Există multe istorii ale unor momente revoluţionare, când cineva vede ceva ce nimeni n-a reuşit să vadă. La nivel pur uman, aceste momente sunt cele în care învăţăm să valorăm ceea ce se ascunde dincolo de suprafaţa vieţii.
Cu ani în urmă, soţia mea, Leslie, păstra o cutie într-un raft de pe hol, în care ţinea şnurul şi hârtia în care fuseseră învelite cadourile primite, aşa încât să le putem refolosi. În cutie se găsea şi o bucată de hârtie de împachetat deosebit de frumoasă, imprimată cu argint, în privinţa căreia căzusem de acord s-o păstrăm pentru o ocazie specială.
Într-o seară am sosit foarte târziu acasă, dintr-o deplasare de serviciu, cu câteva zile înainte de Crăciun, fiind foarte surprins s-o găsesc pe fiica noastră Chelsea, care atunci avea patru ani, stând în genunchi pe hol, cu o cutiuţă în mână. Cu foarfecă ei de preşcolar tăiase întreaga hârtie de argint pentru a face o învelitoare pentru o cutiuţă. M-am supărat, gândindu-mă că irosise hârtia pe care o păstrasem atâta timp.
A doua zi dimineaţa îmi trecuse supărarea, iar Chelsea n-a mai scos un cuvânt despre incidentul respectiv. În dimineaţa de Crăciun mi-a făcut cadou cutiuţa învelită în hârtia de argint. “Asta e pentru tine, tati”, mi-a spus ea.
Am deschis cutiuţa, era goală. Probabil că am arătat foarte nedumerit şi cred că mă gândeam la toată hârtia irosită pentru o cutiuţă goală. Mi-a simţit dezamăgirea, şi i-au dat lacrimile.
“Nu e chiar goală, cutia”, mi-a spus ea. “N-am avut un dar pentru tine, aşa că am suflat câteva săruturi în ea şi am umplut-o cu toată dragostea mea, tati”.
M-am simţit groaznic. Încă mai am cutiuţa aceea, să-mi aducă aminte că unele reguli trebuie încălcate pentru motive temeinice, că depinde de noi să preţuim acele momente atunci când se produc.
Sursă: Nu-ţi stă în cale: 5 chei pentru a depăşi aşteptările tuturor/COOPER, Robert K.- Bucureşti: Allfa, 2009, pp. 141-142.
P.S. Iată şi alte două variante ale poveştii, descoperite pe Internet, fapt ce ne dovedește cum apar ele din întâmplările vieții:
Cadoul de aur
În urmă cu câţiva ani, un prieten de-al meu a pedepsit-o pe faţa lui în vârstă de 3 ani pentru că a risipit un rulou de hârtie de împachetat galbenă. El a devenit furios când fetiţa a încercat să decoreze o cutie pentru a o pune sub bradul de Crăciun.
Cu toate acestea, copilaşul a adus cadoul tatălui ei
Dimineaţa următoare şi a spus:? Acesta este pentru tine, tata?. El a îmbrăţişat-o, dar a devenit furios când a descoperit că acea cutie era goală. El a ţipat la ea:? Tu nu ştii că atunci când dăruieşti cuiva un cadou, se presupune că există ceva în cutie??
Fetiţa s-a uitat la el cu lacrimi în ochi şi a spus:? Oh, tata, nu este goală. Am suflat multe săruturi în cutie. Toate pentru tine, tata?.
Tatăl a rămas fără cuvinte. Şi-a îmbrăţişat fiica şi i-a cerut iertare. Prietenul meu mi-a spus că a păstrat cutia aceea sub patul lui ani întregi. De fiecare dată când era descurajat şi supărat, el lua din acea cutie un sărut imaginar şi îşi amintea cu câtă dragoste, fiica lui le-a aşezat acolo.
În adevăratul sens al cuvântului, fiecare dintre noi a dat la un moment din viaţa lui un recipient de aur umplut cu dragoste necondiţionată şi săruturi pentru iubiţii noştri, părinţii noştri, copiii noştri. Nu exista ceva mai preţios pe care o persoană ar putea să-l dăruiască.
SURSĂ: http://www.imaginelife.ro/dragoste/articole-de-dragoste/cadoul_de_aur/
Hârtia aurită
“Povestea spune că a fost odată un om, care şi-a pedepsit fetiţa în vârstă de 5 ani, pentru că a risipit o hârtie aurie de împachetat, foarte scumpă. Omul stătea rău cu banii şi a devenit şi mai supărat când a văzut că fetiţa a folosit hârtia respectivă ca să decoreze o cutie şi să o pună sub bradul de Crăciun. Cu toate acestea, fetiţa a adus tatălui ei cadoul în dimineaţa următoare spunându-i:
“- Acesta este pentru tine, tăticule”.
Tatăl a fost ruşinat de reacţia lui furioasă de cu o zi în urmă, dar supărarea lui se arătă din nou când văzu că, de fapt, cutia era goală. El i-a spus pe un ton răspicat:
“- Nu ştiai, domnişoară, că atunci când dai un cadou cuiva, trebuie să pui ceva în el?”
Fetiţa s-a uitat în sus spre tatăl său, cu lacrimi în ochi, şi a zis:
“- Tăticule, cutia nu este goală. Am suflat în ea atâtea săruturi până când s-a umplut.”
Tatăl a rămas uimit şi aşezându-se în genunchi şi-a îmbrăţişat fetiţa rugând-o să-l ierte pentru supărarea lui fără rost. La scurt timp după aceasta, micuţa a murit într-un accident şi se
Spune că tatăl ei a ţinut acea cutie aurie lângă patul său tot restul vieţii şi de câte ori se simţea descurajat, sau avea de înfruntat situaţii dificile, deschidea cutia şi lua un sărut imaginar care-i dădea putere.
Morala: Fiecare dintre noi primim o cutie aurie cu dragoste necondiţionată şi săruturi de la copiii noştri, de la familie, de la prieteni. Nu putem avea altceva mai preţios decât asta!
http://www.traiestezambind.ro/hartia-aurita/
http://www.delaomlaom.ro/2010/07/saruturile-din-cutia-aurie/