Sunt oameni care râd în fa?a suferin?ei, suferin?a lor sau a altora.
Râsul în fa?a suferin?ei exprim? dou? naturi, de?i are o singur? înfî?i?are. Între acei ce râd în fa?a încerc?rilor grele sunt deosebiri esen?iale.
Unii oameni râd în fa?a suferin?elor dintr-o nesim?ire, dintr-o infirmitate l?untric?. Ei nu pot s
? în?eleag? suferin?a; nici n-o accept?, nici n-o înl?tur?. Ace?ti oameni râd pentru c? nu v?d, pentru c? sunt lipsi?i de omenie.
Al?ii râd c? n-au ce face, râd c? altfel i-ar doborî durerea, râd s? în?ele, s? mângâie propriul lor suflet sau pe al altora. În cazul acesta râsul este o terapeutic? moral? cu mari roade.
Cine râde de suferin?a lui ?i a altuia, f?r? ca acest râs s? aib? temelie de adânc? umanitate, adic? s? fie îndemn, dep??ire, leac împotriva r?ului prezent, este un cinic. Cinismul este unul dintre cele mai triste peisaje ale sufletului omenesc.
Ernest BERNEA – Îndemn la simplitate, 2006.