În exclusivitate pentru “Tineretul liber”
Gianni Morandi: “De când există, echipa noastră n-a trăit o asemenea seară ca aceasta de la Bucureşti!”
Celebrul interpret italian de muzică uşoară Gianni Morandi nu credem că mai are nevoie de prezentare. Personalitate muzicală complexă, Gianni Morandi a ţinut, şi continuă să ţină de peste 30 de ani (la 16 ani îşi făcea debutul în lumea muzicii uşoare italiene) “capul de afiş” al marilor spectacole din Italia şi din multe oraşe ale lumii. Prezent în capitala României cu prilejul partidei amicale de fotbal dintre “naţionalele” de cântăreţi ale României şi Italiei, Gianni Morandi a avut amabilitatea de a acorda, în exclusivitate pentru cititorii ziarului “Tineretul liber”, interviul pe care îl consemnăm.
– Veniţi pentru prima oară în ţara noastră?
– Nu, am mai fost odată în această frumoasă ţară care se numeşte România în urmă cu 18 ani. Ţin minte că era într-o primăvară şi am cântat la Sala Palatului.
– Aşadar, după aproape 20 de ani, din nou în România. Care este de această dată scopul prezenţei d-voastră la Bucureşti?
– Probabil v-aţi gândit că prezenţa mea şi a întregii delegaţii italiene este legată numai de ideea disputării unei partide de fotbal cu “naţionala” cântăreţilor români. Ei bine, aceasta nu e scopul, ci doar mijlocul de exprimare al adevăratului motiv care ne-a determinat să acceptăm invitaţia de a veni în România. Suntem aici, la Bucureşti, într-un scop absolut umanitar. De a transmite mesajul nostru de pace şi fraternitate dintre popoarele noastre şi, în mod deosebit, pentru a ajuta pe copiii handicapaţi din România. De altfel, cu aceasta se şi ocupă şi de aceea a fost creată “squadra” cântăreţilor italieni. Toate fondurile care se obţin de la spectacole (fie ele în Italia sau în alte ţări) sunt donate în folosul acestor micuţe fiinţe nevinovate pe care natura i-a vitregit încă de la naştere. Aşa că atunci când Televiziunea Romana ne-a invitat, am acceptat imediat să venim cu mare plăcere.
– De fapt cum s-a ajuns la formarea acestei echipe, care, iată, are deja un bogat palmares de întâlniri internaţionale?
– Ideea constituirii unei echipe formate la început din artiştii italieni şi mai apoi numai din cântăreţi, s-a născut în urmă cu 10 ani şi aparţine celui pe care îl putem numi fondatorul formaţiei, Mogol, un compozitor foarte apreciat la noi în Italia. Eu şi Andrea Mingardi am rămas “veteranii” formaţiei. Veterani în sensul vârstei, pentru că sufleteşte ne simţim la fel de tineri ca şi ceilalţi componenţi ai echipei. Asociaţia noastră numără în prezent 18 cântăreţi şi odată cu venirea unor forţe proaspete în lotul nostru, precum Eros Ramazzotti, Sandro Giacobbe şi Luca Barbarosa, de vreo 2-3 ani au început să apară şi rezultatele. Am jucat în faţa unui public numeros pretutindeni (la Napoli am avut 65000 de spectatori, la Florenţa şi Genova câte 45000) dar meciurile noastre se desfăşoară numai împotriva unor echipe de artişti, şi atunci când ele au loc peste graniţele Italiei (am fost până acum în Germania, Iugoslavia şi Ungaria) se cheamă că am început să ne facem palmares internaţional.
– Apropo de fotbal şi de campionatul italian, cu ce echipă simpatizează Gianni Morandi?
– Am să vă dezamăgesc pentru că probabil vă aşteptaţi la una dintre formaţiile puternice din “calcio”. Ţin cu Bologna care a şi picat anul acesta în divizia “B”, şi pentru că fiul meu Marco, în vârstă de 16 ani s-a născut la Roma ţin şi cu echipa fanion a Cetăţii Eterne, A.S. Roma. Dar, pentru că tot vorbim de fotbal, să ştiţi că sunt un mare admirator al fotbalului românesc. I-am văzut în câteva meciuri, pe viu, pe Lăcătuş, şi pe Răducioiu, şi la televizor pe Gică Popescu, Sabău şi Hagi, care îmi plac la fel de mult. Şi anul trecut, la “Coppa del Mondo” am văzut toate meciurile echipei României, dar, din păcate, zeiţa Fortuna nu v-a surâs în “optimi” contra Irlandei!
– Revenind la spectacol şi la meciul pe care l-aţi câştigat aici, la Bucureşti, ce impresie v-a lăsat publicul românesc în această seară?
– Nu am cuvinte să caracterizez acest public. A fost extraordinar. De 10 ani, de când există, echipa noastră n-a trăit o seară de asemenea potență emoţională. Un public deosebit de sensibil, şi căldura cu care aproape ne-a iradiat la un moment dat pe parcursul spectacolului ne-a făcut să ne dăm seama că micile noastre neînţelegeri şi apostrofări din viaţa de zi cu zi a fiecăruia dintre noi se pot topi precum un bulgăre de gheaţă sub razele soarelui, atunci când trăieşti alături de un asemenea public clipele sublimului.
– Vă gândiţi să mai reveniţi în România şi cu alt prilej?
– Fără îndoială. Dimineaţa (N.A. – sâmbătă, 22 iunie), după vizită făcută la căminul de copii handicapaţi din Titan mă simţeam puţin măcinat sufleteşte de ceea ce văzusem acolo. Pentru toţi aceşti copii fără copilărie, pentru acest public minunat ale cărui dragoste şi căldura s-au scurs spre inimile noastre precum lava fierbinte ce iese din craterul unui vulcan, am o mare datorie de suflet. Aceea de a reveni cât mai curând în mijlocul prietenilor mei din România!
Sorin M. DUMITRESCU – Tineretul liber, 27 iunie 1991, p. 1-2.
Sursa: Arhiva personala.