Dacă gândul nu este legat de un ţel, nu există împlinire inteligentă. La cei mai mulţi, corabia gândirii e lăsată să plutească în derivă pe oceanul vieţii. Lipsa de scop e un viciu, iar cel ce vrea să evite catastrofa şi distrugerea trebuie să oprească această plutire în derivă.
Cei care n-au un scop principal în viaţă cad pradă cu uşurinţă grijilor, temerilor, necazurilor mărunte, ca şi autocompătimirii, toate acestea ducând, tot atât de cert ca şi păcatele deliberate (deşi pe o cale diferită) la eşec, nefericire şi pierdere; căci slăbiciunea nu poate persista într-un univers tot mai puternic.
Omul trebuie să descopere în sine un scop legitim şi-apoi să pornească spre împlinirea lui. Trebuie să facă din acest scop punctul central al gândurilor sale. Ar putea să fie un ideal spiritual sau poate fi un obiect lumesc, în concordanţă cu firea omului la acel moment; dar indiferent de acesta, omul trebuie să-şi concentreze constant forţa gândurilor asupra obiectivului fixat. El trebuie să facă din acest scop datoria lui supremă şi să se dedice atingerii lui, fără să-şi lase gândurile să rătăcească în fantezii, dorinţe şi vise efemere. Aceasta este calea regală către stăpânirea de sine şi către adevărata concentrare a minţii. Chiar dacă eşuează în mod repetat în atingerea copului (după cum este şi firesc, până când îşi depăşeşte toate slăbiciunile), tăria de caracter câştigată va reprezenta măsura adevăratului său succes şi va constitui noul punct de plecare pentru viitoarea sa putere şi viitorul său triumf.
Cei care nu sunt pregătiţi pentru abordarea unui scop măreţ trebuie să-şi fixeze gândurile asupra îndeplinirii fără greşală a îndatoririi lor, oricât de nesemnificative li s-ar părea aceste sarcini. Numai astfel se pot aduna şi concentra gândurile, iar energia şi hotărârea se pot dezvolta; după aceasta, orice lucru poate fi împlinit.
Cel mai slab suflet care-şi cunoaşte propria slăbiciune şi crede în adevărul că puterea poate fi dezvoltată prin efort şi exerciţiu îşi va începe strădaniile pe dată şi, adăugând efort peste efort, răbdare peste răbdare şi putere peste putere, se va dezvolta continuu şi, în cele din urmă, va căpăta o forţă divină.
După cum un om slab fizic se poate întări prin exerciţii îndelungi şi consecvente, tot aşa omul îşi poate întări gândurile slabe făcând exerciţii de gândire corectă. A renunţa la lipsa de scop şi la slăbiciune şi a începe să gândeşti cu scop înseamnă să intri în rândurile celor puternici, care consideră că eşecul nu este decât una dintre căile spre împlinire, care fac ca orice context să le servească scopurile şi care gândesc profund, încearcă fără teamă şi împlinesc cu măiestrie.
După ce şi-a conceput ţelul, omul trebuie să schiţeze mental o cale dreaptă spre împlinirea lui, fără să se uite în dreapta sau în stânga. Îndoielile şi temerile trebuie să fie excluse sistematic, căci sunt elementele perturbatoare care întrerup linia dreaptă a efortului, făcându-l strâmb, ineficient, inutil. Gândurile de îndoială şi teama n-au condus vreodată la împlinire şi nici n-o vor face. Ele duc întotdeauna la eşec. Hotărârea, energia, tăria de a acţiona şi toate gândurile puternice încetează când în minte se strecoară îndoiala şi teama.
Dorinţa de a acţiona izvorăşte din cunoaşterea faptului că putem face. Îndoiala şi teama sunt marii duşmani ai acestei cunoaşteri, iar cel care le încurajează, care nu le ucide îşi pune singur piedici la fiecare pas. Cel care a învins îndoiala şi teama a învins eşecul. Toate gândurile sale sunt aliaţi puternici şi toate greutăţile sunt întâmpinate şi depăşite cu înţelepciune. Ţelurile lui sunt plantate la momentul potrivit, înfloresc şi dau roade care nu cad prematur pe pământ.
Gândirea cutezătoare aliată cu hotărârea devine forţă creatoare. Ce ce ştie deja aceasta e pregătit să-şi înalţe gândurile şi să devină mai puternic decât o simplă grămadă de gânduri nestatornice şi senzaţii fluctuante. Cel care face aceasta a devenit posesorul conştient şi inteligent al propriilor puteri mentale.
James ALLEN – După cum gândeşte omul, 2003.