În goana asta după caimacul din lapte?
În care fără implicare într-un mod activ
România devine încet şi sigur doar un mediu nociv
Unde, dacă-ţi ştii drepturile, nu eşti de gaşcă
Şi, dacă vrei să fii acceptat, îţi trebuie obligatoriu mască,
Unde se întâmplă chestii negative într-o zi
Mai mult decât am scris eu într-un an poezii.
E rău? E bine?
Gândeşte pentru tine!
Cosmin DOMINTE
Sursă: http://www.gandul.info/stiri/ganduri-nu-credeti-ca-s-a-ajuns-prea-departe-iar-romania-devine-incet-si-sigur-doar-un-mediu-nociv-16986446