Câte greşeli facem adesea fără să ne dăm seama! Iată categorisirea erorilor după Malebranche (teolog şi filosof francez, 1638-1715), în operă sa „Despre căutarea adevărului”: 1) erorile simţurilor, 2) erorile imaginaţiei, 3) erorile intelectului, 4) erorile înclinaţiilor şi 5) erorile pasiunilor.
Şi mă gândeam… O, Dumnezeule, înseamnă că fiinţa noastră (şi nu numai prin simţuri, ci şi prin intelect) este supusă atâtor greşeli, după cum le categoriseşte Melebranche!
Şi iarăşi, mă gândeam… Ba nu! Eu cred că greşelile pe care le săvârşim sau în care cădem, fie prin simţuri, fie prin minte, fie prin pasiuni etc., pot fi pentru noi numai vină, o pagubă, ci chiar un fals! Aşa cum am mai scris cu alt prilej, omul învaţă numai din greşeli, dacă este cinstit cu sine şi-şi recunoaşte nepriceperea., neputinţele, poftele nesătule, etc. A greşi e omeneşte, spune o vorbă din popor, dar a rămâne în greşeală, a nu face din aceasta o „învăţare de minte” este o prostie nu numai o vină. Erorile noastre, cred eu, sunt singurul dascăl întru îndreptarea nepriceperii, a prostiei. Cine nu trage un folos din necazuri, din greşeli este cu adevărat o fiinţă neputincioasă pe care nici zeii, nici soarta nu o pot ierta, nu o pot opri din căderile sale. Greşelile noastre, de atâtea feluri, nu trebuie să fie pentru noi scufundări în adâncurile prostiei, ci prilejuri de a deveni mai înţelepţi, fireşte fiecare pe măsura puterilor sale. Repet: greşelile noastre să nu fie o cădere în neputinţă, în prostie, ci, corectându-le, să facem din ele o izbândă!
Mihai VLASIE – România liberă, 16 iunie 2007.