Cunoscutul poet Brazilian contemporan José Godoy Garcia, originar din chiar Podişul central ce înconjoară capitala, a surprins într-o încîntătoare poezie, poate fără să vrea, condiţia existenţială a păsării din această ţară. Poezia se numeşte Do que os passaros mais gostam, a apărut într-un volum din anul 1986 şi arată pe româneşte cam în felul următor:
Ce le place păsărilor mai mult şi mai mult
Al doilea lucru ce le place
mai mult şi mai mult păsărilor
este să zboare ;
al treilea – cerul
şi pămîntul unde ele trăiesc,
de fapt, arborii
ce le servesc drept case;
al patrulea – prezenţa celeilalte păsări,
adică a băiatului-pasăre
şi a fetei-pasăre,
unul lîngă altul
zi şi noapte.
Al cincilea lucru – mîncarea.
Al şaselea – luna
Al şaptelea – căutarea
locului de dormit.
Al optulea – să doarmă.
Al nouălea – să se trezească
dimineaţa devreme.
Şi care e primul lucru ce le place
mai mult şi mai mult păsărilor ?
Mai mult şi mai mult lor le place
să fie păsări.”
În viaţa păsărilor braziliene nu există frig, vînt ucigaş, exil anual, suferinţă. Ba chiar, văzîndu-le cum cîntă continuu pe ramuri, altele şi mereu aceleaşi, ajungi să crezi că nu există nici moarte.
Sursa: Jose GODOY GARCIA – Do que os passaros mais gostam (1986), In: Romania literara, nr. 10 din 13 martie 2009 (Tropice Surâzătoare:
Păsările din Brazilia de Mihai Zamfir) p. 9