O groaznic? secet? cuprinsese un ?inut întreg. Iarba mai întâi se îng?lbenise ?i apoi se ofilise cu totul. Tufi?irile se uscaser? ?i copacii î?i pier du
ser? seva. Nu c?dea din cer niciun strop de ploaie ?i dimine?ile veneau una dup? alta f?r? s? aduc? p?mântului m?car trec?toarea prospe?ime a pic?turilor de rou?.
Vie?uitoarele mai mici sau mai mari mureau cu miile. Pu?ine erau acelea care aveau for?a de a fugi din acel de?ert care înghi?ea totul. Zi dup? zi, seceta era tot mai grea.
Pân? ?i r?d?cinile adânci înfipte în p?mânt î?i pierduser? puterea. Toate fântânile ?i izvoarele secar?. Apa pâraielor ?i a râurilor sc?zuse de tot.
Doar o singura floare r?m?sese vie, deoarece un izvora? mai d?dea câ?iva stropi de ap?. Izvorul îns? era disperat ?i spunea:
– Totul este arid, secat ?i pe moarte. ? i eu nu pot s
? fac nimic. Ce noim? au cei doi stropi de ap
? pe care îi dau?
Prin apropiere era îns? un b?trân copac puternic.
Copacul asculta plânsetul izvora?ului ?i el îi spuse micu?ului:
– Nimeni nu a?teapt? ca tu s? înverze?ti iar întregul de?ert. Datoria ta este s? ?ii în via?? aceea floare. Atâta doar…
Cu to?ii suntem responsabili pentru o floare. Uit?m îns? prea adesea de ea ?i ne plângem de tot ceea ce nu izbutim s? facem!
Surs?: Taifasuri, nr. 161 din 27 martie 2008, p.
2