A fost odată, demult de tot, un tânăr pescar pe care-l chema Urashima Ţaro. Deşi muncea din greu, din zori şi până-n noapte, abia reuşea să-şi ducă traiul de azi pe mâine împreună cu bătrâna să mama.
Într-o toamnă, vânturile reci de nord începură să bată tot mai puternic, de la o zi la alta, iar marea deveni atât de furioasă, încât nici cei mai curajoşi oameni nu se încumetau să iasă la pescuit. Urashima era tare nefericit. Ar fi fost în stare să-şi dea viaţa, numai să nu-şi vadă mama răbdând de foame.
Într-o zi vânturile violente din nord încetară pe neaşteptate, iar marea deveni parcă şi mai blândă ca înainte. În culmea bucuriei, Urashima o porni în larg, cu noaptea-n cap. Dar, ca un făcut, peştii dispăreau de-ndată ce tânărul aruncă undiţele şi plasele, astfel că de la răsăritul soarelui şi până la amiază nu reuşea să prindă decât un singur peştişor. Aproape de asfinţit, simţi o smucitură, gata-gata să-i smulgă undiţa din mână. Era convins că prinsese un peşte foarte mare. Bucuria lui Urashima era fără margini şi manevră undiţa cu atâta dibăcie, încât în numai câteva clipe prada ajunsese la suprafaţa apei. Dar nu era un peşte, ci o broască ţestoasă uriaşă! Dezamăgit, desfăcu cârligul şi aruncă broasca în mare. Cine ar fi cumpărat o broască ţestoasă, şi încă una atât de mare?
La căderea nopţii, trase barca pe mal şi o porni spre casă, pe un drum colbuit şi întunecos, cu un singur peştişor în traistă.
A doua zi, vânturile de nord se porniră din nou, suflând şi mai aprig ca înainte. Marea clocotea ca un cazan. Nici vorbă să mai poată pescui. Urashima mergea deznădăjduit de-a lungul ţărmului, urmărind cu privirea rătăcită apele învolburate ale mării.
Deodată, uriaşă ţestoasă, pe care tânărul pescar o aruncase din undiţa cu o zi înainte, îşi înălţă capul printre valuri, spunându-i:
– Urashima! Îţi mulţumesc din suflet că m-ai salvat ieri. În semn de recunoştinţă, te duc la Palatul Dragonului, dacă vrei. Aş fi tare fericită să te răsplătesc pentru binele ce mi l-ai făcut. Te rog, urcă în spinarea mea.
Deşi puternic atras de invitaţia broaştei ţestoase, Urashima ezită, gândindu-se la mama lui.
– Nu fi îngrijorat, îl îmbărbăta broasca, parcă ghicindu-i gândurile, n-o să lipsim decât două sau trei zile.
Urashima îşi învinse nehotărârea şi urcă vioi pe carapacea uriaşei broaşte ţestoase. Cu Urashima în spate, broasca porni spre adâncurile mării. Merseră ei ce merseră, printr-o apă mohorâtă şi tulbure, până ajunseră la poarta strălucitorului Palat al Dragonului. De îndată prinţesa palatului, însoţită de domnişoare de onoare frumos îmbrăcate şi de o mulţime de peşti, ieşiră în întâmpinarea lui Urashima, în sunetele unei muzici fermecătoare.
Odată intrat în palat, Urashima fu cinstit cu cele mai înalte onoruri. Banchetele se ţinură lanţ, iar bucăţele servite de încântătoarele domnişoare de onoare erau atât de gustoase, încât nu se mai sătură mâncând. Minunate erau şi dansurile peştilor şi muzica divină ce părea să vină din măruntaiele mării. Urashima era fascinat şi nu-i mai venea să plece. Zilele trecură repede una după alta şi Urashima îşi amâna mereu plecarea până ce, iată, se împliniră trei ani de la sosirea lui la Palatul Dragonului.
Se hotărî, în sfârşit, să plece acasă. Când îşi anunţa hotărârea, prinţesa îi înmână o casetă tripla, spunându-i:
– Umbla sănătos, Urashima, iar această casetă să n-o deschizi decât la mare necaz.
Cu frumoasa caseta sub braţ, tânărul pescar încalecă pe carapacea broaştei şi o porni înapoi spre casă.
Când ajunse în satul natal, constată cu surprindere că munţii şi râurile nu mai arătau ca altădată, iar locul arborilor semeţi pe care-i ştia pe dealuri fusese luat de pomi tineri. Nu-i venea să creadă ochilor ce schimbări uriaşe se petrecuseră în acest răstimp cât lipsise.
Întâlni curând un bătrân, pe care nu-l cunoştea, lucrând într-o fermă.
– Spune-mi, te rog, unchiaşule, îl cunoşti cumva pe Urashima Ţaro? Întrebă el.
– Am auzit de un om cu numele de Urashima Ţaro, răspunse bătrânul. Eram copil când bunicul povestea că, pe vremea tinereţii lui, Urashima ar fi plecat la Palatul Dragonului, dar nu s-a mai întors.
De prisos să mai spunem că mama lui Urashima murise de mult. Iar când a ajuns acolo unde se născuse, urmele casei dispăruseră că şterse cu buretele. Doar gradina se mai cunoastea, dar o năpădise buruienile.
Oamenii şi locurile copilăriei se schimbaseră atât de mult, încât Urashima nu ştia ce să mai facă şi încotro s-o mai apuce. Îşi aminti atunci de casetă primită de prinţesa şi se hotărî s-o deschidă. În prima cutie găsi o pană de cocor. Când ridică apoi capacul celei de-a două cutii, un fum alb îl înconjura ca o adiere parfumată. Odată cu risipirea fumului, Urashima se preschimbă într-un bătrân cu plete dalbe, uitat de ani.
În cea de-a treia cutie găsi o oglindă. Privind în ea, fu surprins să descopere chipul unui om atât de bătrân. Înainte să înţeleagă ce s-a întâmplat, fulgul de cocor fu ridicat în văzduh de o pală de vânt. Când vântul slabi, fulgul căzu pe spatele încovoiat a lui Urashima, care se preschimbă într-un cocor. Astfel, în timp ce Urashima-cocorul îşi luă zborul spre înaltul cerului, uriaşa broască ţestoasă apăru din valurile mării şi privi spre cocorul ce dispărea în zarea albastră.
Bătrânii spun că broasca ţestoasă nu era alta decât prinţesa Palatului Dragonului, fiica Zeului mării.
Sursă: Povesti nemuritoare. – Bucureşti: Editura Ion Creangă.
Aura Vaceanu
Textul prezinta motivul din basmul romanesc Tinerete fara batrinete si viata fara de moarte, difera localizarea, iar pesonajul pescar are alt statut social, fata de eroul din basmul nostru.
Concluzia ar fi ca orice motiv popular sau mit il intilnim si in literatura si cultura altor popoare, cu diferente care contextualizeaza actiune si personajele
Am citit Copilul din bambus si am descoperit asemanari cu un basm romanesc, Fat Frumos din tei, in prima parte, apoi intervine tema strict japoneza, si finalul cu totul neasteptat, fata de basmul romanesc.