VIAȚA NOASTRĂ ÎN SCURTE POEME AFORISTICE

– La masa rotundă a destinelor omenești, de ce tu, destin al meu, ai întârziat sa-ți spui cuvântul? Îl rosteai poate pe cel necesar.
– Nu-ţi contempla viaţa prea departe. Vei pierde tocmai amănuntele care o fac unică.
– Sufletele puternice nu-şi simt singurătatea.– Un sinucigaş pare a se dispensa de trup pentru a se răzbuna pe suflet.
– Lectura atentă ne obişnuieşte cu tehnica neprevăzutului în drumul către inedit. E o răsplată pentru cititorul avizat, iar pentru creator e un omagiu.
– Daca aș fi anticar aș vinde scump cartea proastă ca s-o pot da ieftin pe cea buna.
– Unii plâng cu creierul.
– Oamenii liberi mor. Ceilalți se lasă uciși.
– Suntem miliardari. Avem inimă și creier.
– Treji, sperăm; în somn, visăm.
– La copii și la nebuni libertatea de a înfrumuseța lumea e infinită.
– Sunt un hoț original; fur tăcerea din cuvinte.
– Diamantul se caracterizează prin duritate și strălucire. Prin duritate e folositor, prin strălucire e numai prețios.
– Inspirația divină! Dar cum s-o recunoști?
– Opera trădează pe artist, nu arta!
– Nu spune niciodată: sunt obosit! Spune: m-aș odihni. Oboseala e compromițătoare, odihna e necesară.
– Virtuți de războinic? Nu cunosc decât pe cele de răsculat și de luptător.
– Se spune că adevărul și minciuna sânt surori. Cine le-au fost părinții?
– Aripile sânt întotdeauna cuprinzătoare. Chiar când sânt negre și împodobesc morții.
– Evidența vieții se afirmă numai prin bătăile inimii și buna irigare a creierului.
– Detaliul caută să fie un omagiu adus întregului.
– Anonimatul: cel mai vast cimitir de glorii.
– Cătușa de fier o rupi, cătușa de aur o aperi.
– Virtualul e câmpul imens al viitorului.
– Nimeni nu și-a regăsit umbra o dată ce a pierdut-o.
– Tăcerea nu ascunde mânia, dar camuflează furtuna.
– Norocul nu se împarte, fericirea, da!
– Prietenia se arată la greu, devotamentul la imposibil.
– Viața e o prințesă. Moartea, o suverană.
– Destinul oamenilor e un joc de cuvinte încrucișate. Numai acel destin contează la care verticala și orizontala găsesc un punct de întâlnire, se ajută reciproc și duc la rezolvarea problemei.
– Singurul pas hotărâtor în viața omului: nașterea. Restul e un comentariu.
– Omul să-și poarte trecutul cum își poartă bijuteriile.
– Tinerețea bătrânilor ține puțin.
– Există oameni cu o singură cămașă și cu un singur costum, care se mișcă prin eleganță și prospețime. Le sânt curate mai ales mâinile…
– La marile răscruci nu judecata ne conduce, ci întâmplarea.
– Vorbește cum scrii! Și vorbele rămân!
– Nu te ascunde după deget! Degetul e prea mic!
– Călătorește cu gândul întoarcerii și călătoria ți se va părea mai puțin lungă.
– Preferă șoimul! Vulturul nu se lasă dresat!
– Ridicolul se auto pedepsește: provoacă râsul!
– Patima e a naturii, pasiunea a omului!
– Cunoaștem trei zei și de nevoie ne prosternăm în fața lor: Timpul, Întâmplarea și Năzuința.
– Natura nu pedepsește, se răzbună.
– Copilul nu crede. El știe. Iar când nu știe, creează.
– Există întrebări pe care nu ai voie să ţi le pui, şi întrebări la care nu ai voie să răspunzi.
– Memoria se fărâmă ca frunza.
– Nu avem ce face cu norocul venit prea târziu.
– Cea mai mare crimă: să murdărești lacrimile altora!
– Nimeni nu-și trăiește moartea în toate amănuntele.
– Mormântul e sfânt. E intangibil. Odată cu el și viermii.
– Timpul e memoria spațiului.
– Moartea bate la ușă? Nu întreba cine e. E surdo-mută.
– Nu ești niciodată ticălos prin naștere și nici om cumsecade prin educație.
– Timpul trădează numai pe cei care se pregătesc de moarte așteptând-o.
– Viața merită s-o iubim. Chiar numai pentru faptul că nu e moarte.
– Fișa personală a creatorului e opera.
– Detaliul a făcut din haos un univers.
– N-avem timp să căutăm începutul. În vom găsi după ce vom fi sfârșit.
– Nu suntem Dumnezeu! Dumnezeu n-a creat, n-a luptat. A poruncit și s-a făcut.
– Niciodată nu vom cunoaște precis legile minciunii.
– Minciuna se apără îndeobște cu armele adevărului.
– Amintirea: defilarea pașilor proprii și ai altora.
– Dacă prostia ar împărăți pe lume, soarele s-ar întuneca, spune o veche maximă.
– Moartea are o părere rea despre viață. O curmă.
– Suntem robii femeii, dar cu aere de stăpâni.
– Ticălosul se simte totdeauna jignit.
– Nu-ți contempla viața de prea departe. Vei pierde tocmai amănuntele care o fac unică.
– Zborul presupune și coborârea.
– Nu privi prea de sus. Îți vezi semenii mici fără a te vedea pe tine însuți mare. Dar nu face nici operația inversă, caci vei avea aceeași impresie.
– Nu amâna niciodată cuvântul bun pe care îl merită o operă sau un om. Poate că, mai târziu, nu-l vei mai putea spune cum gândești azi.
– Nimic mai mișcător decât un volum dedicat unui poet nedreptățit de epocă, pe care îl ferești de uitare.

Tudor BOGDAN (Starea de crepuscul.- București:Cartea Româneascâ,1981,180 p.)

Selecție și editare Ioan P. ALEXA