Dovezile antropologice şi arheologice arată că vanatorii-culegatori din vechime erau probabil animişti: credeau că nu există nici o prăpastie esenţială care să-i separe pe oameni de alte animale. Lumea – adică valea locală şi lanţurile munţilor din jur – aparţineau tuturor locuitorilor şi toţi respectau un set comun de reguli. Aceste reguli presupuneau o negociere permanentă între toate fiinţele implicate. Oamenii vorbeau cu animalele, copacii şi pietrele, precum şi cu zânele, demonii şi fantomele. Din această reţea de comunicaţii luau naştere valorile şi normele care erau obligatorii pentru oameni, elefanţi, stejari şi fantome deopotrivă.
Viziunea animistă asupra lumii guvernează şi în prezent anumite comunităţi de vânători-culegători care au supravieţuit în epoca modernă. Una dintre ele este populaţia Nayaka din pădurile tropicale din sudul Indiei. Antropologul Danny Naveh, care a studiat acest trib de câţiva ani, relatează ca, atunci când un membru al său cutreiera jungle întâlneşte un animal periculos, de pildă un tigru, un şarpe sau un elefant, i se adresează animalului, spunându-i: “Tu trăieşti în pădure. Şi eu trăiesc aici, în pădure. Ai venit să mănânci, iar eu am venit aici să strâng rădăcini şi tuberculi. Nu am venit să-ţi fac rău.”
Un Nayaka a fost ucis de un elefant mascul pe care tribul sau îl numea “elefantul care umbla mereu singur”. Tribul a refuzat să-i ajute pe angajaţii departamentului indian de silvicultura să captureze elefantul. Nayaka i-au explicat lui Naveh că acesta era foarte apropiat de un alt mascul, cu care umblă mereu. Într-o zi, departamentul de silvicultura l-a capturat pe al doilea elefant, iar de atunci “elefantul care umbla singur” devenise furios şi violent. “Tu cum te-ai simţi dacă partenerul tău de viaţă ar fi fost luat de lângă tine? Exact aşa s-a simţit elefantul. Aceşti doi elefanţi se despărţeau uneori noaptea, fiecare luând-o pe drumul său… dar dimineaţa se reîntâlneau mereu. În ziua aceea, elefantul şi-a văzut prietenul căzând şi zăcând la pământ. Dacă doi sunt împreună şi apoi împuşti unul, cum se simte celălalt?”
Sursă: Homo deus: Scurta istorie a viitorului/HARARI, Yuval Noah. – Iaşi: Polirom, 2018, pp. 72-73.