Cel ce vede mai departe, cel ce a descoperit izvoarele limpezi ale vieţii, cel ce ştie lumea în ce are mai profund şi ascuns, iradiant şi ascensional ca lumina zorilor, acela nu este înţeles şi e uneori alungat dintre oameni. Fiece înnoitor poartă cu el o tragedie proprie. Minimul de efort al deprinderilor nu lasă loc înălţimilor.
Omul care este stăpân pe el însuşi, cel ce merge pasul cuceritor al adevărului şi aduce cu el o lume mai bună, alungând îndoiala şi moartea, omul acesta se bucură foarte rar de aleile grădinilor cu flori. Purtător de forme şi sensuri noi, el stăruie într-un climat neprielnic. Şlefuitor de diamante ale spiritului, omul acesta nu-şi părăseşte vocaţia, nici calitatea sa de inspirat. Încercările de tot felul îl definesc mai mult, îl purifică şi îl înalţă către o zonă de lumină, pentru marele banchet spiritual.
Ernest BERNEA – Cel ce urcă muntele, 1996.