Cel care vrea să-şi cunoască atât calităţile cât şi defectele proprii trebuie să se străduiască să vadă calităţile semenilor săi, să cerceteze calităţile şi moravurile lor şi să cugete în legătură cu ele şi să ştie că el este asemenea lor şi ei sunt asemenea lui.
Oamenii sunt la fel, sunt întocmai ca dinţii unui pieptene. Dacă vede o calitate, să ştie că are şi el una la fel, care se vede sau care nu se vede şi dacă se vede, trebuie s-o cultive astfel încât să nu dispară, iar dacă este ascunsă, să încerce s-o descopere, s-o învie şi s-o cheme stăruitor, căci negreşit şi foarte curând ea va răspunde chemării sale.
Dacă vede un defect sau un nărav, să ştie că şi el are unul asemănător, care se vede sau care nu se vede. Dacă se vede, trebuie să-l înfrângă, recurgând la el rar şi străduindu-se să-l dea uitării, iar dacă este ascuns, să se ferească a-i da voie să apară.
***
Întrucât omul nu poate fi niciodată sigur că se cunoaşte pe sine, dată fiind înclinarea de a nu vedea părţile rele şi de a fi excesiv de îngăduitor cu sine, atunci când se cercetează, şi pentru că mintea să nu se poate elibera de pasiuni când este vorba de sine, atunci când se cercetează şi vrea să-şi cunoască părţile rele şi părţile bune, el are nevoie de ajutorul unui frate inteligent şi nepărtinitor, care este pentru el ca o oglindă, arătându-i frumoasă fapta sa bună şi urâtă fapta sa rea.
IBN ŞINA – Ştiinţa moralei
Sursă: Proverbe, maxime şi aforisme arabe. Antologie… de Nicolae DOBRIȘAN.- Bucureşti: Albatros, 1976, pp. 39-40, (col. Cogito).