Suntem oameni, dar suntem cunoscuţi sub un nume, identificaţi. Acest nume nu spune nimic despre fiinţa noastră, ci este doar o etichetă. Eşti un nume şi de aici încolo urmează imaginaţia: o mie şi una de închipuiri, după puterea şi orizontul fiecăruia, dar toate necorespunzătoare omului viu, adevărat, pornit originar şi cu destin propriu. Numele nu exprimă pe „tu”, „pe celălalt”, aşa cum există în realitate: el este dezgolit de sens, fără conţinut real, uneori neavând decât o valoare (funcţională), de acoperire, ca un număr, ca o cifră.
Ernest BERNEA – Cel ce urcă muntele, 1996.