Toate aceste întâmplări s-au petrecut în timpul păcii proclamate de Vrevel, leul, care stăpânea peste țara animalelor. Oricine ar fi îndrăznit să încalce pacea, risca să fie spânzurat. Chiar şi animalele cele mai puternice au trebuit să se supună acestei legi.
Toţi ascultau poruncile leului şi doar Dumnezeu şi el erau stăpâni peste țara animalelor. Dar leul se temea că va muri de o moarte năpraznică şi de aceea a fost nevoit să proclame pacea aceasta.
Să vă povestesc: într-o zi leul s-a dus la un muşuroi de furnici. Le-a spus furnicilor să stea locului şi să îl asculte: de acum înainte el era singurul lor stăpân. Furnicile nu erau câtuşi de puţin pregătite să asculte aşa ceva şi asta l-a înfuriat peste măsură pe leu. Pentru a le pedepsi exemplar nesupunerea, s-a năpustit asupra oraşului lor atacându-le pe bietele animale lipsite de apărare.
O mie de furnici au căzut pradă atacului, altele au fost rănite, dar multe din ele au scăpat vii şi nevătămate. Leul se înfurie peste măsură şi făcu oraşul una cu pământul. După această faptă groaznică pleca.
Protectorul oraşului furnicilor era un stăpân minunat. Când s-a întors şi a aflat de prăpădul care s-a abătut asupra oraşului a întrebat: “Cine a făcut asta?”. Locuitorii oraşului au zis: “Totul e din cauză că ţi-am fost credincioşi. Vrevel ne-a pedepsit pentru că nu am vrut să ne supunem lui şi nu am recunoscut un alt stăpân în afara ta. A omorât mai toţi bătrânii şi a distrus tot oraşul. Dacă nu îl facem să plătească pentru fapta sa, s-a zis cu onoarea noastră.”
“Mai bine mort!” a strigat stăpânul furnicilor şi deîndată s-a dus în căutarea leului. În cele din urmă l-a găsit pe leu dormind sub un copac. Stăpânul furnicilor era tare furios. Când să se repeadă asupra leului se gândi: “Doamne, cum pot să-mi răzbun supuşii? Dacă îl muşc pe leu şi îl omor, nu voi putea să îl urnesc de aici.” Aşa că sări cu toată puterea în urechea leului.
Se spune că nu este înţelept să îţi dispreţuieşti duşmanii. Leul se sculă urlând de durere, pentru că furnica îi ajunse în creier.
Începu să se zvârcolească şi să spună: “Doamne, ce fel de rău este acesta pe care mi-l trimiţi? Ce rău am făcut că nu am ascultat de rânduiala dreptăţii! Toate astea sunt pentru că am plecat urechea numai la grijile mele. Nu voi mai face niciodată aşa ceva.”
Leul răcni aşa de tare încât animalele îl auziră şi veniră să întrebe: “Ce s-a întâmplat majestate?”
Leul răspunse: “Trebuie să vă mărturisesc că sunt în mare suferinţă. Ştiu că e mâna Domnului, pentru că nu am respectat legea.”
Sursă: Povesti nemuritoare.- Bucureşti: Editura Ion Creangă.