LUNA (Fragment)
Stătea întinsă-n iarbă şi gândea,
Micuța Jeanne, nepoata mea.
M-apropii şi cu grijă de bunic
Încerc să înțeleg un pic
Ce-i trece prin căpşorul ei divin
Şi o întreb în timp ce vin
Dacă n-ar vrea ceva. Ea se ridică
Şi îmi spune c-ar vrea să vadă animale.
Atunci eu îi arăt în ierburi o furnică.
Dar nu e mulțumită şi agale
Îmi zice c-animalele-s enorme
Că oceanul le atrage, că au forme
Care sfidează vânturile, marea
Le place necuprinsul, provocarea.
Şi ezitând să tac, râspunsul totuşi se adună:
– Eu n-am un elefant la îndemână…
Dar spune-mi, altceva n-ai vrea ?
Iar Jeanne îmi spune că pe ea,
Şi-n timp ce înserarea se adună,
Mi-arată cu-al său deget, sus, imensa Lună …
(trad. Nicolae Mușa)
COPILUL E IUBIRE… (fragment)
Copilul parcă-n vraja-i mă ține. N-am ce face!
Doar nevinovăție în jurul meu îmi place;
Copilu-i aur! Omul e însă plumb și-aramă
Îmi este drag Astyanax și-ntreb de bună seamă
Pe Hector: Te-ai jertfit tu destul la Troia oare?
Un cer senin sunt. Totuși port și vreo fulgerare.
Flux și reflux la mine sunt zambet și mânii
Nu știu de nimeni, fie că gura-mi ar zâmbi
Sau, ca un tunet, glasu-mi în spațiu se cufundă.
Un suflet am cu aștrii pe bolta lui profundă
În inimă, hotare nu am și nu-mi știu nici
Vr-un loc să nu vibreze de dragul celor mici
Și al celor slabi ce sprijin cerșesc în sărăcie.
De sunt nebun, mi-e locul printre nebuni și mie.
Nu pot răbda ca raza pornind din cer acum
Spre oameni, să se-oprească la jumătate drum.
Nu-mi place adevărul să mi-l măsor cu cotul.
Vreau steaua cum se vede și râsul sincer, totul.
Bătrân, vă văd cum treceți. Dar, trist sau zâmbitor
Sunt veacul ce domină momentul trecător.
Orice-ți găsi de lucru, ce poate îmi cuvine
Și e și pe măsura unui bunic ca mine,
Vi-l fac, chiar dacă unii-l cred bun, iar alții nu!
M-au luat biruitorii cu ei, de mult! Și-acu
Mă-năbuș. Biruința, cât e de nemiloasă!
Cum am fugit! O stâncă, o plajă nisipoasă
Blând mă primiră. Moartea mă-ntâmpină: – Proscris,
Bine-ai venit! Și-un zâmbet văzui lucind deschis.
În mine-n conștiința ce-și trimitea solia.
De-atunci iubesc copiii, iubind copilăria
Cu tot ce are într-însa mai bun decât am eu.
Copilul e iubire și-ncredere mereu
Și-i singura ființă-n viața sumbră, care,
Necunoscând ce-i pizma, e mic și totuși mare!
(Trad. de Lazăr Iliescu)
Victor HUGO (vol. ARTA de a fi bunic, 1877)
Note. 1) Victor Hugo (n. 26 februarie 1802 – d. 22 mai 1885) a fost un poet, dramaturg și romancier francez.
Scriitor romantic, a fost pair al Franței din 1845, senator al Parisului și membru al Academiei Franceze din 1841. Printre operele sale cele mai cunoscute se numără Mizerabilii și Notre-Dame de Paris.
2) ”Bunicul societăţii tradiţionale este o prezenţă difuză, fără a deveni un personaj aparte în memorii sau surse literare. Abia secolul al XIX-lea consacră imaginea bunicului cald, luminos, tandru, complice al nepoţilor, fără prea mare autoritate, cunoscut sub numele de „grand-parent gâteau“. Opera care va încununa şi va impune această imagine a bunicului perfect este L’Art d’être grand-père (1877), care îi aparţine lui Victor Hugo. Această evoluţie se înscrie într-un larg curent de valorizare şi definire a familiei burgheze…” (Constanța VINTILĂ-GHIȚULESCU, Dilema Veche, nr.477/2013)
Surse: 1/ https://poetii-nostri.ro/victor-hugo-laus-puero—lauda-copilului-poezie-id-33768/ 2/ https://www.facebook.com/groups/1011045185950875/posts/3035016910220349/
3/ https://dilemaveche.ro/sectiune/societate/ieri-cu-vedere-spre-azi/o-istorie-a-bunicilor-600325.html
Idee, selecție și redactare de Ioan P. ALEXA