Motto: “Salut pe toţi aceia care mai au deprinderea de a citi o carte! (Floarea BRIŞAN)
Spre sfârşitul unei vieţi trăite din plin, amintirile din suflet ne copleşesc neordonat şi fără să le chemăm. Înainte de a intra într-o altă lume, cea a Veşniciei, ele se doresc de fapt să ne semnaleze trăiri şi experienţe pe care le-am trăit aici pe Pământ, care ne-au marcat drumul cu suişuri şi coborâri, cu stagnări sau cotituri, cu realizări sau neîmpliniri. Un asemenea parcurs autobiografic, cu momente extraordinare de cinste, demnitate, curaj, muncă, credinţă, profesionalism şi perseverenţă, o face, răspunzând întrebărilor lui Ştefan OLTEANU şi profesorul pensionar Floarea BRIŞAN în cartea sa “Orfelinatul şi Floarea “, apărută la Bistriţa la începutul acestui an, de fapt o a doua ediţie a cărţii “Îngerul meu păzitor m-a ţinut de mână” (Cluj-Napoca: Casa Cărţii de Ştiinţă, 2015).
Cine este doamna Floarea Brişan şi ce legături are cu judeţul nostru?
Doamna Floarea Brisan (Zagrean) s-a născut la 10 iulie 1935 în satul Piatra, comună Chiuza în vechiul Comitat Rodna. De credinţă greco-catolică, a fost profesor de biologie şi director la Casa de Copii Şcolari Mixtă din Prundu Bârgăului, a fost membru a Biroului Judeţean al P.C.R. Bistriţa-Năsăud şi deputat în Marea Adunare Naţională, a primit numeroase diplome, medalii şi ordine… Toate aceste aspecte de viaţă ale scriitoarei, parcurgând filele cărţii, potenţialii cititori trebuie să le înţeleagă şi să le judece în contextul vremurilor generaţiei cuprinse în perioada anilor 1935-1990 sub diverse aspecte: economic, social-politic, etnografic, ideologic şi religios.
Autoarea povesteşte despre anii copilăriei, despre viaţa de familie şi educaţia religioasă primită, despre anii de şcoală primară şi de la Liceul de Fete “Principesa Ileana” din Năsăud, despre anii de studenţie de la Institutul de Ştiinţe Natură-Geografie, despre munca de dascăl din diverse localităţi (Chiuza şi Prundu Bârgăului din judeţul nostru) din ţară, despre predarea biologiei în Republica Guineea din Africa, despre activitatea de director la Casa de Copii Şcolari Prundu Bârgăului, despre activitatea de dascăl la Bistriţa şi Cluj-Napoca, despre viaţa personală cu bucuriile şi greutăţile întâmpinate…
Sub ghidajul profesorului Ştefan Olteanu, confidenţele selective ale scriitorului Floarea Brişan, însoţite de fotografii color, sunt destul de riscante, fiind de fapt “o operaţie pe cord deschis”, fără anestezie, cu doi jucători: pacientul şi chirurgul, în timpul căreia martorii cititori te judecă.
În paginile cărţii descoperim şi crezul de viaţă al dânsei: “Pot spune că în această lume m-am ghidat după principiul << ajută-te singur >>, în profesia mea, munca şi credinţa au fost pilonii mei de bază şi zi de zi, o viaţă de om, am trăit ca profesoară. Este o regulă generală de viaţă de profesor? Cum se poate defini viaţa şi destinul unui profesor? După cum a reieşit, am muncit enorm, am trăit şi bine şi rău, am trăit din plin. Am fost profesor, rămân profesor pentru eternitate (copila secolului XX, dar şi a secolului XXI), fiica muncii şi a servituţii.” (p. 194)
Prin modul alert de prezentare dar şi prin subiectele creionate, cartea “Floarea şi orfelinatul” (cu o lansare la Prundu Bârgăului în 20 mai a.c.) se citeşte în câteva ore; cititorii care au trăit în prejma domniei sale sunt avantajaţi pentru că primesc răspunsuri la întrebări necunoscute dar descoperă şi aspecte inedite, unele dureroase, din viaţa OMULUI Floarea Brişan.
Profesorul şi scriitorul Floarea BRIŞAN împlineşte în 2017 venerabila vârsta de 82 de ani şi astăzi vieţuieşte liniştit, alături de cei dragi, la Cluj…
Pentru tot ceea ce aţi făcut, noi, copiii orfani de la Casa de Copii Şcolari din Prundu Bârgăului, azi oameni împliniţi şi normali, cu slujbe şi familii, vă mulţumim din inimă si va dorim sănătate, linişte si viaţă îndelungată!
Ioan P. ALEXA
*Orfelinatul şi Floarea/BRIŞAN, Floarea; OLTEAN, Ştefan. – Bistriţa, 2017, 282 p. + 20 f. foto color.
Doamna Brisan e una din icoanele pe care le-am purtat în suflet toata viata.Prin forta de caracter, seriozitatea si determinarea ei, îmi inspira un amestec de admiratie si teama, care ma pastra rezervata. Abia dupa ce ne îndrumase, pe mine si pe sora mea, la Liceul de arte Plastice din Cluj, am descoperit, cu ocazia scurtelor vizite de la sfârsitul vacantelor, ca era o persoana profund empatica. O interesa tot ce puteam resimti la scoala si la internat, ca fete crescute la casa de copii. Grija ei era sa nu ne simtim defavorizate fata de colegii nostri. Dar noi nu prea aveam de ce sa ne plângem pe tema asta.
Pentru mine, a fi crescut la Casa de copii din Prundu Bârgaului, a fost un privilegiu iar din clasa a doua si apoi a patra, o alegere. Mama facuse mai multe demersuri sa ne readuca acasa, la Bistrita, dar noi nu ne simteam mai bine iar mediul din care plecasem ne lipsea. Ne era dor de prietenii nostri si de toata lumea de la Casa.Ne-am întors doar pentru doi ani care de fapt au contat enorm pentru devenirea noastra. În ’70, doamna Brisan ne-a trimis la Cluj.