Simplitatea înseamna esentialitate
Oamenii nostrii din popor, oamenii pamântului, au trait o viata mai echilibrata si nu rareori mai profunda decât a noastra, care nu rareori î nseamna o demisie a moralei.
Apropiati de natura vie, bogata si multiforma, înarmati cu o stiinta a tuturor amanuntelor în marea masa a tainelor ce se deschid continuu, mesteri artisti si artisti mesteri, sensibili la întreaga gama de forme si culori a lumii aparente si la puterile celei ascunse, stapâni ai virtutilor care fac din lut esente, oamenii acestia mai putini evoluati material, simplii si înapoiatii confortului, ne întrec deseori în întelepciune si virtute.
Plini de elan sau masurati, delicati sau aspri, dar întotdeauna sinceri si demni în fata problemelor vietii, acesti oameni la care simplitatea înseamna esentialitate, îmbina munca cu cântul, durerea cu surâsul si setea de adevar cu frumusetea.
Ei nu cunosc ca noi toate minunile stiintei si ale tehnicii, dar cunosc sporul ascuns al lucrurilor si sensul darurilor naturii umane.
Din traditie sau din carte, ei fauresc totul prin sfortare proprie, din experienta mereu înnoita cu fiecare ins ce vine pe lume.
O intuitie vie si adânca, un elan creator fara limita, o comuniune perfecta cu lumea înconjuratoare – acel real viu si tainic, nu acela mort si banal al unor pretinsi carturari – aspiratie copilareasca spre cer care niciodata nu le-a ramas pe de-a-ntregul închis, acestea sunt însusirile unor oameni care cu prea multa usurinta au fost socotiti mizerabili.
Cine este acela care bate la portile cerului sa-i deschida soarele camarile sale de foc? Sa-l cautam în fiecare din noi!
Ernest BERNEA – Cel ce urca muntele, 1996.