La nunta fiicei mele am împrumutat câteva gânduri de la Mark Helprin [romancier american] şi am alcătuit următoarea închinare:
Dragostea dintre părinţi şi copii depinde în mare măsură de iertare. Imperfecţiunile sunt cele care ne fac oameni, iar bunăvoinţa de a le tolera la cei din familie şi la noi înşine răscumpăra suferinţa la care ne face vulnerabili orice iubire. În momente fericite ca aceasta celebrăm miracolul a două persoane care s-au găsit una pe cealaltă şi au creat împreună vieţi noi. Iubirea poate cu adevărat să învingă moarte prin intermediul amintirii şi devotamentului. Amintire şi devotament… cu ele inima ta, deşi zdrobită, va fi plină, şi vei rămâne în luptă până în ultima clipă.
Sursă: Prea devreme bătrân, prea târziu înţelept: 30 de lucruri adevărate pe care trebuie să le ştiţi acum/LIVINGSTON, Gordon. – Bucureşti: Humanitas, 2009, p. 102.