La curtea unui împărat a venit într-o bună zi un ţăran cu un coş uriaş cu piersici mari şi frumoase, cum nu se mai văzuseră până atunci în împărăţie.
– Să trăieşti, măria-ta! Iată, ţi-am adus în dar aceste piersici nemaipomenite! Îi spuse ţăranul, întinzându-i coşul.
– Îţi mulţumesc, prietene, îi răspunse împăratul şi se grăbi să-l ospăteze cu ce avea mai bun în camarile sale.
În timp ce ţăranul era servit cu bunătăţile acelea, împăratul se strecură în camera alăturată, ca să-şi întrebe sfetnicul cum l-ar putea răsplăti pe ţăran pentru gestul lui frumos şi generos.
– Dacă a venit la măria-ta cu sufletul curat, lipsit de orice interes şi nu ascunde intenţia de a căpăta zece găini pentru trei boabe de tarate, atunci merită un dar frumos, bunăoară, un armăsar, îl lămuri el.
Şi, într-adevăr, împăratul îl încerca pe ţăran cât era de cinstit în gândul lui, întrebându-l ce dorea în schimbul piersicilor acelea minunate. Modest, ţăranul îi ceru doar câţiva sâmburi de piersică, după ce avea să mănânce fructele, ca să-i păstreze pentru la anul. Împăratul, văzând modestia taranului, se grăbi să-i dăruiască unul dintre cei mai frumoşi cai ai săi, după povaţa sfetnicului.
Şi pornind-o ţăranul călare, după ce-i mulţumise de mii de ori împăratului pentru asemenea dar neaşteptat, ajunse în scurt timp la stăpânul său, renumit pentru zgârcenia lui, poreclit de aceea Zgârie-brânză. Când auzi el cele petrecute cu ţăranul lui, nici nu mai stătu la îndoială şi, luând cel mai arătos cal din grajd, se grăbi să-l ducă împăratului.
– Să trăieşti, măria-ta! Am auzit că aţi dăruit unuia dintre supuşii mei un cal pentru un coş mare cu piersici, aşa că m-am gândit să vă ofer alt cal de-al meu, ca să-l aveţi în locul celui dăruit.
– Sunt încântat de mărinimia ta, îi răspunse împăratul.
Şi se grăbi să-l întrebe pe sfetnicul sau cum ar putea să-l răsplătească pe bogatul care-i făcuse un astfel de dar.
– Dacă a venit cu sufletul curat, şi nici el n-ar vrea pentru câteva boabe de tarate să plece cu zece găini, merită şi el un dar împărătesc.
Ca să-l pună la încercare, împăratul îl întrebă pe bogat ce-ar dori în schimbul darului său.
– Ce să vreau, împărate? Cu zece pungi de galbeni aş fi mulţumit.
– Dragă prietene, ceva mult mai bun am pregătit pentru mărinimia ta.
Şi porunci să-i fie daţi toţi sâmburii de piersică, rămaşi la plecarea taranului.
Aşadar, ţăranul generos a primit un cal pentru câteva piersici, iar bogatul Zgârie-brânză, câţiva sâmburi de piersică pentru un cal.
Sursă: Povesti nemuritoare. – Bucureşti, Ed. Ion Creangă.