Dem u
lt, tare demult, când picioarele sfinte ale Domnului Iisus mai p??eau pe acest p?mânt, s-a iscat din senin o furtun?, cum nu se mai pomenise.
Grindina era cât oul de porumbel, vântul smulgea pietrele din loc, iar cerul se întunecase c? la venirea nop?ii, m?car c? era miez de zi.
Iisus Hristos ?i Sfântul Petre tocmai se aflau atunci pe drum, la marginea un ei
p?duri ?i au cerut ad?post copacilor, care înc? se ascundeau, care mai de care mai zgribuli?i ?i mai înfrico?a?i. Mândrii stejari ?i fagi nu au vrut s?-i primeasc? la ad?postul lor, pentru c? abia î?i puteau p?zi frunzi?ul bogat de urgia cerurilor – unde s?-i mai ad?posteasc? ?i pe cei doi c?l?tori? Merii ?i perii au spus c? trebuie s?-?i apere fructele, salciile ?i plopii s-au f?cut c? nu-i b?ga în seam? ?i au t?cut. Dintre to?i, doar bradul s-a învoit s? le ofere ad?post.
El a spus: „Fructe mândre pe care s? le ap?r nu am, frunzi?ul meu e f?cut din ace ascu?ite care nu se tem de grindin?, oamenii m? ocolesc ?i m? socotesc nefolositor, dar dac
? vre?i s?-mi cinsti?i acoper?mântul cu prezen?a voastr?, eu v? voi primi cum voi ?ti mai bine ?i am s? învelesc trupurile voastre cu ramurile mele dese.” Zis ?i f?cut. Domnul Iisus ?i Petre au fost p?zi?i cum nu se poate mai bine de bradul cel vrednic.
Apoi, furtuna s-a oprit, iar soarele a r?s?rit din nou, mândru pe cer. Atunci, ie?ind din ad?postul cetinei, Iisus cuvânta astfel c?tre brad: „Dintre to?i copacii, tu, bradule, ai fost cel mai vrednic, iar eu, prin voia Tat?lui Meu, te voi r?spl?ti. Fie c? de azi înainte, iarn?, tu s? nu-?i mai lepezi frunzi?ul c? ceilal?i copaci, ci s?-l p?strezi ve?nic. Apoi, fie c? acele tale în?ep?toare s? capete o mireasm? care s?-i bucure pe oameni, s? le dea putere ?i s? le vindece bolile, astfel încât ei s? te pre?uiasc? cum se cuvine. Cât despre lipsa ta de rod, fie c
? în miez de iarn?, când toate fructele p?mântului se vor fi terminat, oamenii s
? te împodobeasc? ?i s? pun? pe ramurile tale toate bun?t??ile, iar atunci când se vor strânge în jurul t?u, ei s? se gândeasc? la Mine, pentru c? tu e?ti copacul cel mai drag Mie.”
Numai ce zise acestea ?i Cel Sfânt disp?ru, împreun? cu Petre, într-o gean? de lumin?. A r?mas în p?dure îns? bradul cel falnic, cu darurile sale nemuritoare, precum ?i aceast? poveste murmurat? de frunzi?ul copacilor, înfiora?i de minunea dumnezeiasc?.